|
Doamna Maria Manolescu (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice): Mulţumesc, domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanţei Guvernului nr.64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile comerciale şi societăţile naţionale, precum şi la societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar şi la regiile autonome. Modificările vizează limitarea sumelor din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit, având ca destinaţie participarea salariaţilor la profit, la nivelul unui salariu mediu brut pe economie. De fapt este vorba de salariul mediu brut la nivelul societăţii respective, nu pe economie. Senatul a adoptat actul normativ în 6 septembrie 2004. Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor au întocmit raport de adoptare în forma Senatului, motiv pentru care propunem şi susţinem adoptarea proiectului de act normativ. Vă mulţumesc.
|