Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 iunie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.107/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 iunie 2023

24. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice (PL-x 218/2023) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 218/2023

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

14. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice; PL-x 218/2023.

Comisia juridică şi Comisia pentru tehnologia informaţiei, vă rog, raportul comun.

Comisia juridică şi Comisia pentru tehnologia informaţiei.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Giorgiana Dumitrescu:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, cu adresa PL-x 218/2023.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, în sensul instituirii obligaţiei, în sarcina administratorilor drumurilor, de a amplasa sub indicatoarele de intrare în localităţile aflate în zonele de risc de roaming involuntar a unor panouri conţinând mesaje de atenţionare cu privire la riscul menţionat.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, cu amendamentele admise.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu mulţumesc.

Intervenţii? Nu sunt.

Trecem la dezbateri.

Dacă la titlu există obiecţii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 23 există obiecţii sau comentarii? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.