Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 mai 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.65/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 mai 2007

25. Dezbaterea Proiectului de Lege privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de medicină sportivă (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 886/2006

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de medicină sportivă.

Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport de adoptare din partea Comisiei pentru sănătate.

Dacă iniţiatorul doreşte să susţină acest proiect? Nu.

Comisia?

Domnul deputat Boeriu, vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu-Victor Boeriu:

Vă mulţumesc.

Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată spre a examina în fond, în procedură obişnuită, Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de medicină sportivă.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, în conformitate cu prevederile art.73 din Constituţia României.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare organizarea şi funcţionarea cabinetelor de medicină sportivă.

În acest sens, prin prezentul proiect de lege se stabileşte cadrul legal pentru desfăşurarea relaţiilor dintre medicul de medicină sportivă, medicul de familie şi medicii de alte specialităţi, precum şi dintre instituţiile medicale, în anexa la proiect fiind prevăzut statutul profesional specific al medicului de medicină sportivă.

Având în vedere cele prezentate mai sus, comisia propune plenului spre dezbatere şi adoptare proiectul de lege care face obiectul raportului.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 16 deputaţi; raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

La dezbateri generale intervenţii.

Domnul deputat Crăciunescu, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Grigore Crăciunescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Reglementarea specialităţii de medicină sportivă şi atribuţiile medicului specialist sunt o necesitate, întrucât există o categorie vastă de sportivi care fac sport de performanţă şi necesită o atenţie deosebită.

În acest proiect de lege se stabileşte cadrul legal al relaţiilor dintre medicul de medicină sportivă, medicul de medicină de familie, medicii specialişti din ambulatoriu şi instituţiile de specialitate. De asemenea, se stabileşte dreptul medicilor de medicină sportivă de a acorda calificativul de apt pentru efort la cei care fac sport de performanţă şi un lucru foarte important este acela că, prin acest proiect de lege, se stabileşte cadrul legal ca medicii cu specialitatea respectivă să poată încheia contracte-cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate şi, în acelaşi timp, să poată încheia şi asigurări voluntare suplimentare pentru anumite tratamente, pentru anumite acte terapeutice.

Noi, Grupul Partidului Naţional Liberal, vom susţine acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aurel Nechita:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de medicină sportivă poate nu necesita un proiect de lege, pentru că altfel o să ajungem să facem şi legea ginecologului şi cardiologului şi diabetologului ş.a.m.d.

Din păcate, Ministerul Sănătăţii a desfiinţat această specialitate; o specialitate de care este nevoie măcar pentru simplu fapt că am avut foarte mulţi sportivi care au rămas pe terenuri, pe stadioane, în săli de sport, au decedat.

Pentru aceasta, Comisia de sănătate, practic, a impus Ministerului Sănătăţii organizarea şi reintroducerea în nomenclatorul Ministerului Sănătăţii a acestei specialităţi de medicină sportivă, care este, într-adevăr, necesară.

Pentru acest lucru, noi vom vota acest proiect de lege, un proiect de lege perfectibil şi care cred că nu va obliga în viitor să facem proiecte de lege pentru fiecare specialitate medicală.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole. Lucrăm pe anexa cu amendamente admise. Nu există amendamente respinse.

Dacă de la punctul 1 la punctul 5 există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct. 6 - 10. Adoptate. Pct. 11 - 15. Adoptate. Pct. 16 - 20. Adoptate. Pct. 21 - 30. Adoptate. Pct. 31 - 35. Adoptate.

Pct. 36 - 39. Obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Proiectul rămâne la vot final.