Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 septembrie 2003

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 septembrie 2003

23. Propunerea legislativă privind formarea profesională şi pregătirea continuă a medicilor şi farmaciştilor (amânarea dezbaterilor).
 
consulta fisa PL nr. 160/2002

Domnul Valer Dorneanu:

34, 35.

Domnul Mircea Ifrim:

34 şi 35 să le amânăm, să nu le dezbatem astăzi, întrucât Ministerul Sănătăţii este la Senat.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu amânarea discutării?

Doamna profesor Andronescu.

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Întrucât propunerea legislativă de la poziţia 35 se referă la formarea profesională şi pregătirea continuă a medicilor şi farmaciştilor şi tratează învăţământul postuniversitar, vă fac propunerea să o trimiteţi şi la Comisia pentru învăţământ, întrucât eu cred că este comisia îndreptăţită să ia în dezbatere orice fel de propunere în materie de învăţământ.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule profesor.

Domnul Mircea Ifrim:

Domnule preşedinte,

Întrucât Propunerea legislativă privind formarea profesională şi pregătirea continuă a medicilor şi farmaciştilor are avizul Comisiei pentru învăţământ, avizul scris, ultima discuţie având-o ieri, în prezenţa preşedintelui şi secretarului comisiei, care şi-au prezentat acordul în legătură cu această propunere, comisia noastră nu este de acord, întrucât este o propunere care durează de foarte mult timp şi se obstrucţionează. Suntem cu Ministerul Sănătăţii absolut în acord, Comisia pentru învăţământ şi-a dat avizul scris, se poate cerceta la dosar, nu este cazul să mai luăm încă un aviz de la această comisie. Avizul scris există.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

V-aş ruga să luaţi, unul cu celălalt, legătura, pentru a stabili dacă s-a dat sau nu s-a dat avizul Comisiei pentru învăţământ.

Domnul Mircea Ifrim:

Există avizul şi vi-l vom prezenta.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Andea, vă rog eu frumos, hotărâţi-vă: există sau nu există?

Poftiţi, doamnă Andronescu.

Doamna Ecaterina Andronescu:

Domnule preşedinte,

Eu cred că trebuie antrenat, în această discuţie, şi Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, care împreună cu Ministerul Sănătăţii, conform Legii învăţământului, sunt ministerele îndreptăţite să reglementeze problema rezidenţiatului, or, acest proiect de lege tratează problema rezidenţiatului. Eu cred că nu poate fi scos din discuţie Ministerul Educaţiei. Iar în ceea ce priveşte dezbaterile din Comisia pentru învăţământ acestea nu au avut loc, aşa încât îmi pare sincer rău, stimate domnule profesor Ifrim, eu nu am cunoştinţă de un asemenea aviz pe care Comisia pentru învăţământ să-l fi dat în urma unei dezbateri.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Pentru a avea dumneavoastră timp să vă decideţi dacă aţi primit sau nu, eu propun plenului amânarea, cu o săptămână, a dezbaterii celor două proiecte şi, în intervalul acesta, o să vedeţi dacă v-aţi consultat comisiile între dumneavoastră sau nu.

Domnul Mircea Ifrim:

Îmi permiteţi. Avizul scris sub semnătură există, eu nu mint, în această sală! Şi voi prezenta avizul scris sub semnătură. Este un proiect care este obstrucţionat, de un an şi jumătate, este un proiect cu care am căzut de acord cu noul ministru al sănătăţii, este un proiect care are absolut tot ceea ce trebuie. Până luni vă prezentăm... şi vă arăt avizul scris, iar dacă acest aviz scris nu există dat de Comisia pentru învăţământ eu plec din Parlamentul României!

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna deputat Afrăsinei.

Doamna Viorica Afrăsinei:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Aş dori să răspund domnului Ifrim, colegului nostru. Evident, nu contrazicem faptul că dumneavoastră aţi văzut acest aviz scris, dar dumneavoastră aţi afirmat, de la această tribună, că acest aviz a fost dat ca urmare a unei discuţii între Biroul comisiei, şi nu membrii comisiei. Aşadar, un aviz nu poate fi formulat doar de Biroul comisiei, ci poate fi dat doar de majoritatea votului unei comisii.

Din alt punct de vedere, vă rog, domnule preşedinte, să observaţi că nu avem în sală reprezentanţii ministerului, fapt pentru care vă cerem amânarea discutării proiectului.

Domnul Valer Dorneanu:

Chiar transformăm plenul într-o discuţie subiectivă între dumneavoastră.

Supun votului amânarea acestui proiect până joia viitoare şi, până atunci, vă rog să vă lămuriţi neînţelegerile.

Cine este pentru?

Deci nu vă mai dau cuvântul cu privire la aceasta. (Se adresează domnului deputat Mircea Ifrim, care a venit la tribună pentru a lua cuvântul.)

Domnul Mircea Ifrim:

Mi s-a pronunţat numele, vă rog.

Nu pot să fiu de acord ca să mi se facă această observaţie. Eu nu am făcut afirmaţia că a fost dat de Biroul comisiei sau de comisie. Tot ceea ce pleacă, pleacă prin Biroul comisiei. Eu am afirmat altceva, că, ieri, într-o discuţie în care erau doi membri ai Biroului comisiei, au spus că sunt de acord şi nu mai au nici o obiecţie. Nu dau amănunte asupra discuţiei, dar scrisul este scris şi v-aş ruga să nu mă interpretaţi în această manieră. Nu am spus aceste lucruri.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna Andronescu.

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vreau să-mi exprim regretul pentru această discuţie în contradictoriu, dar să explic de ce insist. Profesiunile de medic şi de farmacist sunt profesiuni reglementate de Uniunea Europeană. Există directive şi există angajamente clare, pe care Guvernul le-a făcut prin documente scrise către Uniunea Europeană. Ca urmare, eu nu cred că poate fi scos din această discuţie Ministerul Educaţiei, şi noi trebuie să facem o dezbatere care să ţină seama şi să fie în concordanţă cu directivele şi cu angajamentele pe care le-am făcut faţă de Uniunea Europeană.

Eu am citit această lege, nu vreau să fiu în contradicţie cu dumneavoastră, dar credeţi-mă că, faţă de ceea ce există ca Directivă a Uniunii Europene, există nişte amendamente pe care trebuie să le facem.

Domnul Valer Dorneanu:

Supun din nou votului dumneavoastră amânarea celor două proiecte, până joia viitoare.

Împotrivă?

Abţineri? Unanimitate.

V-aş ruga insistent să găsiţi capacitatea de a vă înţelege, pentru că veţi avea încă de cooperat cele două comisii şi cele două ministere.