Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 mai 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.60/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 mai 2011

25. Dezbaterea Proiectul de Lege pentru completarea art.182 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 694/2010). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 694/2010

 

Domnul Marian Sârbu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Urmează Proiectul de Lege pentru completarea art.182 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

E vorba de poziţia 107 din ordinea de zi.

Intervenţii din partea iniţiatorului.

Domnule deputat Ciuhodaru, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Se pare că trebuie să vă obişnuiţi cu mine în această seară, domnule preşedinte, dacă la moţiune nu mi-aţi dat permisiunea să pot vorbi.

Aici este vorba despre o lege care prevede deblocarea posturilor din sistemul sanitar românesc. Suntem pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul de medici, doar doi la mia de locuitori, o sută de localităţi din România nu au asistenţă medicală de specialitate. Mai mult decât atât, se ajunge în situaţiile paradoxale în care avem de cinci ori mai puţin personal medical în situaţii de urgenţă. Vreţi să se întâmple un nou Giuleşti? Vreţi ca sănătatea dumneavoastră să fie pusă în pericol? Sau vreţi ca normativele internaţionale să fie aplicate?

Acest proiect legislativ prevede deblocarea posturilor din sănătate. Şi poate astfel medicii vor rămâne în România.

Ne pleacă medicii spre o lume mai bună, spre o lume în care pot munci. Dar dacă nu le daţi nici măcar locuri de muncă, dacă nu-i puteţi ţine în România, veţi avea de suferit mai ales în sistemul actual de desfiinţare de spitale.

Probabil că nu veţi vota această lege, dar atunci când veţi ajunge într-un serviciu de urgenţă şi veţi aştepta şi vă veţi întreba de ce mama, tatăl, copilul suferă, să vă gândiţi că noi suntem puţini şi nu aţi votat azi legea care v-ar fi dat o şansă în plus la sănătate.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc şi eu.

La dezbateri generale dacă sunt intervenţii. Nefiind intervenţii, proiectul de lege rămâne pentru şedinţa de vot final.