Dezbateri parlamentare

Domnul Valer Dorneanu:

Ne întoarcem, stimaţi colegi, la propunerea legislativă pentru folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice. dăm cuvântul iniţiatorului, distinsului nostru coleg, senatorul Pruteanu.

vă rog să mă iertaţi, omisesem că dezbaterile generale au avut loc.

Trecem la dezbaterea proiectului, urmăriţi, vă rog cu atenţie proiectul de lege şi raportul comisiei.

La titlul acesteia, Comisia pentru cultură vă propune uşoara lui ameliorare prin amendamentul 1.

Daca la amendamentul 1 aveţi obiecţii? Da. Domnul deputat Ştefan Cazimir.

Domnul Ştefan Cazimir:

Titlul legii: "Lege privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice". Citim în raportul Comisiei de cultură: "Amendament propus de domnul deputat Ioan Onisei şi, parţial, de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi". În ce constă contribuţia parţială a Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi? O să râdeţi. În înlocuirea prepoziţiei "pentru" cu verbul la gerunziu "privind".

Amendamentul întreg al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, pe care îl puteţi găsi în secţiunea "Amendamente respinse", sună astfel: "Lege privind folosirea limbii române în textele de interes public". Motivare: "Pentru adecvarea titlului la obiectul şi conţinutul legii" (vezi "Amendamente respinse", poz.1, col.3). Ca argument suplimentar, voi semnala faptul că, în cuprinsul legii, nu se invocă nicăieri "relaţii şi instituţii publice", iar despre locuri publice se vorbeşte o singură dată, în cuprinsul art.2.

Adevăratul obiect al legii, după cum rezultă din parcurgerea ei integrală, îl reprezintă folosirea limbii în textele de interes public. Propun, în consecinţă, adoptarea titlului recomandat de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi: "Lege privind folosirea limbii române în textele de interes public".

Domnul Valer Dorneanu:

Dau cuvântul domnului Mihai Mălaimare şi pe urmă iniţiatorului.

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să-i semnalez domnului distins coleg că dacă ar fi să calculăm exact ce am folosit din amendamentul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, atunci este "Lege privind folosirea limbii române în ..." având în vedere că, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu iniţiatorul, este foarte posibil să ne aflăm în faţa unui amendament al domniei sale, v-aş propune să-l ascultăm întâi pe domnul senator, după care o să vă propunem punctul de vedere al comisiei.

Domnul Valer Dorneanu:

Aveţi cuvântul, domnule Cazimir. Poftiţi. Mi-aş permite să vă recomand să nu ne încrâncenăm chiar din titlu începând, pentru că simt şi din timbrul vocii dumneavoastră puţină îndârjire, şi ar fi păcat pentru această lege să pornim cu stângul, noi, care vrem să facem un lucru drept.

Domnul Ştefan Cazimir:

Vă asigur că nu este vorba de îndârjire, ci doar de dorinţa de exactitate. În momentul în care domnul preşedinte Mihai Mălaimare a afirmat că partea îndatorată Comisiei juridice ar fi fost nu numai înlocuirea lui "pentru" cu "privind", ci "folosirea limbii române în", ignora că exact acest enunţ exista în textul iniţial. Aşa încât această parte nu poate fi atribuită Comisiei juridice. Este vorba pur şi simplu de exactitate şi de nimic altceva.

Domnul Valer Dorneanu:

Ca să fim foarte riguroşi, că suntem şi cu limba română în faţă şi cu regulamentul, dreptul la replică se dă atunci când se invocă numele cuiva şi se invocă într-un mod care l-ar leza. Dumneavoastră aţi intervenit pe fond, practic, susţinându-vă în continuare argumentul. Asta pentru a evita pe viitor alte drepturi la replică.

Domnul senator Pruteanu.

Domnul George Pruteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Îmi pare rău să-l contrazic pe domnul profesor Cazimir, pe domnul deputat Cazimir.

Titlul legii este bun, aşa cum a fost gândit, mă rog, la început, de iniţiator şi apoi cu contribuţia comisiei; este vorba, într-adevăr, în această lege, cum se va vedea în discuţia de fond, de folosirea limbii în locuri, în relaţii, există relaţii care nu sunt doar locuri, deci nu e vorba doar de, cum spuneţi dumneavoastră, folosirea limbii române în texte de interes public şi de instituţii. De pildă, se prevede şi folosirea limbii române în situaţii cum ar fi simpozioane, în care traducerea este necesară şi aşa mai departe. Îmi pare rău, trebuie să vă spun că nu sunt de acord cu amendamentul pe care l-aţi formulat.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, mai doreşte cineva să intervină? Nu. Mulţumesc.

Aţi auzit argumentele fiecăruia. Există şi scrise aceste argumente în textele rapoartelor, adică a raportului cu amendamente admise şi cu amendamente respinse. Potrivit regulamentului, eu trebuie să supun întâi amendamentul comisiei. Îl găsiţi la pct.1 pag.1. Dacă acest amendament va cădea, atunci va intra în discuţie amendamentul respins al Comisiei juridice.

Supun votului dumneavoastră titlul legii în amendamentul comisiei. Cine este pentru? 54 voturi pentru.

Împotrivă? 12 voturi împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

Cu 54 voturi pentru, 12 voturi împotrivă şi nici o abţinere, s-a adoptat textul titlului legii potrivit amendamentului comisiei de cultură.

La art.1 alin.1, dacă aveţi amendamente la amendamentul 2.

Poftiţi. Domnul Ştefan Cazimir, în numele Comisiei juridice.

Vă referiţi la care din texte?

