|
Punctul 21, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, în sensul introducerii unui punct suplimentar la art.3 din lege, prin care se va institui obligativitatea prezenţei la urne a cetăţenilor români cu drept de vot. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi este comisia sesizată în fond. Are raport de respingere. Iniţiativa legislativă rămâne la vot final, dacă nu sunt înscrieri la cuvânt din partea grupurilor parlamentare. Nu sunt înscrieri. Iniţiativa rămâne pentru şedinţa de vot final. Şi, cu aceasta, am finalizat ordinea de zi de astăzi. La 12,30 urmează sesiunea de vot final.
|