|
Domnul Horia Cristian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Raport comun de înlocuire asupra cererii de reexaminare a Legii privind reglementarea marketingului înlocuitorilor de lapte matern, PL-x 734/2011/2016. În conformitate cu prevederile art. 70 din Regulamentul Camerei, republicat, Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru industrii au fost sesizate în comun cu cererea de reexaminare a Legii privind marketingul înlocuitorilor de lapte matern, retrimisă la comisie cu adresa PL-x 734/2011/2016 în data de 11 octombrie 2016. Legea are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului legal în domeniul marketingului substituenţilor de lapte matern. Comisiile reunite au analizat cererea de reexaminare a Preşedintelui. Senatul, în calitate de primă Cameră, a adoptat Legea privind reglementarea marketingului, pe data de 19 aprilie 2016. În temeiul art. 137 din Regulamentul Camerei, membrii Comisiilor de industrii şi servicii, precum şi membrii Comisiei de sănătate au acceptat solicitările formulate de Preşedintele României şi propun admiterea cererii de reexaminare. În raport cu obiectul şi conţinutul său legea face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art. 73 din Constituţia României, republicată. Camera Deputaţilor este Cameră decizională.
|