Domnul Ştefan Cazimir:

Îngăduiţi-mi, domnule preşedinte, să apelez la solicitudinea şi la competenţa dumneavoastră spre a mă călăuzi sub aspect procedural, întrucât noua mea intervenţie ar viza nu un singur articol, respectiv art.1 cu cele două alineate ale lui, ci, totodată, şi art.2, din motive care ţin de logica juridică, respectiv de faptul că în textul art.1 se face trimitere la art.2. Aş putea, cred, să invoc, în sprijinul solicitării mele, art.101 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, alin.3, care sună astfel: "În plenul Camerei se pot formula amendamente de corelare tehnico-legislativă, gramaticale sau lingvistice." Întrucât în ceea ce vreau să spun avem de-a face tocmai cu o chestiune de corelare tehnico-legislativă, singurul mod de abordare pe care-l întrevăd ar fi referirea concomitentă la art.1 şi 2. Vă rog să-mi permiteţi a proceda în consecinţă.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă referiţi în principiu, pentru că sunt legate într-adevăr cele ce vreţi să spuneţi la ambele texte, dar noi, regulamentar, le supunem la vot pe rând. Poftiţi!

Domnul Ştefan Cazimir:

Să începem prin analiza art.1 alin.1, în forma propusă de Comisia de cultură (vezi raportul acesteia, poziţia 2 coloana 2): "Orice text scris sau vorbit în limba română, având caracter de interes public, în sensul prevăzut la art.2, trebuie să fie corect din punctul de vedere al proprietăţii termenilor, precum şi sub aspect gramatical, ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, conform normelor academice în vigoare."

Observaţii: 1. Sintagma "scris sau vorbit" este de prisos. Evident că nu ne putem referi la corectitudinea textelor gândite în limba română şi nici la corectitudinea celor visate. (Mircea Eliade mărturisea în anii exilului că, de visat, continuă să viseze în româneşte.)

2. Sintagma "text având caracter de interes public" este neinspirată şi greoaie, aş zice chiar neromânească. Putem spune ori "text cu caracter public", ori "text de interes public". De altfel, chiar în cadrul proiectului şi al amendamentelor Comisiei de cultură, sintagma e folosită inconsecvent: "având caracter de interes public" în art.1 alin.1 şi 2 şi în art.2 alin.1; "de interes public" în art.3 alin.1, devenit 6 alin.1 (vezi raportul comisiei, poziţia 7) şi în art.12, alin.2 (vezi raportul, poziţia 14).

Cea de-a doua sintagmă, "text de interes public", mi se pare preferabilă şi propun folosirea ei peste tot.

3. Art.1 nu ne oferă o definiţie a textelor "cu caracter de interes public", ci ne trimite la articolul următor, prin menţiunea "în sensul prevăzut la art.2". Sub aspectul tehnicii legislative, ne aflăm în faţa unei bizarerii fără precedent, cel puţin în limita cunoştinţelor mele. M-am adresat, pentru a mă lămuri mai bine, unui eminent jurist, domnului profesor Ion Neagu. Profesorul a izbucnit în râs şi a emis următoarea ipoteză: "Dar dacă art.2 va fi respins, cum rămâne cu trimiterea adoptată în art.1?"

4. "Textul- se spune în continuare- trebuie să fie corect din punctul de vedere al proprietăţii termenilor, precum şi sub aspect gramatical, ortografic, ortoepic şi de punctuaţie." Aici sunt de semnalat două inadecvări: una de substanţă, cealaltă de formă. Prima este citarea în succesiune a termenilor "ortografic" şi "ortoepic", ca şi cum cele două cerinţe ar putea să opereze simultan. În realitate, numai textelor scrise le pretindem să respecte ortografia, iar celor rostite- ortoepia. Disocierea celor două condiţii devine astfel imperativă.

Imperfecţiunea de formă apare la sfârşitul enumerării: "...şi de punctuaţie", ceea ce, revenind la punctul de plecare, dă naştere formulei "sub aspect de punctuaţie", evident inacceptabilă.

Să remarcăm, în fine, că enunţul "corect sub aspect ortografic" sună pleonastic, întrucât "ortografie" înseamnă "scriere corectă". Aceeaşi observaţie şi pentru "corect sub aspect ortoepic", întrucât "ortoepie" înseamnă "pronunţare corectă".

Cu permisiunea dumneavoastră, domnule preşedinte, aş trece acum la analiza art.2, în forma propusă de Comisia de cultură, lăsând pentru mai târziu alin.2 al art.1. Iată textul din raport al acestui articol, poziţia 3, coloana 2: "În sensul prezentei legi, prin text având caracter de interes public se înţelege orice text care, în cadrul unor atribuţii de serviciu, este afişat, expus, difuzat sau rostit în locuri publice sau prin mijloace de informare în masă, având ca scop aducerea la cunoştinţa publicului a unei denumiri, a unei informaţii sau a unui mesaj cu conţinut direct sau indirect publicitar."

Observaţii: 1. Despre sintagma "text având caracter de interes public" am spus deja că o consider neinspirată şi că propun înlocuirea ei prin"text de interes public".

2. Sintagma "în cadrul unor atribuţii de serviciu" mi se pare restrictivă, deci inoportună, mai ales dacă ţinem seama de punctul 3 din avizul Consiliului Legislativ, unde se recomandă ca dispoziţiile legii să se aplice în egală măsură şi persoanelor fizice, deoarece şi acestea pot elabora texte şi anunţuri destinate a fi aduse la cunoştinţa publicului. Menţionez în paranteză că avizul Consiliului Legislativ, emis la 27 aprilie 1998, poartă semnătura preşedintelui său de atunci, domnul Valer Dorneanu.

3. Suita de termeni "afişat", "expus", "difuzat" sau "rostit" este redundantă, întrucât afişarea, expunerea şi rostirea reprezintă forme de difuzare a mesajului. Noţiunea care le acoperă pe toate este aceea de difuzare.

4. Enunţul "în locuri publice sau prin mijloace de informare în masă" creează impresia unor situaţii disjuncte, ceea ce, evident, nu corespunde realităţii. Un televizor, bunăoară, poate funcţiona într-un loc public. Aşadar, conjuncţia "sau" devine inaplicabilă.

