|
Domnul Alin-Gabriel Apostol: USR a votat împotriva acestei legi şi vă şi spun de ce. Pentru că s-a pierdut echilibrul între Executiv şi Legislativ. Şi o să vin cu două argumente, vizavi de ceea ce am spus mai devreme. Acum o săptămână am fost la trei comisii, pentru avizarea unui proiect legislativ. La primele două comisii, am convins membrii comisiei să voteze acel aviz - în unanimitate; la a treia comisie, chiar la începutul comisiei, a venit un aviz de la Ministerul Dezvoltării; membrii coaliţiei de guvernare nici măcar n-au vrut să amâne o săptămână, să citească acel aviz sau să se uite chiar atunci, în şedinţă, pe acel aviz, pur şi simplu au votat respingerea acelui aviz, împotriva acelui aviz, deşi la alte două comisii, membrii coaliţiei votaseră pentru. Iar al doilea argument este - vă ofer cifre. În actuala legislatură, parlamentarii au depus 758 de iniţiative legislative, iar Guvernul - 530. Dintre aceste 758, doar 17% au trecut de votul dumneavoastră. Deci parlamentarii depun 60% din propuneri de iniţiative, iar Guvernului i se aprobă 65%. (Vociferări.) Urmărind aceste cifre, vedeţi cu certitudine că Guvernul României a devenit şi Legislativul României. Şi vă întreb, domnilor parlamentari, dacă vi se pare corect ca Guvernul să fie şi Legislativ şi Executiv? (Vociferări.) Mulţumesc. (Vociferări.)
|