Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 aprilie 2007
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.49/2007
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 aprilie 2007 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 aprilie 2007
![]() |
22. | Dezbateri asupra Propunerii legislative privind statutul majorităţii cetăţenilor de naţionalitate română (retrimisă comisiei). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 51/2007 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Propunerea legislativă privind statutul majorităţii cetăţenilor de naţionalitate română. Legea are caracter organic. Respinsă de Senat. Raport comun de respingere, Comisia juridică de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi probleme naţionale. Cameră decizională. Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Domnul deputat Moisoiu, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vin în faţa dumneavoastră cu o iniţiativă legislativă, pe care o să-mi daţi voie să v-o citesc, pentru că e foarte scurtă, are un singur articol şi 3 rânduri: "Prin prezenta lege, cetăţenii români aparţinând majorităţii beneficiază de aceleaşi drepturi cu cetăţenii români aparţinând minorităţilor etnice." E adevărat că este hilară, aşa este. Este hilară o asemenea solicitare în Parlamentul României, dar este, din păcate, un fapt serios. Acesta este motivul pentru care am venit în faţa dumneavoastră, pentru că n-am venit, de fapt, în glumă şi nu am vrut să râdem de nimeni. Am participat în 16 noiembrie, la Izvorul Mureşului, la Forumul Civic al Românilor din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, for care a fost binecuvântat de către mitropolitul Ardealului, Înalt Prea Sfinţia Sa Laurenţiu Streza, arhiepiscopul de Alba Iulia, Înalt Prea Sfinţia Sa Andrei Andrecuţ, şi Episcopul locului, adică al Harghitei şi Covasnei, Prea Sfinţia Sa Ioan Sălăjan. Cu această ocazie, românii din Harghita şi Covasna au ridicat o problemă care, de fapt, se regăseşte în această iniţiativă parlamentară. ªi, o să-mi permiteţi să vă citez câteva lucruri: "Solicităm, de asemenea, sancţionarea prin lege a practicilor discriminatorii de condiţionare a ocupării funcţiilor publice de cunoaştere a limbii maghiare". Din păcate, acesta este un adevăr. O să mai comentez când ajung la sfârşitul punctelor pe care le solicită aceşti oameni. "Asigurarea respectării statutului limbii române ca limbă oficială în activitatea instituţiilor administraţiei publice locale, inclusiv prin amendarea normelor care aduc atingere acestui statut în teritoriu; acordarea sprijinului financiar Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei pentru activitatea sa misionară şi socială de sprijinire a parohiilor cu un număr mic de credincioşi pentru refacerea şi întreţinerea bisericilor şi a altor monumente istorice româneşti, precum şi pentru ajutorarea celor defavorizaţi; asigurarea prin bugetul central a suportului financiar pentru proiectele promovate de asociaţiile şi fundaţiile culturale religioase şi civice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş; menţinerea statutului de instituţie de importanţă naţională a Muzeului Carpaţilor Răsăriteni; menţinerea Centrului Cultural Topliţa, a Centrului Cultural Arcuş, respectiv a Direcţiilor judeţene ale arhivelor naţionale în subordonarea directă a Ministerului Culturii şi Cultelor, respectiv a Ministerului Administraţiei şi Internelor; cofinanţarea de la bugetul central al publicaţiilor cotidiene în limba română din judeţele Covasna şi Harghita, precum şi a revistelor ştiinţifice şi de cultură editate de instituţiile culturale şi şcolare şi de organizaţiile neguvernamentale; sprijinirea învăţământului în limba română, îndeosebi în localităţile cu un număr redus de elevi români; includerea în grila de programe a televiziunii şi a radioului public a unor emisiuni consacrate românilor şi convieţuirii interetnice în această zonă". Am prezentat pe scurt punctele principale care s-au dezbătut la acest forum şi care, de fapt, se regăsesc în propunerea legislativă pe care am făcut-o noi. Credeţi dumneavoastră că este puţin acest lucru, când apar anunţuri în ziare că drept condiţie specifică de a te prezenta la un concurs pentru ocuparea unui post este necesar să cunoşti obligatoriu limba maghiară, scris şi citit, şi dacă acest lucru a fost poate infirmat, câteodată au fost câteva decizii ale Consiliului Naţional al Discriminării, care a zis: domnule, suntem de acord că a greşit primarul din Sfântu Gheorghe. Da, aşa este, dar acesta era în cazul unui post de îngrijitor, atenţie! Când a fost vorba să se ocupe postul de arhitect şef, atunci s-a pus condiţia obligatorie de cunoaştere a limbii maghiare. ªi iată că un absolvent care prin calităţile sale ar fi putut să ocupe un post de arhitect şef, undeva, într-un municipiu capitală de judeţ din România, întăresc încă o dată, într-un judeţ din România, pentru că el s-a pregătit la facultate pentru ca să fie arhitect şi este un om capabil, ei bine, acestui om i s-a pus imediat frâna. Nu poţi să mergi, nu poţi să concurezi pentru că e normal că, în asemenea condiţii, nu cunoaşte limba. Poate că o ştie. Dar, dacă nu o ştie? Dar, în momentul când pentru posturile pentru care trebuiesc studii universitare, director executiv sau mai ştiu eu ce conducători de unitate sau aşa mai departe, se pune condiţia de cunoaştere a limbii maghiare, în momentul acela, dumneavoastră nu consideraţi că în felul acesta se duce o politică de excludere, de îndepărtare a românilor din zonă? Cum să nu, pentru că el ca să rămână în zonă are două variante: ori să se maghiarizeze - să facă şcoala în limba maghiară şi, în felul acesta, să cunoască atât scris, cât şi citit limba minorităţii din zona respectivă - ori dacă nu, să plece din zonă în altă parte a ţării. Ei, toate acestea, de fapt, sunt încălcări ale Constituţiei României. |