5. Enunţul "aducerea la cunoştinţa publicului a unei denumiri, a unei informaţii sau a unui mesaj" face obiectul unor observaţii critice în punctul de vedere al Guvernului, poziţia 2, care sună astfel: "Din textul acestei iniţiative legislative nu rezultă sfera de cuprindere a următoarelor noţiuni: "denumire", "informaţie" şi "mesaj", ceea ce ar putea da naştere la confuzii şi la probleme în aplicarea practică a acestei reglementări".

6. Enunţul "cu caracter direct sau indirect publicitar" conţine, la rândul lui, o mare doză de ambiguitate şi ar produce şi el dificultăţi în aplicarea reglementării.

Pentru înlăturarea neajunsurilor semnalate, vă propun următorul text al art.1:

Alin.1: "Folosirea corectă a limbii române reprezintă o condiţie obligatorie a difuzării textelor de interes public pe teritoriul României."

Alin.2: "Prin text de interes public, în sensul prezentei legi, se înţelege orice text de informare asupra unor produse sau servicii transmis destinatarilor prin orice mijloc de difuzare."

Alin.3: "Prin folosirea corectă a limbii române în textele de interes public se înţelege respectarea regulilor gramaticale, a normelor impuse de modalitatea difuzării, ortografice şi de punctuaţie, respectiv ortoepice, a proprietăţii termenilor şi a clarităţii în exprimare."

Textul alineatelor 1 şi 2 este cel propus de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi se află în raportul Comisiei de cultură, la secţiunea "Amendamente respinse", poziţia 2, coloana 2. Textul alin.3 reprezintă o formulare extinsă a amendamentului Comisiei juridice, fiind rezultatul unor noi consultări ale membrilor acestei comisii.

Motivarea amendamentelor rămâne neschimbată: pentru stabilirea, din primul articol, a obiectului legii, în conformitate cu titlul acesteia; pentru o mai bună definire a noţiunii "text de interes public"; pentru o definire adecvată a noţiunii de "folosire corectă a limbii române în textele de interes public".

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, stimate coleg.

Pentru că mi-aţi invocat de mai multe ori numele, îndrăznesc să-mi exercit un drept la replică şi să vă rog să încercaţi, dacă doriţi să adoptăm acest text, să renunţaţi la rafinamentele pe care presupun înalta dumneavoastră calificare şi să nu obosiţi colegii noştri prea mult.

Discuţii de tipul celor pe care le faceţi dumneavoastră aici se fac în comisii între specialişti de aceeaşi clasă cu dumneavoastră şi de aceeaşi factură. Aici nu prea reuşim să parcurgem legea.

Poftiţi! Sunt două intervenţii. Trei. Da.

Domnul Ştefan Cazimir:

Aş fi fost bucuros să pot proceda în felul raţional pe care l-aţi evocat cu o clipă mai devreme, dar pentru aceasta ar fi fost necesar ca să existe din partea Comisiei de cultură o invitaţie adresată Comisiei juridice. Atâta timp cât această invitaţie nu a existat, posibilitatea unei consultări şi a unei concilieri a punctelor de vedere n-a existat. Aceasta este situaţia pe care sunt cel dintâi s-o regret.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule Buzatu!

Domnul Dumitru Buzatu:

Domnule preşedinte,

Prin procedură doresc să intervin, domnule preşedinte, stimaţi colegi, pentru că aţi făcut o mică observaţie domnului deputat Ştefan Cazimir care cred că e întemeiată, dar nu ştiu dacă e justificată suficient. Dacă domnul Cazimir ar ceda în momentul acesta, sau oricare alt coleg, în favoarea incorectitudinii unei părţi din textul acesta, textul votat este susceptibil să fie amendat, pentru că este propusă o amendă de la 1 la 10 milioane de lei, într-un articol ulterior, şi eu consider că textele acestea care sunt rostite, pentru că văd că sunt definite şi textele rostite ca fiind texte publice, textele acestea care sunt rostite sunt publice, vor fi publicate şi în Monitorul Oficial Partea a III-a.

De aceea, eu v-aş ruga să permiteţi oricărui coleg al nostru să prezinte orice argumentaţie legată de corectitudinea acestor texte într-un mod cât mai extins cu putinţă.

Vă mulţumesc doarte mult.

Domnul Valer Dorneanu:

Numai puţin! Să ia cuvântul şi ceilalţi colegi, să puteţi să răspundeţi tuturor.

Poftiţi, domnule deputat! Din partea Grupului P.R.M.

Domnul Paul Magheru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

O foarte scurtă istorie a acestui proiect de lege va motiva şi va justifica, în parte, intervenţiile de până acum şi, mai ales, intervenţia profesorului meu, deputatul Ştefan Cazimir, care a intervenit cu observaţii pertinente, profesioniste, iar această scurtă istorie, pentru că nu vreau să vă reţin, ar putea fi rezumată în felul următor.

Legea pentru protecţia limbii române a fost iniţiată, după cum se ştie, încă din anul 1998, de domnul senator George Pruteanu. Între timp, Ministerul Culturii şi Cultelor s-a gândit la o lege a limbii române ca patrimoniu ce trebuie protejat. Intenţiile au fost bune, eforturile lăudabile, necesare. Dar datorită intruziunii politicului, aş spune mai degrabă a opacităţii politice, "muntele" a născut un "şoricel" care a primit înfăţişarea unui proiect de lege pentru folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice.

Am stat şi m-am gândit dacă e bine sau nu e bine să iau cuvântul în legătură cu înfăţişarea exterioară a acestui "şoricel". Şi am zis că din moment ce este un proiect de lege şi, probabil, va fi aprobat, poate că e bine să încerc să-l mai tonific şi eu. Încât, ideea unei legi de protejare a limbii române ca patrimoniu naţional, aş vrea să vă rog şi să vă propun de la început, nu trebuie abandonată.

