Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 aprilie 2016

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.79/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 aprilie 2016

23. Dezbaterea Propunerii legislative privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu (Pl-x 46/2016). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 46/2016

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

27. Propunerea legislativă privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Iniţiatorii? Nu.

Comisia? Comisia juridică sau Comisia de învăţământ.

Vă rog, domnule Diaconu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian-Nicolae Diaconu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru învăţământ, tineret, ştiinţă, sport şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au primit spre dezbatere în fond Propunerea legislativă pentru învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Propunerea are ca obiect instituirea unui cadru legal prin care se realizează învestirea personalului didactic şi se prevede agravarea răspunderii penale pentru anumite infracţiuni săvârşite împotriva acestor categorii de personal didactic.

Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a dezbătut propunerea legislativă în şedinţa din data de 5 aprilie 2016, când s-a propus adoptarea propunerii legislative în forma propusă de iniţiator.

Ulterior, comisia a dezbătut propunerea legislativă în şedinţa comună din 12 aprilie 2016.

Din partea Comisiei juridice au fost prezenţi la lucrări un număr de deputaţi, conform listei de prezenţă şi 18 deputaţi din totalul de 26 de membri ai Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

În urma finalizării dezbaterii, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor, cu 21 de voturi pentru, 4 împotrivă şi o abţinere, respingerea propunerii legislative din următoarele considerente.

În prezent, prevederile Codului penal realizează protecţia personalului angajat în instituţiile publice, indiferent de statutul acestuia, asimilând drepturile funcţionarului public şi personalului contractual angajat în cadrul unităţilor de învăţământ, căruia, la nevoie, îi sunt aplicate aceleaşi standarde de protecţie.

Nu este justificată efectuarea urmării penale de către procuror pentru infracţiunile săvârşite împotriva personalului didactic, având în vedere că actualul Cod de procedură indică expres cazurile în care urmărirea penală se efectuează obligatoriu de către procuror.

În conformitate cu prevederile art. 207 alin. (21) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, funcţiile de conducere prevăzute la alin. (2) reprezintă funcţii în domeniul didactic, a căror desfăşurare nu presupune prerogative de putere publică.

Pe cale de consecinţă, aceste funcţii nu pot fi învestite cu exerciţiul autorităţii publice.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Dezbateri generale. Domnul Benga.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Benga:

Domnule preşedinte,

Partidul Social Democrat respinge cu multă vehemenţă acest proiect pentru că ar fi culmea să transformăm şi cadrele didactice, să-i facem funcţionari publici, să-i punem la dispoziţia unor organe pentru orice fel de eveniment.

Şi în altă ordine de idei, vreau să spun că tot personalul din învăţământ care lucrează are contract de muncă cu instituţia respectivă, care este un contract de tip didactic şi nu este un contract care priveşte administraţia publică locală.

Repet, Partidul Social Democrat respinge acest proiect de lege.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Alte intervenţii? Nu.

Raport de respingere. Vot final.