|
63. Propunerea legislativă privind instituirea voluntariatului în armată - caracter organic. Se propune respingerea propunerii legislative. Cine este pentru respingere? Toată lumea, adică 228 voturi pentru respingere. Împotrivă? 15 voturi împotrivă. Abţineri? 5 abţineri. Propunerea legislativă este respinsă. Vă rog, domnule Boc, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Emil Boc: Domnule preşedinte, Grupul parlamentar al Partidului Democrat a votat împotriva respingerii unei propuneri legislative care nu urmărea altceva decât să pună de acord textul Constituţiei cu realităţile care trebuie să existe în România. A fost un angajament public al clasei politice, o dată cu revizuirea Constituţiei, că se va trece la armata bazată pe voluntariat. Partidul Democrat şi-a respectat promisiunea făcută, şi a doua zi după revizuirea Constituţiei a depus un proiect de lege care viza instituirea voluntariatului în armată, şi cu alte cuvinte, respectarea promisiunii făcute tinerilor. Din nefericire, iată, astăzi, din punct de vedere politic, actuala clasă politică nu este pregătită să-şi onoreze promisiunile făcute. Este un angajament, încă o dată neonorat, care nu face altceva decât să adâncească neîncrederea oamenilor în clasa politică, în sensul că, una se promite, şi altceva se face în forul politic. Este păcat că o decizie care trebuia să fie acceptată, atât din perspectiva exigenţelor integrării României în NATO, cât şi din perspectiva exigenţelor interne, care vizează şi vizau stagiul militar obligatoriu, noi, astăzi, din punct de vedere politic dăm vot negativ. Sper, însă, ca decizia aceasta să nu fie amânată, ca anul 2006 - 2007, aşa cum cel puţin am aflat din intenţiile guvernanţilor, să fie anul punerii în aplicare a unei prevederi care trebuia să aparţină anului 2004. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Marton Arpad Francisc: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Grupul nostru parlamentar s-a abţinut de la respingerea acestei legi. Noi aşteptăm, în continuare, cu speranţa că, într-adevăr, va apărea proiectul de lege depus de Guvern, care - în sfârşit - va reglementa această problematică. Vă mulţumesc.
|