"Limba - spunea Lucian Blaga - este întâiul mare poem al unui popor". Limba română este patria noastră. Şi ca să fiu exact, cu versul lui Nichita Stănescu: "Limba română este patria mea". În faţa acestor adevăruri ce ţin de construcţia funcţiei noastre spirituale, nu-şi are loc politizarea. Limba română este cea mai mare creaţie a românilor, aici, la extremitatea orientală a latinităţii, o operă la care s-a lucrat, putem spune, de două milenii.

Limba română este legitimarea noastră supremă printre popoarele civilizate din lume. Vigilenţa faţă de limba română, apărarea şi protejarea limbii naţionale nu dăunează cu nimic utilizarea limbilor regionale minoritare.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, numai puţin! Vreţi să mă ascultaţi puţin?

Domnul Paul Magheru:

Da. Vă rog!

Domnul Valer Dorneanu:

Am senzaţia că dumneavoastră aţi trecut peste faza când noi aveam dezbateri generale, unde nu v-aţi înscris la cuvânt şi transformaţi acum prin amploare intervenţia dumneavoastră pe un text într-un discurs care depăşeşte chiar şi cadrul dezbaterilor generale. Apropo de munte şi de ce mai spuneţi dumneavoastră acum! Vă rog să vă referiţi exact la textul pe care noi ne chinuim să-l dezbatem.

Domnul Paul Magheru:

mai am exact două minute, în condiţiile în care dezbaterile generale, ştiţi foarte bine, au fost prelungite. Deci n-am avut posibilitatea. Am acest text, aceste notiţe de atunci. N-am avut posibilitatea să vi le exprim. Se ştie foarte bine, se scrie şi în ordinea de zi, continuarea dezbaterilor. Iată aici notiţele pe care mi le-am făcut atunci. N-am avut posibilitatea fizică, le fac acum. Încât, iată, consider că este dreptul meu ca să-mi exprim încă două...

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă dumneavoastră, la începutul şedinţei, aţi fi intervenit să spuneţi că mai aveţi de făcut comentarii la dezbateri generale, v-aş fi dat cuvântul cu plăcere. Ne-aţi lăsat să ne batem tehnicist aici peste titlu, peste textul articolului unic şi dumneavoastră reveniţi ca să ne citiţi tot textul acela foarte frumos pe care vi l-aţi scris acasă.

Domnul Paul Magheru:

Eu v-aş ruga să nu fiţi atât de drastic pentru două minute, în condiţiile în care vreau să spun lucruri utile absolut tuturor.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi!

Domnul Paul Magheru:

Aş vrea să vă spun că vigilenţei faţă de limba română, protejării limbii române, a limbii naţionale nu-i dăunează cu nimic utilizarea limbilor regionale, minoritare şi nici deschiderile către limbile şi culturile străine ci, dimpotrivă, vin în întâmpinarea recomandărilor Uniunii Europene privind diversitatea lingvistică şi raporturile cu limbile minoritare.

Un om este de atâtea ori om câte limbi străine cunoaşte. N-o spun eu, a spus-o personajul lui Slavici, Budulea Taichii, care şi-a trimis băiatul şi la şcoala românească, şi la şcoala ungurească, şi la şcoala nemţească, pentru că românul Budulea ştia că un om este de atâtea ori om câte limbi străine cunoaşte. Nu avem nici o prejudecată, ci, dimpotrivă, vom încuraja pe toate liniile învăţarea limbilor străine, inclusiv a limbilor minoritare. Pentru că ce-i strică unui român să ştie ungureşte sau unui maghiar să vorbească cât mai bine româneşte. L-aţi ascultat de atâtea ori pe domnul deputat Raduly, atunci când vorbeşte admirabil, frumos, convingător în limba română, parcă este un peremist. (Râsete.) Ţări ca Franţa au reglementări lingvistice încă din secolul al XVI-lea de pe vremea lui Francisc I.

De altfel, iniţiatorii români ai proiectului de lege au ca model, domnul George Pruteanu ştie foarte bine lucrul acesta, legea de protecţie juridică a limbii franceze din 1994. Ameninţarea lor este engleza. Ei nu doresc o "corcitură de frangleză". Pe noi ne ameninţă romgleza, dar, mai mult, stricătorii din interioriul limbii, incultura, cosmopolitismul şi hiperstrăinismul. Împotriva acestora trebuie să facem, într-adevăr, legi de protejare a limbii române.

Iar amendamentul pe care voiam să-l propun, iată, sunt în sfârşit la amendamentul pe care vreau să-l propun, este vorba de alin.1 de la art.1. Este articolul iniţial şi articolul propus de comisie. ziceam că am dorit să iau cuvântul pentru că, totuşi, am senzaţia că pot contribui la o formulare mai fericită a acestei prevederi. Şi anume, eu luând tot ceea ce este bun şi necesar atât dintr-o formulare cât şi din cealaltă, cred că s-ar putea formula mai bine acest art.1 alin.1 în felul următor: "Orice text..." - îi dau dreptate domnului profesor - scris sau vorbit, nu e nevoie! Dar ca să rămân în litera textului şi să nu fim obligaţi la alte proceduri care ar îngreuna adoptarea acestui proiect de lege, "Orice text scris sau vorbit în limba română având caracter de interes public, în sensul prevăzut la art.2 trebuie să fie corect…".

Şi acum, propunerea pe care o fac eu: "trebuie să fie corect din punct de vedere gramatical (ortografic, ortoepic şi de punctuaţie) şi să respecte claritatea şi proprietatea termenilor conform nomelor academice în vigoare."

Eu cred că atât din punct de vedere gramatical cât şi din punct de vedere semantic, formularea aceasta este mai potrivită şi mai accesibilă, mai ales pentru cei care vor trebui s-o pună în aplicare.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Valer Dorneanu:

(Adresându-se domnului deputat Robert Raduly): Domnul Marton a cerut cuvântul înaintea dumneavoastră. Mulţumesc foarte mult că aveţi şi dumneavoastră o părere de bine.

