|
Domnul Mihai Nicolescu: Domnule preşedinte, Stimate şi stimaţi colegi, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere cu propunerea legislativă amintită. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ nr.385 din 10.III.2004. Prin proiect, se propune introducerea probei cu martori, în afara probei cu înscrisuri, la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere, eliminarea limitei de 10 ha de proprietar deposedat şi reconstituirea integrală a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, precum şi stabilirea terenurilor şi amplasamentelor pe care urmează să fie puşi în posesie foştii proprietari cu acordul acestora, şi fără solicitarea acordului Regiei naţionale a Pădurilor. Totodată, se propune ca suprafaţa restituită formelor asociative să se compună din cota parte indiviză a membrilor asociaţi, stabilită la un nivel ce nu poate depăşi suprafaţa rezultată prin aplicarea reformei agrare din anul 1921, iar în ceea ce priveşte centrele parhiale, protoeriile, mănăstirile, schiturile, parohiile şi filiile, se propune ca reconstituirea dreptului de proprietate să se realizeze asupra suprafeţei integrale a fondului bisericesc avută iniţial în proprietate, fără limitare la 30 de hectare, cât este stabilită în prezent. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, potrivit prevederilor art.73 din Constituţia României, republicată. Propunerea legislativă a fost respinsă cu 5 voturi împotrivă şi 4 abţineri, în şedinţa din 19 august 2004. În urma dezbaterii, comisia propune respingerea iniţiativei legislative pentru următoarele considerente: Unu. Prin dispoziţiile propuse, se revine asupra unor situaţii juridice deja consolidate, având în vedere faptul că procesul de reconstituire şi de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere este aproape încheiat, în procent de 97,5%. Doi. Referitor la propunerea privind admiterea probei cu martori pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, precizăm că Legea nr.1/2000 cu modificările şi completările ulterioare, nu îngrădeşte dreptul solicitanţilor cu privire la accesul liber la justiţie, permiţându-le să folosească proba cu martori pentru dovedirea drepturilor în faţa instanţei. Trei. Excluderea Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA de la stabilirea noilor amplasamente, în cazul în care fostele amplasamente sunt exceptate de la retrocedare şi lăsarea acestor operaţiuni numai pe seama proprietarului şi a comisiilor locale, ar da naştere la abuzuri certe. De aceea, propunem plenului respingerea acestei propuneri legislative. Vă mulţumesc.
|