Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 mai 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.88/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 mai 2015

22. Dezbaterea Propunerii legislative pentru desemnarea activului funcţional al societăţii comerciale Fortus SA Iaşi unitate strategică de importanţă naţională şi suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor Publice din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2014 (Pl-x 387/2014). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 387/2014

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

62. Propunerea legislativă pentru desemnarea activului funcţional al societăţii comerciale Fortus SA Iaşi unitate strategică de importanţă naţională şi suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor Publice din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2014, Pl-x 387/2014.

Are caracter ordinar.

Dacă iniţiatorul? Domnul deputat Movilă Petru. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Movilă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Fortus Iaşi, fostul Combinat de Utilaj Greu, în ianuarie '90 avea peste 12 mii de angajaţi, după care, de-a lungul timpului, a început decăderea acestei societăţi.

În 2003, a fost privatizată pe o sumă modică o societate comercială cu 150 de hectare intravilan în municipiul Iaşi şi cu active evaluate la peste 200 de milioane de euro.

În anul 2009, a revenit la statul român pentru faptul că cei care au cumpărat pachetul majoritar nu au respectat niciuna dintre prevederile contractuale ale planului postprivatizare.

În 2013, s-a realizat planul de reorganizare a Societăţii Fortus Iaşi, plan de reorganizare care, din 2013 până astăzi, nu a fost pus în aplicare un milimetru, vorbim despre o societate comercială cu activitate unică în România şi în sud-estul Europei, care realizează piese turnate de peste 100 de tone şi dimensiune peste 12 metri, fie că vorbim de lungime sau diametru. Acest proiect de lege, sigur, am văzut punctul de vedere al Guvernului, nu va fi aprobat.

Acesta este un semnal de alarmă foarte clar pentru faptul că Guvernul - şi noi, Parlamentul - avem posibilitatea să salvăm în consens cu declaraţiile publice, să salvăm o societate comercială cu peste 700 de angajaţi la acest moment, iar acest lucru nu se face.

Dacă acest proiect de lege va fi respins şi dacă în următoarele două luni de zile Guvernul României nu va lua, nu va întreprinde nicio măsură ca această societate comercială să fie salvată prin punerea în aplicare a planului de reorganizare, vom asista la falimentul uneia dintre cele mai mari societăţi comerciale din municipiul Iaşi.

În 2008, Guvernul Tăriceanu a dorit să vândă Societatea Antibiotice Iaşi prin licitaţie cu strigare, însă Parlamentul, la acel moment, prin comisia de anchetă care a fost realizată, şi le mulţumesc pe această cale tuturor colegilor - indiferent de culoarea politică - care au susţinut prin comisia de anchetă păstrarea Societăţii Antibiotice la statul român, spun că Fortus Iaşi este unul din brandurile renumite, în contextul în care la Iaşi mai toate privatizările au fost ratate, fie că vorbim de Fabrica de ulei, de Fabrica de bere, fie că vorbim de Fabrica de mase plastice, de Combinatul de Fibre Sintetice, fie că vorbim despre alte societăţi comerciale, că vorbim de Tepro Iaşi - societate comercială privatizată, unde a fost înregistrată şi prima crimă a unui lider de sindicat, Virgil Săhleanu, care a fost asasinat de interesele economice ale celor care au dorit să distrugă Tepro SA Iaşi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Concluziile...

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Movilă:

Am făcut această expunere pentru a vă determina să votaţi favorabil acest proiect de lege care consider că este important pentru economia naţională în ansamblul ei, şi nu doar pentru Iaşi.

Eu voi vota acest proiect de lege şi vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit în continuare pe domnul Tătaru pentru a prezenta raportul comun al Comisiei pentru industrii şi al Comisiei pentru buget.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Cristian Tătaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Este vorba de raportul comun al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi al Comisiei pentru industrii şi servicii asupra proiectului legislativ în discuţie.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa legislativă în şedinţa din iunie 2014.

La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, precum şi punctul de vedere negativ al Guvernului.

În conformitate cu prevederile art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru industrii şi servicii au examinat iniţiativa legislativă în şedinţe separate, în data de 18 noiembrie, respectiv 17 septembrie.

La dezbaterii Comisiei pentru industrii şi servicii şi cele ale Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a participat, în calitate de invitat, în conformitate cu prevederile art. 54 şi 55 din Regulamentul Camerei din partea Ministerului Finanţelor Publice domnul Attila Gyorgy, secretar de stat, şi din partea Autorităţii pentru Administrarea Arhivelor Statului doamna Andreea Claudia Popescu - vicepreşedinte.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât cu majoritate de voturi respingerea iniţiativei legislative deoarece textele iniţiativei sunt neclare şi confuze şi, conform punctului de vedere al Guvernului, în legătură cu Fortus SA Iaşi, s-a deschis procedura insolvenţei, acea societate aflându-se în proces de reorganizare judiciară, o procedură specială.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Procedură, domnul vicelider Tinel Gheorghe.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Vă propun retrimiterea la comisie pentru o săptămână, poate găsim soluţii de finanţare din alte surse - credite, împrumuturi - pentru că e păcat să lăsăm Fortus Iaşi să dispară.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

Cu 62 de voturi împotrivă, o abţinere şi 40 de voturi pentru, propunerea de retrimitere a fost respinsă.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să intervină? Domnul Ialomiţianu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Îmi pare rău că aţi votat împotrivă, pentru că puteam găsi soluţii să salvăm această întreprindere, să salvăm locurile de muncă de acolo.

