Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 februarie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.12/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 februarie 2021

25. Supunerea la votul final:
    25.1 Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 42/2018 privind aprobarea structurii organizatorice şi a statului de funcţii ale serviciilor Camerei Deputaţilor, cu modificările şi completările ulterioare; (PHCD 4/2021) (adoptat);
 
consulta fisa PHC nr. 4/2021

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

Intrăm în procedură de vot.

Vă informez încă o dată. Colegii din sală care au cartelă vor vota de pe consolă; care nu au cartela, dar au tableta votează de pe tabletă; colegii de acasă, de pe tabletă; cine nu are, în mod excepţional, astăzi, din sală, va anunţa la microfon.

Începem.

Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 42/2018 privind aprobarea structurii organizatorice şi a statului de funcţii ale serviciilor Camerei Deputaţilor, cu modificările şi completările ulterioare; PHCD 4/2021.

Vot, vă rog.

Da, vă rog, dintre colegii din sală care nu au tabletă sau cartelă, vin, se prezintă - nume, prenume, circumscripţia şi votul.

Video in format Flash/IOS

Domnul George Ionescu:

George Ionescu, deputat de Prahova.

Votez conform deciziei Grupului Partidului Naţional Liberal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

...la toate punctele de pe ordinea de zi.

Video in format Flash/IOS

Domnul George Ionescu (din sală):

La toate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Gigel Ştirbu, Circumscripţia electorală nr. 30.

Votez în conformitate cu decizia Grupului Partidului Naţional Liberal la toate punctele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Daniel Gheorghe, deputat al PNL, Circumscripţia nr. 25 Ilfov.

Votez la toate conform deciziei Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

(Domnul deputat Alfred-Robert Simonis solicită să ia cuvântul.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule preşedinte,

Foarte scurt.

 

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Pe procedură. Vreau doar să atrag atenţia colegilor de la PNL asupra faptului că există o sesizare la Curtea Constituţională, făcută de nimeni altul decât de preşedintele României, Klaus-Werner Iohannis, care nu era de acord cu această modalitate de vot, şi anume aceea prin care anunţăm de la tribună votul pe toate proiectele de pe ordinea de zi.

Pe de o parte, vă recomand să nu-l supăraţi prea tare pe preşedintele României...

 

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Haideţi, vă rog frumos...

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

...şi, pe de altă parte...

 

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Domnule Simonis...

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

...dacă, cumva...

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

...nu suntem la declaraţii politice...

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

...dacă, cumva, acea sesizare...

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

...suntem în procedură de vot...

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

...este admisă...

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vreau să anunţ...

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

...de Curtea Constituţională...

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

...rezultatul votului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Nu, asta e important.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă rog, vă rog.

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Asta e important.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Hai, lăsaţi...

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Asta e important. 3 secunde.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Chiar vă rog, nu creaţi...

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Dacă acea contestaţie...

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

...momente care...

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

...va fi admisă...

 

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

...extrag...

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

...s-ar putea să avem o problemă chiar pe proiectul acesta.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

...modul serios al colegilor de pe procedura de vot. (Vociferări. Domnul deputat Gabriel Andronache solicită să ia cuvântul.)

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Da.

Daţi-mi voie să-i dau un răspuns serios colegului... (Vociferări.) ...Simonis. (Vociferări.) şi anume, sesizarea... (Vociferări.)

Eu pot să stau şi 5 minute aici, dacă nu mă lăsaţi să vorbesc. (Vociferări.)

Deci, sesizarea Preşedintelui României se referea la faptul că au fost preluate apeluri telefonice cu privire la votul exprimat, nu la anunţarea intenţiei de vot.

 

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

Deci nu mai luăm apeluri.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Totodată, sesizarea urmează a fi dezbătută de Curtea Constituţională, iar efectele, domnule Simonis, se produc pentru viitor.

Mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Mulţumesc.

Rezultatul votului: prezenţi - 261; voturi pentru - 256; voturi împotrivă - 0; abţineri - 0; "nu votez" - 5. Adoptat.