Dumneavoastră solicitaţi dreptul la replică? Poftiţi!

Staţi puţin să epuizăm acest text şi pe urmă vedem ce facem mai departe.

Domnul Ráduly Róbert Kálman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnilor deputaţi,

Două propoziţii aş vrea să spun: pe de o parte, mă bucur că am ajuns etalon la P.R.M. şi să-i spun antevorbitorului meu: köszönöm szépen.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Marton.

Domnul Árpad-Francisc Márton:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Aşa cum v-am mai spus, în Comisia de cultură s-au luat în discuţie toate amendamentele propuse. În urma acestor discuţii îndelungate s-au născut acele texte pe care le aveţi în faţă. S-ar putea ca eu să prefer una sau alta din propunerile domnului Cazimir, dar în comisie s-a creat un consens pe anumite texte.

În legătură cu observaţiile făcute de domnia sa. Într-adevăr, mi se pare justificat, s-ar putea susţine necesitatea ca în legislaţia românească, de acum încolo, să nu se facă trimiteri la articole care urmează după articolul în care există această trimitere. Numai că, şi cred că majoritatea juriştilor o ştiu, atât în codurile penale, civile, de procedură penală civilă, ci şi în Constituţia României există astfel de trimiteri. Înseamnă că legile de bază ale acestei ţări sunt incorect întocmite.

În al doilea rând, într-adevăr, este o trimitere la alin.2 şi în varianta domnului Cazimir nu există o astfel de trimitere. Numai că şi domnia sa defineşte termenul folosit în alineatul 1 în alineatul 2 al aceluiaşi articol.

Introduceţi termenul, sintagma "de interes public" şi îl definiţi în următorul alineat. De trimis nu trimiteţi, dar faceţi aceeaşi greşeală dacă am admite că este o greşeală, de a defini ulterior ceva ce deja s-a introdus.

Eu cred că pentru a nu bulversa toată structura legii, ar fi bine să adoptaţi textele pe care le-a propus comisia, chiar dacă, vă spun sincer, mie alineatul 2 al dumneavoastră mi-e mult mai simpatic decât aceasta care este pus aici.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Dumitru Bălăeţ şi apoi îl rog pe distinsul iniţiator dacă doreşte să intervină.

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Îmi revine o sarcină foarte dificilă de a susţine un amendament propus de mine în comisie şi, sigur, nediscutat, neaprofundată problema acolo. El este, de fapt, şi redat trunchiat, domnule preşedinte, dacă vă uitaţi la pagina 9, figurează acest amendament trunchiat, încât eu o să vă dau un text mai pertinent şi mai bine expus, ca dumneavoastră să îl supuneţi dezbaterii publice în cadrul Camerei Deputaţilor.

Din nenorocire, limba română este poluată şi, dacă vreţi, atacată în chiar numele etnic al poporului şi al limbii noastre. Ia uitaţi-vă dumneavoastră, nişte citate pe care le-am găsit eu folosite în reviste, în documente oficiale, în lucrări, în publicaţiile noastre.

Astfel, se vorbeşte despre "recunoaşterea şi promovarea limbii romani", despre "asigurarea instruirii în limba romani în şcolile din România". Este vorba de raportul Conferinţei de la Snagov, pagina 6.

Mai aflăm de "statutul minorităţii romani", despre "comunităţi romani", "diaspora romani", "statutul special pentru minoritatea romani multistatală, transnaţională". Toate acestea sunt citate şi vă rog să le luaţi între ghilimele.

În alte părţi se vorbeşte despre "moştenirea culturală romani", despre "aşezări romani", "elitele politice şi culturale romani", "congrese romani", "populaţie romani", "sânge romani", "buletine şi ziare romani", "Holocaust romani"...

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg,

Am senzaţia că tocmai cei care se declară cei mai mari apărători ai limbii române se străduiesc, fără voie, deşi termenul nu prea este compatibil, să îndepărteze foarte mult momentul adoptării unei reglementări care să o protejeze.

Eram la un text. Acum, dacă fiecare dintre noi dorim să ne demonstrăm erudiţia, haideţi să discutăm la obiect.

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Da, da, păi eu vreau să vă introduc în obiect.

Domnul Valer Dorneanu:

nu ştiu când, în ce legislatură o să ajungem la obiect, în ritmul acesta?!

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Pentru că, realmente, amendamentul meu la art. 1 al acestei legi, alin. 4 este următorul şi eu v-am introdus, mai am încă vreo patru pagini a vă spune citatele care poluează pur şi simplu şi vor să înlocuiască limba română din existenţa ca atare. Nu mai vorbesc de faptul că se tinde şi chiar primul-ministru o exclude din documentele internaţionale. Nu se poate să tratăm cu superficialitate această chestiune.

Textul pe care-l propun eu este următorul: "Pe teritoriul României se evită, în documentele oficiale - cel puţin în acestea să o facem - suprapunerile omonime sau coincidenţele, fie şi parţiale, cu numele etnic de român, România, limba română".

Şi vă rog foarte mult să ţineţi seama că etnia ţigănească, care are numele originar, ca atare, şi în limbile latine se păstrează acest nume sub denumirea "ţitano"...

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule coleg, eu tot n-am înţeles, este vorba de limba română în această lege sau de limena romano?! Ce ocrotim noi aici?

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Da, aici ocrotim limba română şi vă dau acest amendament: "Pe teritoriul României se evită, în documentele oficiale suprapunerile omonime sau coincidenţele cu numele etnic de român, România, limba română" şi aceasta este propunerea mea. Nu vreau să insist. Dacă vreţi să vă documentaţi, vă ofer şi texte foarte importante care pot să vă ajute să vedeţi dacă într-adevăr acest amendament poate fi introdus şi, ca atare, să revenim la o normalitate în ceea ce priveşte ocrotirea limbii române.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Intervenţie de procedură, domnul deputat Sassu.

