| |
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: |
| |
................................................ |
|
28. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2014 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemei de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură. Raportul acesta nu are amendamente. Caracterul este ordinar şi procedura de urgenţă. Guvernul? O să vă rog frumos să vă prezentaţi. Numele şi prenumele şi funcţia.
|
|
Domnul George Turtoi (secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale): Bună dimineaţa! George Turtoi, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii. Susţinem acest proiect de lege exact în forma în care a fost prezentat. Ordonanţa de urgenţă respectivă propune doar o adaptare a legislaţiei naţionale la modificările legislative europene, respectiv faptul că începând cu anul 2014 plăţile naţionale complementare se transformă în ajutoare naţionale tranzitorii, adică nişte fonduri alocate de la bugetul de stat care se plătesc complementar cu ajutoarele europene pentru sprijinul pe suprafaţă.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Vă rog.
|
|
Domnul George Turtoi: Da. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Degeaba vă uitaţi la mine, că eu nu pot să termin în locul dumneavoastră intervenţia, domnule ministru. Din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, domnule deputat? Domnule deputat Săpunaru, aveţi cuvântul. Domnule preşedinte, vă rog frumos.
|
|
Domnul Nini Săpunaru: Domnule preşedinte, Proiectul de ordonanţă de urgenţă are ca obiect de activitate, de reglementare, modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2014 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 şi pentru modificarea art.2 din Legea nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, în vederea implementării corespunzătoare a acquis-ului comunitar şi a angajamentelor ce revin României în calitate de stat membru. În urma dezbaterilor, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a hotărât cu unanimitate de voturi adoptarea în forma prezentată de Senat a proiectului de lege. În raport de obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc. Dezbateri generale. Întrebare sau dezbateri generale? Aveţi dreptul la dezbateri generale să puneţi orice întrebare. Vă rog frumos.
|
|
Domnul Tinel Gheorghe: Stimaţi colegi, În textul ordonanţei la art.5 alin.(3) se spune că "Cuantumul ajutoarelor naţionale tranzitorii se aprobă prin hotărârea Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în limita sumelor alocate de la bugetul de stat." Şi întrebarea este - suntem în noiembrie, sfârşit de noiembrie - care este acest cuantum, sumele alocate şi dacă ne puteţi spune câte proiecte s-au finanţat sau ce-aţi finanţat până acum în baza acestei ordonanţe, domnule secretar de stat?
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Domnule ministru, vă rog frumos să răspundeţi la întrebarea domnului deputat.
|
|
Domnul George Turtoi: Nu este vorba de finanţare de proiecte, este doar un sprijin care se adaugă la plăţile pe suprafaţă acordate pe SAPS, este un sprijin complementar din bugetul de stat cu care se suplimentează plata pe suprafaţă alocată din bugetul european. În total, s-a ajuns la o valoare de plată pe suprafaţă de 138 de euro, asta după ce s-a eliminat suma datorită coeficientului de reducere din cauza erorilor din sistem, respectiv supradeclarări de către fermieri. Deci este vorba de o plată pe suprafaţă, nu o finanţare de proiecte europene. Pe partea de finanţare de proiecte europene sunt exclusiv bani alocaţi din fondurile europene agricole pentru dezvoltare rurală, şi nu din Fondul european pentru garantare în agricultură. Ce înseamnă ajutoare naţionale tranzitorii? Au fost date şi până acum, au fost aşa-numitele CNDP-uri date până în prezent, dar prin Regulamentul din 2013 s-a modificat denumirea acestora, nu se mai consideră că statul membru are voie să acorde plăţi naţionale complementare, ci va putea acorda, doar pe perioada acestei programări de 7 ani, nişte plăţi naţionale tranzitorii, pentru că acestea se vor reduce până în 2020, dar cuantumul subvenţiei va rămâne pe suprafaţă la 138 de euro, variind între finanţare europeană şi finanţare complementară de la bugetul de stat.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc foarte mult. Alte intervenţii din partea grupurilor politice parlamentare. Nu sunt. Proiectul de lege merge la votul final.
|