|
6. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012. Comisia pentru industrii şi servicii propune adoptarea. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Unu, două; două voturi împotrivă. Abţineri? Nu. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. Cu 213 voturi pentru şi 3 voturi împotrivă, a fost adoptat. (Aplauze.) Explicarea votului, doamna Hărău şi apoi domnul Popeangă.
|
|
Doamna Eleonora-Carmen Hărău: Stimaţi colegi, vă mulţumesc frumos, pentru că astăzi, în ultima zi a sesiunii, preocuparea Partidului Naţional Liberal pentru faptul de a nu se pune în pericol siguranţa sistemului energetic naţional este legiferată. Cu această ocazie, s-au rezolvat câteva probleme care tratau discriminatoriu, prin care se tratau discriminatoriu toţi producătorii şi folosirea rezervelor interne de cărbune, care sunt suficiente pentru următorii 50 de ani, va conduce în mod cert la reducerea preţului energiei la consumatori şi la asigurarea independenţei energetice a ţării. Pentru siguranţa naţională a trebuit şi a fost eliminată dependenţa de importuri. Vor fi valorificate, în primul rând, resursele interne şi după aceea se apelează la importuri. În felul acesta, producătorii au certitudinea că pot valorifica combustibilii achiziţionaţi, evitând riscul deprecierii calitative. Chiar dacă vânzarea energiei produse este liberă, alegerea fiecărui producător, orice activitate de producţie, transport sau distribuţie nu trebuie să pună în pericol siguranţa sistemului energetic naţional şi nu trebuie să rezolve, adică să crească artificial preţurile, acestea fiind lucrurile pe care noi astăzi le-am rezolvat. Vă mulţumesc frumos.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am avut în dezbatere un proiect de lege extrem de important. Modifică o lege fundamentală, Legea nr.123, care reglementează cadrul specific pentru energie electrică şi gaze naturale. O lege asupra căreia nu e bine să intervii. Noi, însă, din 2012 până astăzi nu am făcut nicio intervenţie asupra legii-cadru. Această intervenţie, însă, era obligatorie şi ea este meritul exclusiv al parlamentarilor - exclusiv -, în mod anormal, pentru că vizează siguranţa şi securitatea în funcţionarea sistemului energetic naţional şi ar trebui să fie un act normativ care să reunească interesul deopotrivă al Guvernului cu cel al Parlamentului şi al operatorilor din sistem. De fapt, ce face Parlamentul? Stabileşte că mixtul energetic al României, cărbunele, este obligatoriu. Tehnologiile, mixtul de tehnologii, tehnologiile care utilizează cărbunele în România sunt obligatorii. Cu alte cuvinte, funcţionarea în continuare, în condiţii de siguranţă a sistemului energetic naţional, obligă utilizarea cărbunelui. Dar, pentru aceasta, producătorii care utilizează cărbune trebuie să aibă un cadru legislativ care să permită, în continuare, funcţionarea în condiţii nediscriminatorii şi de piaţă şi a cărbunelui, care este dezavantajat în ceea ce priveşte costul de producere faţă de celelalte tehnologii. Cu alte cuvinte, am încercat o statuare, dacă vreţi, din punct de vedere strategic, a ceea ce înseamnă sectorul energetic românesc pentru următoarele trei decade în ţara noastră. Le mulţumesc colegilor şi-i felicit pe cei care au fost iniţiatorii acestui proiect de lege.
|
|
Domnul Vasile Popeangă: Eu aş vrea să fiu foarte scurt. Vreau să mulţumesc tuturor colegilor parlamentari pentru votul dat acestei modificări a Legii nr.123 a energiei, fiind foarte necesară pentru Complexul Energetic Oltenia. Cred că este meritul, într-adevăr, al parlamentarilor, că au votat această lege şi este meritul celor care au făcut această iniţiativă de modificare a legii respective. Vă mulţumesc mult de tot.
|