Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2003

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2003

24. Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 356 din 6 iunie 2002, pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzilor legale pentru obligaţii băneşti. (Amânarea votului final)
 
consulta fisa PL nr. 41/2003

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

La pct. 53, vă rog?

Domnul Tudor Baltă:

Este vorba de Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 356/6.06.2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzilor legale pentru obligaţiile băneşti.

Această propunere legislativă a fost respinsă în unanimitate de către comisie, având în vedere faptul că prin modificarea Codului Penal au apărut introduse două capitole: crime şi delicte contra economiei şi industriei comerţului, delicte contra vieţii economice şi operaţiunile de împrumut de bani sau titluri de valoare au fost preluate de către Codul Penal.

Domnul Valer Dorneanu:

Iniţiatorul, dacă nu mă înşel? Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Mircea Nicu Toader:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

După cum a motivat reprezentantul comisiei, că în Codul Penal sunt introduse, trebuie să fac remarca că nu sunt introduse, or să fie introduse. Acest "or să fie" face ca acest fenomen de camătă, din '90 până acum, să facă foarte multe victime în rândul populaţiei.

Ştiţi foarte bine că împrumuturile acordate de aceste persoane fizice neautorizate şi numite cămătari au creat o mare problemă socială, foarte mulţi oameni şi-au pierdut casele, iar intenţia iniţiatorilor a fost de a stopa acest fenomen, aspru criticat de toată media. Şi sunt foarte multe situaţii în care legea penală nu pedepseşte acest lucru.

Motivaţia introducerii în această lege se bazează pe faptul că în perioada interbelică această camătă a fost considerată infracţiune, tocmai în aceste decrete de legi care stipulau foarte clar valoarea dobânzilor obligatorii aprobate de Banca Naţională.

La vremea când am elaborat noi iniţiativa bănuiam că va fi o modificare a Codului Penal şi am considerat că până va trece acest Cod Penal, este bine să existe o prevedere legală, care să permită oprirea acestui fenomen foarte grav. Dacă se întârzie aprobarea Codului Penal, acest fenomen va prolifera în continuare, datorită sistemul nostru financiar-bancar, care acordă împrumuturi foarte greu persoanelor fizice.

Intenţia noastră a fost să stopăm acest fenomen, iar faptul că va fi introdus în Codul Penal, sper că ne-am adus şi noi, poate, un aport prin această iniţiativă, să fie introdus în Codul Penal, la vremea când a fost el conceput.

Totuşi eu susţin că până la apariţia Codului Penal este bine să fie introdus în această lege, care poate opri fenomenul foarte grav de camătă. Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Vom supune propunerea, dacă nu sunt alte intervenţii, votului final, la sfârşitul zilei.