|
Domnul Mihai Baltă: Mulţumesc, domnule preşedinte. În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată prin adresa PL-x 661 din 13 octombrie 2015 cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.33/2015 pentru modificarea alin.(1) al art.1 din Legea nr.490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare introducerea printre beneficiarii stimulării financiare a personalului care gestionează fonduri comunitare şi personalul de specialitate din cadrul structurilor care îndeplinesc efectiv activităţi de gestionare a Fondului European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime şi a Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane. La dezbaterile care au avut loc în şedinţa comisiei din 23 februarie a participat, în conformitate cu prevederile art.55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, domnul Valentin Toma, director general adjunct din cadrul Ministerului Fondurilor Europene. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitatea de voturi a celor 24 de deputaţi prezenţi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 7 octombrie 2015. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art.73 alin.(1) din Constituţia României, republicată. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat. În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat. Vă mulţumesc.
|