Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 mai 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 mai 2001

24. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.70/1999 privind măsurile necesare pentru accesibilizarea fondului forestier, prin construirea de drumuri forestiere în perioada 2000 - 2010 (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 299/1999

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

................................................

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.70/1999 privind măsurile necesare pentru accesibilizarea fondului forestier, prin construirea de drumuri forestiere în perioada 2000 – 2010.

Dacă din partea iniţiatorului cine doreşte?

Domnul Gheorghe Predilă:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În momentul de faţă, ţara noastră are o reţea numai de 30.000 km de drumuri care, împreună cu drumurile industriale şi publice care traversează fondul silvic, reprezintă numai 6,2 metri liniari pe hectar. Din această cauză, din cele 6,3 milioane ha fond forestier, peste 2 milioane de hectare de păduri sunt inaccesibile, ceea ce îngreunează foarte mult întreţinerea, dar mai ales exploatarea acestora, pierzându-se anual importante cantităţi de lemn. Această suprafaţă se va majora cu încă 50% în procesul de retrocedare, conform Legii nr.1 şi, din această cauză, aprobarea documentului este absolut necesară.

Din studiile care au fost executate de specialişti, a rezultat că este nevoie să construim cel puţin 7.400 km de drumuri, care necesită o cheltuială totală de peste 8.000 de miliarde. Sunt identificate, în actul normativ, şi posibilităţile de constituire a fondurilor necesare realizării acestei lungimi de drumuri.

Având în vedere necesitatea şi oportunitatea realizării acestor drumuri, propun plenului Camerei Deputaţilor să aprobe actul normativ, aşa cum a fost prezentat de iniţiator.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Din partea Comisiei pentru agricultură, vă rog.

Domnul Mihai Nicolescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Pentru stenogramă: Mihai Nicolescu, vicepreşedinte, Comisia pentru agricultură.

Stimate şi stimaţi colegi,

În şedinţa din 8.09.1999, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a examinat Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.70/1999 privind măsurile necesare pentru accesibilizarea fondului forestier, prin construirea de drumuri forestiere în perioada 2000 – 2010, în spiritul celor susţinute şi de iniţiator şi propune, spre dezbatere şi adoptare, raportul întocmit plenului Camerei Deputaţilor, cu o serie de amendamente.

Vă rugăm să supuneţi dezbaterii şi adoptării plenului Camerei raportul întocmit.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Dacă Grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri generale? Nu.

Titlul legii.

Observaţii? Nu sunt. Adoptat

Titlul ordonanţei.

Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.1 al ordonanţei.

Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.2 al ordonanţei.

Observaţi, la alin.1, în raportul comisiei, la punctul 2, se propune o modificare.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Adoptat.

Alin.2, în raport, la pag.3, punctul 3, sunt prevăzute modificările făcute de comisie.

Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.2 în integralitate.

Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.3, în raport sunt prevăzute modificări, la punctul 4.

Dacă sunteţi de acord cu ele? Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt. Adoptat.

Art.4, de asemenea, se propun nişte modificări.

Sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.5. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul unic al legii.

Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Proiectul urmează să fie supus, în integralitate, într-o şedinţă specială de vot.