Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 martie 2008

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.31/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 martie 2008

25. Supunerea la votul final:  
  25.24 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2006 privind majorarea tarifelor în transportul feroviar de călători pe teritoriul României (adoptat);
 
consulta fisa PL nr. 971/2006

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Pct.24, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2006 privind majorarea tarifelor în transportul feroviar de călători pe teritoriul României.

Legea are caracter ordinar.

Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 229 deputaţi prezenţi, 141 voturi pentru, 18 împotrivă, 68 abţineri, 2 voturi neexprimate.)

Vă mulţumesc. Proiectul de lege a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS

Explicarea votului, doamna deputat Aura Vasile, domnul deputat Dragoş Dumitriu.

Video in format Flash/IOS

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc.

Vreau să spun încă o dată şi doresc să se reţină acest lucru, că Grupul Partidului Social Democrat nu a votat majorarea tarifelor. Această ordonanţă şi-a produs efectele, iar ea revenind la comisie, în cadrul Comisiei pentru industrie, comisia a aprobat amendamentul deputaţilor PSD pentru crearea unei metodologii de calcul la tariful intern pe călători în transportul feroviar, care să ţină cont de eficientizare şi optimizarea costurilor şi nu să acopere pierderile pentru o gestionare proastă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Dragoş Dumitriu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Aceasta este şi esenţa votului dat de Partidul Conservator. Am votat o metodologie de calcul a tarifelor la căile ferate. Până acum, aceste tarife s-au făcut fără niciun fel de metodă, creşterea practic a acoperit incompetenţa şi prostul management din domeniul căilor ferate.

De aceea, după aşa-zisa vacanţă parlamentară, Partidul Conservator va iniţia o moţiune simplă pe tema transporturilor căi ferate.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul deputat Costache.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costache Mircea:

Evident, am votat împotriva majorării tarifelor la transportul feroviar şi sugerăm celor care vor să finanţeze mai puternic sectorul, să mai recupereze ceva din miliardul ăla şi jumătate, pe care şi l-a însuşit un domn Nicolaiciuc, care petrece pe undeva, prin străinătate, şi să-i mai adunăm şi pe toţi ceilalţi care au prăduit calea ferată până acum, să nu mai punem numai pe călători şi pe cetăţeanul român toate aberaţiile şi toate escrocheriile care s-au derulat de-a lungul vremii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule deputat.