Era vorba de obţinerea de împrumuturi cu garanţia statului, restructurare.

Aşa cum aţi venit cu acte normative să salvaţi întreprinderi din Gorj - probabil că acolo e vreun deputat important - sau din altă parte, cred că Iaşiul merita sau ieşenii meritau să se rezolve această problemă, să aibă locuri de muncă. Sau probabil vreţi să îl vindeţi la fier vechi. Cred că lucrul acesta îl urmăriţi, pentru că e o desconsiderare faţă de ieşeni. Se găseau soluţii şi îmi pare rău că lăsaţi ca această întreprindere să dispară. Cum s-a întâmplat şi la Braşov. Tot dumneavoastră aţi închis Roman-ul SA, Tractorul.

Deci asta este soluţia PSD-ului, să distrugă industria românească.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Referiţi-vă la proiect, domnule deputat.

Domnule deputat, Grupul PNL.

Am rugămintea - referiri la proiect.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anton Doboş:

Da, domnule preşedinte,

Este păcat că această întreprindere emblematică nu doresc parlamentarii de la PSD să fie salvată şi în special mă refer la colegii mei parlamentari ieşeni, la cei din Moldova, pentru că ştim că este o mare problemă socială. Nu mai discutăm de faptul că produc anumite utilaje care sunt unice în România.

Nu înţeleg cum PSD-ul nu sprijină asemenea acţiuni unde sunt probleme sociale.

Va fi o pată pe blazonul dumneavoastră.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul deputat Niţă, deputat de Braşov, vă rog. Grupul PSD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Niţă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Este un lucru important, într-adevăr, să începem să ne gândim la unităţi economice importante ale ţării noastre, însă a face din acest subiect un subiect prin care încercăm să ne dăm de o parte, să uităm că ani de zile oameni care vin şi vorbesc de la acest pupitru, oameni care vorbesc de la acest pupitru - este real - au fost membri în consilii de administraţie la unităţile acestea din marea industrie românească - care s-au închis - şi care au înţeles prin restructurare numai reducerea numărului de personal, Când s-a terminat cu reducerea numărului de personal, am început să scoatem active în exterior şi am finalizat, până la urmă, conform prevederilor celor două PSAL I, PSAL II. Cine s-a ocupat de aceste chestiuni ştie foarte bine că acolo au fost prevăzute toate marile societăţi economice din ţară. S-a spus: restructurare, privatizare, dacă nu, închidere. Până la urmă... la obiect, la obiect, la obiect, despre asta vorbim.

Deci eu cred că trebuie să discutăm despre ce a mai rămas, în alt mod, mult mai responsabil, să facem proiecte de lege care chiar să sprijine şi să salveze aceste unităţi. Nu este cazul proiectului de faţă, dar, de asemenea, aş dori foarte mult ca oamenii care au fost implicaţi în aceste acţiuni, sub diverse forme, să nu se mai exprime de la acest microfon.

Mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da, mulţumesc. Procedură, domnul Movilă, ca iniţiator. Procedură, aveţi un minut.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Movilă:

Domnule preşedinte,

Voiam să vă rog să rugaţi colegii preşedinţi de comisii să ne invite, ca iniţiatori, la şedinţele de comisii, iar un lucru foarte important - rog colegii care au de împărţit între ei acuze cine a fost mai deştept sau nu, în urmă, sunt soluţii... la declaraţii politice. Vorbim de o problemă punctuală: o societate comercială care încă produce pentru sistemul de apărare poate produce componente de tancuri, TAB-uri, pentru industria cimentului, industria mineritului, industria navală, industria energetică.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc. Pe procedură, un minut, domnul Ialomiţianu, dar referire la Iaşi, nu la Braşov.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Domnule preşedinte,

Cred că reprezentantul PSD trebuia să se refere la soluţionarea problemei şi eu m-am referit la ce se întâmplă dacă nu se rezolvă problemele, care sunt consecinţele.

Probabil, reprezentantul PSD s-a referit la el, care a fost director la Tractorul ani de zile şi Tractorul s-a închis. Felicitări, domnule Niţă!

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Domnule Niţă, drept la replică, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Niţă:

Stimaţi colegi,

Este adevărat, am fost director la Tractorul Braşov şi sunt mândru pentru acest lucru. Nu-mi este ruşine pentru ce am făcut cât am fost director, şi cât am fost director la acea fabrică, acea fabrică a fost în picioare şi a fost o fabrică serioasă şi o unitate etalon a industriei româneşti.

În niciun caz, niciodată nu m-am dus la o societate comercială de o asemenea amploare să fac parte din consiliul de administraţie sau sub altă formă şi să văd cum aceste societăţi mor.

Sunt unul dintre oamenii care am spus de o mie de ori, în diverse ocazii, că poate era bine să păstrăm mult mai mult din unităţile economice din ţara noastră, care au fost unităţi economice etalon, care, într-adevăr, aveau o structură megalomană, aveau o structură care nu era adecvată poate unei economii de piaţă a timpurilor noastre, dar din care poate puteam să facem unităţi economice din care să trăiască şi să câştige mult mai multe familii din România.

Sunt mândru pentru faptul că am fost director la Tractorul şi pentru asta îi mulţumesc colegului că a adus aminte despre acest lucru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Alte intervenţii mai sunt? Nemaifiind alte intervenţii, proiectul rămâne la votul final.