|
52. Următorul proiect de lege, aflat la punctul 52 al ordinii de zi este Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.8 din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială. Domnule deputat Andronache, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Gabriel Andronache: Vă mulţumesc. Sper să remarce şi colegii activitatea intensă de la Comisia juridică. Cu privire la proiectul de lege, menţionăm faptul că, potrivit dispoziţiilor din Regulament şi Constituţie, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma analizei realizate în cadrul comisiei s-a hotărât, cu majoritate de voturi, să se propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege. Acest proiect de lege face parte din categoria legilor organice.
|
|
Domnul Petru Călian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă rog să observaţi faptul că această iniţiativă legislativă este propusă de către doi parlamentari, poate printre cei mai buni parlamentari pe care i-a avut sau îi are România la ora actuală. Mă refer aici la domnul Ioan Ghişe şi la domnul fost senator Dan Voiculescu. Iniţiativa legislativă este una bună, este o iniţiativă menită să apere interesul cetăţeanului, astfel încât, conform propunerii legislative, miniştrii care dezinformează opinia publică, în mod intenţionat, oferind date false, să răspundă penal. Fapt pentru care, domnule preşedinte, solicităm, în numele Grupului PDL, să retrimitem la comisie această iniţiativă legislativă, pentru a avea un punct de vedere şi din partea actualului Guvern şi să stăruim mai mult, astfel încât ea să devină lege. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc: Vă mulţumesc şi eu. Supun votului Camerei Deputaţilor propunerea domnului Călian. Vot, vă rog. Termen două săptămâni. Cu 56 de voturi împotrivă, doar 35 pentru şi două abţineri, propunerea domnului Călian a fost respinsă. Domnule Călian, aveţi cuvântul. Pe procedură, bănuiesc.
|
|
Domnul Petru Călian: Vă mulţumesc. Doream doar să explic un pic votul, deoarece PDL a dovedit încă o dată faptul că doreşte transparenţă, că doreşte ca miniştrii să nu dezinformeze opinia publică, însă, din păcate, atunci când roata se învârte în favoarea Guvernului, atitudinea se schimbă. Mulţumesc.
|