Domnul Alexandru Sassu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Sincer să fiu, n-am crezut că o să nască aşa pasiuni lingvistice şi de altă natură aici şi fiecare o să spună lucruri care, după părerea mea, sunt extrem de interesante. Cred că locul lor este mai degrabă în comisie. Probabil că ar fi foarte bine ca cei care au amendamente, au păreri, au idei să ştie foarte bine şi să vină în comisie, să li se anunţe data foarte clară a dezbaterii, ca astfel de lucruri să se termine, şi, în plen, să avem o discuţie, dacă vreţi, pe texte, cât de cât digerate.

Deci, eu vă propun, domnule preşedinte, să trimiteţi înapoi la comisie, să se anunţe ziua în care este această dezbatere în comisie, să fie invitaţi toţi cei care au un cuvânt de spus, au amendamente sau au păreri despre chestiunea aceasta şi, în urma acestor dezbateri, să venim cu un text care să fie acceptat şi asupra căruia să nu mai stăm de vorbă, eu ştiu, încă o jumătate de oră, trei sferturi de oră. Dacă nu, probabil că ar fi bine să programăm o şedinţă specială numai pentru chestiunea aceasta şi să stăm o zi şi să terminăm legea cum trebuie.

În orice caz, cred că ar fi bine ca aceste lucruri să se întâmple în comisie şi nu în plen. Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Mihai Mălaimare sau iniţiatorul, cine doriţi, să intervină cu privire la propunerea care s-a făcut. Poftiţi, domnule preşedinte.

Domnul Mihai-Adrian Mălaimare:

Domnule preşedinte,

Eu pot să vă asigur că în comisie s-a lucrat extrem de serios. Pot să vă asigur că sunt de acord cu o sumă de obiecţiuni întemeiate şi unele dintre cele propuse aici de domnul Ştefan Cazimir mi se par întemeiate.

Pot să vă asigur că nu sunt deloc de acord cu modul în care s-a dezbătut problema acestei legi, sunt absolut de acord să accept retragerea legii la comisie şi voi avea o discuţie cu totul serioasă în cadrul grupului parlamentar.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Domnule senator Pruteanu, poftiţi. Şi după aceea am să supun votului dumneavoastră propunerea domnului Sassu.

Domnul George Mihail Pruteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dacă n-aş fi participat la şedinţele comisiei nu m-aş putea pronunţa, dar am făcut-o, am participat, şedinţele au fost cât se poate de substanţiale, le-am şi mulţumit de la acest microfon, în special persoanelor care au contribuit cel mai mult, domnul preşedinte Mălaimare, domnul deputat Onisei, domnul secretar Márton, şi îmi puneam acum problema de principiu. La fiecare lege vor exista amendamente respinse; acesta este mecanismul parlamentar. Dacă fiecare deputat care are amendamente respinse sau fiecare comisie s-ar încăpăţâna până la capătul capătului, până la limită, nu s-ar mai finaliza o lege.

Lucrurile s-au desfăşurat exact cum se cuvine la comisie. s-au citit cu atenţie şi s-au preluat lucruri din aceste amendamente, deci a transforma chestiunea aceasta într-o chestiune de orgoliu frustrat, de orgoliu ulcerat şi chiar de ambiţie, să o spunem pe faţă, este un lucru necorect şi necavaleresc.

Mă refer acum la amendamentele propuse de domnul deputat Cazimir, care, să vă spun drept, sub un anume aspect m-au mâhnit şi chiar mi-au produs o mică doză de dezamăgire. S-ar putea să greşesc, dar impresia mea astăzi şi data trecută a fost că domnul deputat Cazimir nu se ridică la înălţimea profesorului şi literatului Cazimir. Am simţit în atitudinea domniei sale o notă de încrâncenare aşa, un pic tulbure, un pic neelegantă, un pic nesenină. Domnia sa nu are atât dorinţa de a contribui la îmbunătăţirea legii, cât de a o vedea formulată de domnia sa, nu de cel care a iniţiat-o, ci de domnia sa, nu de cel care a iniţiat-o împreună cu comisia, ci de Ştefan Cazimir.

Îmi pare rău că nu v-a venit această idee mai devreme, domnule profesor, pentru că unele din amendamentele dumneavoastră nu sunt decât reformulări stilistice, mai puţin precise, ale textelor existente. Şi aşa cum şi domnul secretar Árpád v-a notificat, comiteţi aceleaşi erori pe care le incriminaţi, mă rog, rămânând de văzut dacă sunt sau nu erori.

De pildă, aţi respins distincţia între scris sau vorbit, dar aţi observat chiar dumneavoastră că ea este necesară, întrucât poate fi, să spunem, vorba de un text vorbit şi atunci nu este nevoie de punctuaţie şi aşa mai departe. Ea este operaţională. Plus că ne adresăm, vrem să facem o lege, nu un eseu, nu o conferinţă la Sala Dalles, ci o lege aplicabilă în viaţa profundă, să spunem, a României, şi atunci, pentru aplicabilitatea aceasta, este nevoie de distincţia între textul scris şi textul vorbit. Nu ne adresăm numai unor academicieni, unor semanticieni, unor filologi. Este o distincţie operaţională aceasta între scris şi vorbit.

Apoi, aţi căzut uneori chiar într-un fel de derizoriu liberschimbist, spunând că ar fi inutil acel "sau" pentru că în privinţa ... - mă refer la art. 2 - în privinţa unui text "care poate fi rostit în locuri publice sau prin mijloace de informare în masă". Şi dumneavoastră aţi venit cu glumiţa că "un televizor se poate afla în locuri publice".

Iertaţi-mă, domnule profesor, dar este ieftin, nu este de talia dumneavoastră. Televizorul acela poate să se afle în locuri publice, dar informaţia este transmisă printr-un mijloc de informare în masă, respectiv televizorul, indiferent unde se află el, în beci, în pod sau într-un loc public, pe când un text rostit într-un loc public este cu totul altceva decât cel rostit printr-un mijloc de informare în masă, respectiv radio sau televiziune. Deci, distincţia aceea este categoric necesară.