|
|
Domnule deputat, vă rog să sintetizaţi. |
|
|
Domnul Adrian Moisoiu: Am să-mi permit, domnule preşedinte, pentru că sunt iniţiator şi aş dori să subliniez aici, sunt mai multe aspecte din Constituţia României care se încalcă. E vorba de art. 6 alin.(2) care spune că: "Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români". Întrebarea este: românii din Harghita, Covasna şi Mureş sunt şi ei cetăţeni români? Sunt. Păi, dacă sunt, atunci să nu fie discriminaţi. Acesta este obiectul acestei legi, domnule preşedinte. După cum am să mă refer încă la câteva articole din Constituţie, care trebuiesc luate în consideraţie, că de asta suntem Parlamentul României. Art. 13 spune că: "În România, limba oficială este limba română". Păi, atunci de ce trebuie neapărat cunoscută o altă limbă. Şi fără de care nu te poţi angaja!? Art.16 spune că: "Toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii". Păi, atunci, înseamnă că nu se mai respectă nici acest lucru. Şi, în sfârşit, la art.25, Constituţia României face referire la libera circulaţie a cetăţenilor pe teritoriul ţării, fiecare având dreptul să îşi stabilească domiciliul şi, respectiv, să aibă un loc de muncă acolo unde doreşte. Iată numai câteva dintre asemenea aspecte cu care se confruntă românii din Harghita, Covasna şi din Mureş. Şi, ca atare, doamnelor şi domnilor colegi, eu vă rog frumos să binevoiţi, părerea mea este că în clipa de faţă să ne întoarcem la comisie să mai discutăm o asemenea situaţie, pentru că trebuie să vedem ce avem de făcut. Nu putem să lăsăm şi să trimitem undeva o asemenea lege, să o expediem, se respinge, dar, în acelaşi timp, situaţia oamenilor de acolo, a acestor cetăţeni români să rămână aşa cum este în clipa de faţă. Deci, pentru acest lucru ar fi necesar ca iniţiativa să fie retrimisă la comisie şi să vedem cum o vom pune în concordanţă cu Statutul minorităţilor naţionale. Acesta este punctul nostru de vedere şi v-aş ruga să meditaţi, dacă am greşit, dacă cumva sunt extremist în momentul când în faţa dumneavoastră prezint asemenea puncte de vedere. Am încredere în dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Doamna deputat Olguţa Vasilescu. Se pregăteşte domnul deputat Duşa, cred. Nu se pregăteşte. |
|
|
Doamna Lia Olguţa Vasilescu: Stimaţi colegi, Sigur că un asemenea proiect de lege poate fi luat în derâdere, dar noi considerăm că a fost foarte util să-l aducem în dezbaterea Parlamentului, din cel puţin 3 motive. Unu. Că printr-un asemenea proiect de lege s-ar rezolva problema minorităţilor care cer drepturi egale cu românii şi, prin acest proiect de lege, atragem atenţia ca şi românilor să li se acorde drepturi egale. Deci nu mai avem nevoie de un statut al minorităţilor naţionale, care, după cum ştiţi, de aproape un an şi ceva ne chinuim în cele trei comisii să ajungem la un liman cu el. De asemenea, se elimină discriminarea pozitivă, pentru că am ajuns în România, la ora actuală, ca românii să fie discriminaţi în propria lor ţară. De ce? Pentru că li s-au acordat atâtea drepturi minorităţilor naţionale care au ajuns efectiv să se bucure de o discriminare pozitivă. Şi un al treilea argument ar fi acela că Parlamentul României mai poate să discute, în sfârşit, şi despre ce se întâmplă acum în judeţele Harghita şi Covasna. Fără un asemenea proiect de lege ne aducem foarte rar aminte de ce se întâmplă în acele judeţe. Şi aici a vorbit destul de mult domnul Moisoiu, ca să nu mai fiu eu nevoită să amintesc aceste lucruri. Dacă U.D.M.R.-ul a venit cu un statut al minorităţilor care instigă la dezmembrare teritorială şi la segregaţie, venim şi noi cu o iniţiativă mai bună, mai democratică şi profund europeană, vă asigur. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Mai există alte intervenţii? Nu mai există alte intervenţii. S-a solicitat, înţeleg, o retrimitere la comisie? Bun, supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a acestui proiect. Vă rog să votaţi. Cine este pentru? Da. Voturi împotrivă? Da, s-a retrimis la comisie, s-ar putea observa. Termen la comisie? 9 săptămâni. Două? Mă iertaţi, acela nu e un termen. Nu, deci, 9 săptămâni înţeleg că se propune. |
|
Domnule preşedinte... |
|
|
|
Vă rog, domnule deputat, nu vă aud. |
|
|
Eu cred că trebuie să fim rezonabili şi, conform celor susţinute de la acest microfon, să punem de acord acest proiect de lege cu Legea statutului minorităţilor naţionale, deci termenul să fie până la aprobarea Legii statutului minorităţilor naţionale, ca să fie pus de acord, că altfel nu avem cum să punem de acord cele două legi. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnule deputat, aveţi perfectă dreptate pe fond, dar pe procedură nu pot să dau termen până la adoptarea unei legi care, de altfel, a depăşit de mult termenul de raport. Da, vă rog, doamna deputat Vasilescu. |
|
|
Da, domnule preşedinte, noi suntem de acord. Domnul Buda spunea aici că va fi adoptat acest proiect de lege la Paştele Cailor. Păi, atunci să fie adoptat odată cu Statutul minorităţilor naţionale. Vă mulţumesc. |
|
|
Da. Vă mulţumesc. Am dat termen 9 săptămâni şi mai discutăm pe parcurs, 9, înainte de 10. |


