Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.90/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2013

25. Aprobarea prelungirii programului de lucru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Domnule preşedinte,

În numele Grupului parlamentar al PSD cer o pauză de consultări de cinci minute şi prelungirea programului până la finalizarea acestui proiect.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Pauză de consultări de cinci minute.

Daţi-mi voie să supun la vot prelungirea programului până la epuizarea ordinii de zi.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

Mulţumesc.

186 de voturi, două abţineri, 27 de voturi împotrivă. Mulţumesc.

Până la finalizare. Pauză de consultări cinci minute, la cererea Grupului parlamentar al PSD.

 

- după pauză -

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Aştept liderii, dar bănuiesc că nu au prea multe soluţii. Soluţia pe care v-o spun eu de acum e că o să avem sesiune extraordinară. Ca să finalizăm ce ne-am propus pentru mecanismul de cooperare şi verificare. Cei care aţi votat împotrivă nu vă bucuraţi, că aţi votat împotriva recomandării MCV-ului, nu a mea personală, că eu...

Există soluţie? Bănuiesc că soluţia...

care e soluţia? Retrimiterea la comisie, nu?

Vă rog frumos, liderul Grupului parlamentar al PSD.

Daţi care termen vreţi dumneavoastră, dar foarte scurt, că eu oricum convoc sesiunea extraordinară.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

E-n regulă.

Domnule preşedinte...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Să ştiţi că pot, domnule Ialomiţianu. Spre deosebire de alţii, chiar pot.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Am avut câteva discuţii informale cu colegii mei lideri de grup. N-am ajuns la o concluzie decisivă, să-i spun.

În numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, eu vă solicit retrimiterea la comisie a acestui proiect de act normativ.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Este normal. Dacă votăm altfel, votăm cum aţi votat la Cameră, avem articolul ăsta ca la Senat, e o întreagă carcaleală. Nu mai contează. Mulţumesc Grupului PNL pentru această viziune social-democrată şi europeană. Este foarte bine că am votat aşa. Mergem la grup. Ceilalţi colegi sunt în opoziţie, noi suntem la guvernare...

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Şi solicit pentru asta un termen de maximum o săptămână.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Termen o săptămână. Vă mulţumesc foarte mult. Este o decizie personală. Puteţi să mă criticaţi. De aici de sus. Şi cereţi să mă sancţioneze în Comisia juridică.

Domnilor colegi, vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele.

Retrimiterea la comisie. Termen o săptămână.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

199 de voturi pentru, 16 abţineri, 33 de voturi împotrivă.

Termen, o săptămână. Se retrimite la comisie.

Domnilor, mergem mai departe.

Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru tehnologia informaţiei au venit cu proiectul de lege, ultimul pe ordinea de zi, ca să ne pregătim şi de votul final.