Pentru a nu vă prelua, însă, exemplul, pentru a încerca să fiu până la capăt senin, pot să vă spun că, în ceea ce mă priveşte, găsesc că este rezonabil să rectificăm, sub aspect stilistic, cum, de altfel, era iniţial (este o eroare de transcriere, de redactare aici), în art. 1, în pasajul: "precum şi sub aspect gramatical, ortografic, ortoepic şi sub aspectul punctuaţiei". Aici într-adevăr este remediabil. Dacă este să dăm curs acestei chiţibuşerii apocaliptice aproape, care presupune o rea-credinţă groaznică, atunci într-adevăr ar trebui adăugat "şi, după caz" - tot în acest pasaj, aici, "precum şi sub aspect gramatical, ortografic, ortoepic şi de punctuaţie" ar trebui adăugat "după caz", pentru a preveni răutatea celor care ar spune că nu are rost punctuaţia la textele vorbite.

Sincer vorbind, găsesc că ar fi redundant treaba aceasta, pentru că aceasta presupune lectura legii cu evidentă rea-credinţă. În rest, însă, aţi propus respingerea sintagmei "în cadrul unor atribuţii de serviciu". Aceasta este o sintagmă esenţială, mă rog, cum se spune acum pompos, în filozofia acestei legi, este o sintagmă care are scopul de a respecta libertatea individului: eu, cetăţeanul X, pot să-mi fac o pancartă în care să scriu în ce suedeză vreau, în ce limbă idis vreau sau maghiară sau turcă sau letonă. Este treaba mea, nimeni nu are dreptul într-o ţară liberă să se lege de pancarta mea, de enunţul meu. În schimb, dacă acest lucru este făcut în cadrul unor atribuţii de serviciu, eu intru sub incidenţa acestei legi.

De asemenea, şi sintagma finală, "cu conţinut direct sau indirect publicitar", are scopul de a restrânge întrucâtva, de a preciza mai bine linia, şoseaua, ca să spun aşa, drumul pe care se aplică această lege, care nu vizează absolut orice se spune, orice se scrie în România. Pentru că ar fi devenit absurdă şi ridicolă. Ea se referă la textele cu conţinut direct sau indirect publicitar.

Aşadar, în ce mă priveşte, nu sunt de acord cu amendamentul dumneavoastră. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Buzatu.

Domnul Dumitru Buzatu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Chiar ţinând cont de adânca mâhnire pe care am provocat-o domnului senator, totuşi, şi eu trebuie să fac câteva observaţii în legătură cu, să spunem, rigoarea, logica textului acesta sau chiar cu unele dispoziţii care sunt cuprinse aici, referindu-mă la ideea aceasta de a retrimite textul în comisie.

Eu am să vă dau un simplu exemplu, ca să vedeţi cum stăm cu textele acestea la care s-a lucrat foarte mult. La art. 1 alin. 2 se spune următorul lucru: "…orice text scris sau vorbit într-o limbă străină, indiferent de dimensiuni, având caracter de interes public, trebuie să fie însoţit de traducerea în limba română".

În completarea acestei dispoziţii, la art. 6, "în cazul textelor vorbite, prevăzute la art. 1 alin. 2, ritmul şi intensitatea fonică a rostirii textelor în limba română trebuie să corespundă cu ritmul şi intensitatea fonică a textelor pentru varianta străină".

Pentru încălcarea acestor dispoziţii, la sancţiuni se prevede următoarea sancţiune: la art. 9 alin. 1, "Potrivit prevederilor prezentei legi constituie contravenţii şi se sancţionează următoarele fapte: nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 1 alin. 1 şi art. 6 alin. 2".

Să presupunem că avem un distins orator aici, care rosteşte un text în limba chineză sau în japoneză. Aş vrea să văd şi eu cum va face traducătorul, fiind un mesaj, un text public, cum va face să păstreze intensitatea fonică şi ritmul ...

Domnul George Mihail Pruteanu (din loja comisiei):

Dar nu face obiectul acestei legi acest discurs!

Domnul Dumitru Buzatu:

Domnule senator,

Mai mult decât atât, chiar presupunând că omul acesta se va strădui foarte mult...

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg,

Dumneavoastră aţi anunţat că aveţi o intervenţie de procedură.

Domnul Dumitru Buzatu:

Domnule preşedinte,

Am dat exemplul acesta pentru a susţine propunerea de retrimitere la comisie, pentru că sunt câteva lucruri aici care cred că trebuie rejudecate şi chiar în legătură cu sancţiunile respective şi alte dispoziţii cuprinse în textul de lege.

Domnul Valer Dorneanu:

Doriţi drept la replică, probabil. V-aş ruga să nu procedăm ca acei copii care, iubindu-ne foarte multe rezultatul muncii noastre, îl strivim cu dragostea, îl dezbrăcăm şi-l ducem prin gări, prin locuri publice şi arătăm ce frumos este. V-aş ruga, toate acestea pentru limba română, să nu transformăm acest subiect într-o mică răfuială.

Domnul Ştefan Cazimir:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Rugămintea dumneavoastră este bine venită, dar, şi fără a o fi rostit, vă rog să fiţi încredinţat că m-aş fi comportat exact în acest spirit.

Preşedintele Comisiei de cultură mi s-ar putea adresa cu vorbele prefectului Tipătescu: "Amice, domnule Ştefan Cazimir, nu ţi se pare dumitale că te faci mai catolic decât Papa?!" Iar eu i-aş răspunde cu fraza lui Farfuridi: "Da! Când este vorba de Comisia juridică, da, mă fac, adică nu, nu mă fac, sunt, când e vorba de asta, sunt mai catolic decât Papa!". Amendamentele lui Farfuridi au fost însuşite de Comisia juridică şi au devenit amendamente ale acesteia. Şi dacă, în cazul unor amendamente personale, autorul ar fi putut să fie mai concesiv, eventual chiar să renunţe la ele, amendamentele Comisiei juridice, cum a declarat domnul Ionel Olteanu în şedinţa din 8 aprilie, vor fi susţinute până la capăt.

