Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 iunie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.65/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 iunie 2014

22. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.69/2000 privind educaţia fizică şi sportul (PL-x 724/2011). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 724/2011

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

22. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.69/2000 privind educaţia fizică şi sportul.

Şapte amendamente.

Caracter ordinar.

Dintre iniţiatori nu doreşte nimeni să ia cuvântul.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, domnul deputat Zisopol.

Domnule deputat, aveţi cuvântul pentru a prezenta raportul. Scurt.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a primit spre dezbatere şi avizate în fond proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.69/2000 privind educaţia fizică şi sportul.

În şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din ziua de marţi, 15 aprilie, în temeiul art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, s-a hotărât retrimiterea proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.69/2000 privind educaţia fizică şi sportul - PL-x 724/2011.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea instituirii Programului naţional "Redescoperă oina".

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Proiectul de lege a fost adoptat în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 28 noiembrie 2011, în condiţiile art.75 alin.(2) teza III din Constituţia României, republicată.

Comisia a propus cu unanimitatea voturilor celor prezenţi adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele din anexă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Ministerul... dacă dorea să ia cuvântul.

Doamnă ministru, vă rog frumos să vă prezentaţi. Aţi văzut că deja s-a deschis lista alfabetului cu "a".

Video in format Flash/IOS

Doamna Alina Cazanacli (subsecretar de stat, Ministerul Tineretului şi Sportului):

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Bună ziua!

Alina Cazanacli este numele meu, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului.

Guvernul susţine propunerea legislativă cu amendamentele adoptate în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Cameră.

Mulţumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, doamnă ministru.

Vă rog frumos, vă rog frumos. Da? Şi aţi observat ce social-democraţia promovează pentru România, da?

Dezbateri generale?

Domnul deputat, aveţi cuvântul.

Doamnă ministru, vă rog frumos să rămâneţi, dacă sunt întrebări.

Domnule deputat, mai avem patru minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Kereskényi Gábor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Acest proiect a fost dezbătut de mai multe ori în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport până a ajuns la această formă cât de cât acceptabilă.

Însă, ca fost preşedinte de club sportiv, îmi menţin părerea prezentată şi în comisie, şi anume că, în loc de promovarea şi privilegierea unor sporturi anacronice, ar trebui să ne axăm pe sporturile olimpice, căci acolo punem arăta valorile noastre la jocurile olimpice, campionate europene sau campionate mondiale.

Am avea nevoie, totodată, de o adevărată strategie naţională de sport, care, în momentul de faţă, lipseşte cu desăvârşire.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Domnul deputat Ciudodaru.

Domnule deputat, vă rog frumos. Aveţi ceva cu oina? Nu. Atunci...

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Nu, credeam că dumneavoastră aveţi, pentru că a durat prea mult timp ca acest proiect de lege să fie adoptat. Evident că toate tradiţiile româneşti trebuie valorificate, chiar dacă le place unora sau nu. Se poate promova şi sportul olimpic, dar se pot promova şi alte categorii de sport.

Şi într-o lume în care educaţia pentru sănătate şi sportul ar trebui să ocupe un loc important în viaţa tinerilor, mă bucur că acest proiect de lege - chinuit, de altfel, în mai multe mandate - va fi adoptat de Camera Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Nu mai sunt alte luări de cuvântul.

Domnul deputat Tinel Gheorghe. Haideţi, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sunt şi coiniţiator al acestui proiect de act normativ.

Aşa este, mulţumesc celor care s-au aplecat asupra acestui proiect de act normativ şi, în final, au dat un vot pozitiv în comisiile de specialitate. El este bine periat, dar programul "Redescoperă oina" este un program extrem de important şi eu cred că el trebuie să îşi găsească locul în activitatea şi didactică, dar şi educativă a copiilor noştri.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Şi, fiind un sport naţional, am ajuns acum, la 25 de ani de la Revoluţie, să discutăm de un program care să resusciteze, să revitalizeze acest sport.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat. Este iniţiatorul, da?

Vă mulţumesc foarte mult.

Intrăm în amendamentele admise, în calupuri de câte şapte.

De la unu la şapte, obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

S-a încheiat sesiunea de proiecte de lege.

Comitetul liderilor, vreau să vină până la prezidiu, dacă-i rog frumos.

Domnul Scutaru, vă rog frumos, Comitetul liderilor, da? Un pic până la... Domnul Neacşu, o să vă rog frumos.

Domnul Ganţ, domnul Pambuccian, vă rog frumos. Domnul Domnul Máté.

Vă mulţumesc. Respingeri, mâine de ora 10,00, şi după aceea votul final.

Vă urez o seară frumoasă!