|
38. Propunerea legislativă privind transmiterea unei suprafeţe de teren şi a unor construcţii din domeniul privat al statului şi administrarea Autorităţii Naţionale pentru Tineret în proprietatea publică a municipiului Câmpina, judeţul Prahova, şi în administrarea Consiliului local Câmpina. Iniţiatori? Comisia?
|
|
Domnul Cosmin Necula: În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate spre dezbatere şi avizare în fond, în procedură obişnuită, cu propunerea legislativă privind transmiterea unei suprafeţe de teren şi a unor construcţii din domeniul privat al statului şi în administrarea Autorităţii Naţionale pentru Tineret în proprietatea publică a municipiului Câmpina, judeţul Prahova, şi administrarea Consiliului local Câmpina. Senatul a respins propunerea legislativă în şedinţa din 1 aprilie 2014. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare transmiterea unui teren în suprafaţă de 22.956 metri pătraţi, precum şi a unor construcţii din domeniul privat al statului şi din administrarea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret în proprietatea publică a municipiului Câmpina şi în administrarea Consiliului local Câmpina, judeţul Prahova, prin derogare de la prevederile art.8, alin.(1) din Legea nr.213 din 1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea reabilitării Centrului de agrement Voila, judeţul Prahova, şi dezvoltarea unor activităţi economice de utilitate publică. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea propunerii legislative. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
|