În legătură cu intervenţia anterioară a domnului deputat Alexandru Sassu, îmi permit să vă citez art. 102 din Regulamentul Camerei Deputaţilor: "Când dezbaterea amendamentelor relevă consecinţe importante asupra proiectului sau propunerii legislative, preşedintele Camerei Deputaţilor poate trimite textele în discuţie comisiei sesizate în fond. În acest caz, autorii amendamentelor au dreptul să fie ascultaţi în cadrul comisiei. Acelaşi drept îl au şi reprezentanţii Guvernului".

Vă propun să apreciaţi dacă, în situaţia creată, ar fi aplicabil art. 102. Vă mulţumesc.

Domnul Octavian Constantin Petruş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am impresia că schimbăm astăzi Regulamentul Camerei Deputaţilor şi unor deputaţi li se conferă dreptul de veto.

Domnule preşedinte,

Vă rog să reveniţi la procedura normală şi la orice lege să trecem la vot, un om un vot, un deputat reprezintă un singur vot şi să nu pierdem vremea. Dacă dorim să adoptăm această lege, vă rog să invit colegii să votăm şi să o susţinem. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule senator Pruteanu, doriţi să mai interveniţi? am înţeles că aţi schiţat un gest în acest sens.

Domnul George Mihail Pruteanu:

Propunerea domnului deputat Cazimir este cu totul nelalocul ei, întrucât nu s-a adus dovada nici cât negru sub unghie că vreunul din amendamente ar modifica substanţial o prevedere a vreunui alineat sau al vreunui articol.

Iar în privinţa atitudinii domnului coleg - iertaţi-mă, nu vă cunosc numele - domnului deputat, "nu era în chestie", vorba lui Maiorescu. Domnia sa vorbea de discursul unui parlamentar care ar trebui tradus sau, mă rog, al unui invitat chinez care ar trebui tradus de un traducător. Nu e în chestie, stimate domnule coleg, este prevedere expresă în lege care exclude această situaţie. Discursurile parlamentare şi traducerile lor nu fac obiectul acestei legi. Iată, exact ceea ce spuneam: nu acoperă tot ce se vorbeşte sau se scrie în România. Nu intră sub incidenţa legii. Nu ne priveşte! Poate să fie urât, să fie greşită traducerea, să nu fie conformă cu ceea ce trebuie, va fi sancţionat pe linia internă a respectivei Camere: nu ne ocupă de asta!

Deci, atitudinea dumneavoastră, vedeţi, sunt multe chestii, vădeşte aşa o eventuală reacredinţă: hai s-o trimitem înapoi la comisie! Resping categoric chestia aceasta. S-a spus cu foarte mult bun simţ aici: un deputat, un vot, nu există obiecţii substanţiale, desfid să mi se dovedească că există vreo modificare cu adevărat de substanţă, aşa încât ar fi o procedură de obstrucţie trimiterea înapoi la comisie şi o jignire adusă unei comisii care - martor sunt - a lucrat substanţial. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

În mod sigur, în afara pertinenţei şi concludenţei motivelor invocate aici cu privire la propunerea de trimitere a proiectului la comisie, în mod sigur suntem într-un impas şi suntem chiar în pericol de a transforma dezbaterea cu privire la un obiect sfânt, mă refer la limba noastră română, într-o dispută cu aspecte de răfuială care a trecut de mult de la cotele orgoliului profesional şi a atins cotele vanităţii.

Pentru că aşa cum s-a citit aici, amendamentele care se propun trebuie reluate, cu profesionalism şi cu calm, şi prin renunţarea la limbajul lui Caragiale şi la obiceiurile personajelor sale şi cu mai multă grijă faţă - repet - limba sfântă pe care ne-au lăsat-o strămoşii, dacă într-adevăr doriţi să scoatem un instrument legal, juridic, prin care să ocrotim limba română, renunţaţi la orgolii, la vanităţi, aşezaţi-vă la masă şi încercaţi să faceţi un text pe care să-l acceptaţi. Şi încercaţi să veniţi în plen cu dorinţa de a parcurge textele de lege şi nu de a etala erudiţia fiecăruia, pornind de la texte din Burebista şi din literatura universală şi venind şi prin operele tuturor scriitorilor români.

Cu aceste reflecţii, îmi cer scuze pentru ele, dar cred că sunt dator să încerc o aducere cu picioarele pe pământ a tuturor combatanţilor, la grija de a face un lucru bun.

Deci, cu aceste precizări, supun votului dumneavoastră propunerea de restituire la Comisia pentru cultură a acestui proiect, pentru a lua în dezbatere cu calm şi echilibru amendamentele care s-au făcut în raport şi de discuţiile care au avut loc acum.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 1 vot împotrivă.

Vă doresc o activitate ... Poftiţi? Numai puţin, o intervenţie domnul preşedinte al Comisiei pentru cultură. Vă rog să mai aveţi un pic de răbdare.

Domnul Mihai-Adrian Mălaimare:

Eu mulţumesc celor care au privit cu foarte mare seriozitate acest proiect. Vă asigur că, de fapt, trimiterea la comisie înseamnă îngroparea acestui proiect, pentru că noi suntem acum confruntaţi cu câteva proiecte uriaşe şi de foarte mare interes. Cred că eram în capacitatea de a trece acest proiect de lege astăzi, dacă am fi fost mai puţin orgolioşi, mai puţin doritori de a ne vedea numele pe această lege.

Îi aştept pe cei doritori la comisie, fără o invitaţie specială, pentru că Regulamentul nu o prevede, îi aştept la comisie atunci când această lege, peste câteva luni, aşa cum au dorit domniile lor, va fi programată. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Cu acestea, declar închisă şedinţa de astăzi.

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,00.