|
28. Propunerea legislativă privind trecerea canalului şi barajului de pe pârâul Buşmei din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvică Neamţ, în domeniul public al comunei Farcaşa şi administrarea Consiliului Local al comunei Farcaşa, judeţul Neamţ. Din partea iniţiatorilor, dacă doreşte cineva? Nu. Din partea Comisiei pentru agricultură sau pentru... Da, vă rog. Raport comun: Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic.
|
|
Domnul Costel Şoptică: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Raport comun asupra Propunerii legislative privind trecerea canalului şi barajului de pe pârâul Buşmei din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvică Neamţ, în domeniul public al comunei Farcaşa şi administrarea Consiliului Local al comunei Farcaşa, judeţul Neamţ. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic au fost sesizate spre dezbatere pe fond cu Propunerea legislativă privind trecerea canalului şi barajului de pe râul Buşmei din domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvică Neamţ, în domeniul public al comunei Farcaşa şi în administrarea Consiliului Local al comunei Farcaşa, judeţul Neamţ. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă, în şedinţa din 10 decembrie 2013. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. În urma examinării propunerii legislative, a avizului Consiliului Legislativ şi a punctului de vedere transmis de Guvern, membrii celor două comisii au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Propunerii legislative privind trecerea canalului şi barajului de pe pârâul Buşmei din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvică Neamţ, în domeniul public al comunei Farcaşa şi în administrarea Consiliului Local al comunei Farcaşa, judeţul Neamţ, întrucât din expunerea de motive nu rezultă cu certitudine regimul juridic al imobilelor respective. În raport de obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Nechita-Stelian Dolha: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Deşi ideea este generoasă şi, cred eu, salvatoare, astăzi totuşi trebuie să votăm pentru respingerea acestei iniţiative legislative şi motivul este unul simplu şi foarte clar: pentru că trebuie să extindem la nivel naţional. Trebuie să salvăm zecile, poate sutele de canale care astăzi se află într-o stare de degradare accentuată şi să salvăm miile de gospodării care se află în spatele lor. Asta trebuie s-o ducem la nivel naţional, să facem o lege amplă, clară, pentru toate canalele care se află în acest stadiu de degradare. Îi felicit pe iniţiatorii acestei iniţiative pentru că au venit cu această idee şi ne-au dat primul pas, primul moment, prima treaptă de unde să începem. Mulţumesc mult.
|