Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 mai 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.91/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 mai 2006

24. Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961 (retrimisă comisiei).
 
consulta fisa PL nr. 274/2006

 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961.

Iniţiator? Avem iniţiator. Luaţi cuvântul, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Paul Magheru:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

La biroul meu parlamentar din Oradea, s-au prezentat mai mulţi cetăţeni, cu domiciliul în străinătate, cerând să beneficieze şi ei de recunoaşterea şi de acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961.

Noi am cerut ca să fie completată această lege, chiar în art.1, astfel: "se acordă cetăţenilor români şi străini".

Aş vrea să vă fac precizarea că la Comisia pentru muncă din Senat, care a fost prima Cameră sesizată, am fost invitat, aşa cum se obişnuieşte, ca să-mi susţin motivaţia acestei iniţiative legislative.

După informaţia cetăţenilor străini, dar foşti cetăţeni români care îndeplinesc aceste condiţii, aproximativ în ţară ar fi fost câteva zeci - nu am ştiut exact -, motiv pentru care, comisia, este adevărat, mi-a dat răgazul să fac o situaţie, să cer o situaţie din ţară, să vedem aproximativ câţi din aceşti cetăţeni beneficiază de aceste drepturi. Sper că foarte curând voi obţine această situaţie.

Eu aş cere Camerei Deputaţilor retrimiterea la comisie, în speranţa că, într-o săptămână - şi mă voi strădui, ne vom strădui - să primim această situaţie, ca reparaţia, este adevărat, să fie mai mult morală pentru aceste drepturi, decât una materială.

Vă mulţumesc şi sper ca să vă pot pune la dispoziţie o listă, aşa cum mi s-a cerut şi din partea Senatului.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Avem o propunere din partea iniţiatorului, de retrimitere la comisie a proiectului de lege.

Comisia este de acord? Comisia este de acord.

Supun votului dumneavoastră, cine este de acord ca proiectul de lege să fie retrimis la comisie?

Vă rog, voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

(Intră în funcţiune sonorizarea votului electronic.)

Ei, nu, n-am propus să daţi drumul la scula aceasta, că suntem de acord.

Abţineri? O abţinere.

Proiectul de lege este retrimis la comisie.