Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 octombrie 2009

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.128/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 octombrie 2009

23. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.360/2002 privind Statutul poliţistului (retrimis comisiei);
 
consulta fisa PL nr. 434/2009

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 23. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.360/2002 privind Statutul poliţistului.

Domnul Canacheu, din partea iniţiatorilor, aveţi cuvântul, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Suntem un număr de 12 parlamentari iniţiatori din cadrul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, din toate grupurile politice.

Am iniţiat această modificare a Legii nr.360 privind Statutul poliţistului. Din nefericire, astăzi am sesizat o necorelare cu Legea nr.188 şi vă solicităm să ne daţi un termen de două săptămâni, în care să reluăm discuţia acestui raport la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi să vă înaintăm un raport înlocuitor.

Vă mulţumim.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Deci, solicitaţi retrimiterea la comisie, corect?

Vă rog să pregătiţi cartelele de vot.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS

S-a închis votul: 80 voturi pentru, 42 împotrivă şi nicio abţinere.

Propunerea a fost respinsă. Propunerea a fost adoptată, scuze. Deci, se retrimite la comisie.