Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 septembrie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 septembrie 2001

26. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.117/1999 privind salarizarea personalului Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
 
consulta fisa PL nr. 276/1999

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Următorul proiect, cel de la punctul 31 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.117/1999 privind salarizarea personalului Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe; procedură de urgenţă.

Comisia pentru muncă, doamna preşedinte Smaranda Dobrescu.

Doamna Smaranda Dobrescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă propunem un timp de discutare de 10 minute, cu luări de cuvânt de 1 minut.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu această repartizare a timpilor de dezbatere? Mulţumesc.

E cineva împotrivă?

Se abţine cineva?

Mulţumesc.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege, potrivit celor votate, potrivit procedurii votate.

Dacă sunt intervenţii prealabile? Nu sunt.

Mulţumesc.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Asupra titlului, dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votat în unanimitate.

La articolul unic, urmăriţi, vă rog, amendamentul 1 care, practic, cuprinde propunerea de completare a dispoziţiei de aprobare a ordonanţei, cu precizarea "cu următoarele modificări care vor fi aduse ordonanţei".

Dacă aveţi obiecţiuni la punctul 1, la amendamentul 1 din raport? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La titlul ordonanţei de urgenţă, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut.

Votat în unanimitate.

La art.1, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut.

Votat în unanimitate.

Art.2 al ordonanţei. Vă rog să urmăriţi punctul 2 din raport, deci amendamentul 2.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 2? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La art.3, nu au fost obiecţiuni.

Dacă dumneavoastră aveţi?

Votat în unanimitate.

La art.4, urmăriţi, vă rog, amendamentul 3.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 3? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La art.5, vă rog să urmăriţi. Comisia nu a avu t amendamente.

Dacă aveţi dumneavoastră?

Aveţi un amendament la art.5?

Doamna Smaranda Dobrescu:

Da.

Domnul Valer Dorneanu:

Dar în raport nu e trecut.

Doamna Smaranda Dobrescu:

Era respins.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi.

Doamna Smaranda Dobrescu:

Domnilor colegi, permiteţi-mi să prezint un amendament pe care comisia l-a respins, dar cred că eu nu am reuşit să fiu suficient de convingătoare în timpul lucrărilor comisiei. Este vorba de o lege specială de salarizare pentru Agenţia Naţională de Locuinţe care a început, după cum se ştie, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului din 98, s-a înfiinţat şi a început să funcţioneze pe o bază preponderent bugetară.

În timp şi mai ales în această perioadă, în anul 2001, Agenţia Naţională de Locuinţe, după cum ştiţi, are din ce în ce mai mult caracterul de instituţie financiar bancară întrucât rulează şi gestionează fonduri preponderent extrabugetare. Din acest motiv, pe baza unei anexe de salarizare din legea specifică bugetarilor, această lege specială de salarizare aduce corecturile necesare salarizării, încercând să confere salarizării caracterul unei legi speciale, adică un caracter mixt, nici bugetar, nici bancar. De aceea, faptul că noi, prin lege, am impus ca salarizarea să fie strict pe grilă bugetară, dar i-am dat voie să fie indexată cu valoarea inflaţiei an de an şi nu mai mult de atât, este deja o constrângere. De aceea, menţiunea iniţială că corecturile anuale se fac prin Legea bugetului, prin modificarea valorii de referinţă în aceste condiţii în care Agenţia nu mai are caracterul de instituţie bugetară, mi se pare superfluuă.

În aceste condiţii, vă rog să susţineţi amendamentul prin care valoarea de referinţă specifică Agenţiei se actualizează anual în raport cu creşterea estimată a preţurilor de consum. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea iniţiatorului dacă este cineva? Poftiţi, domnule ministru.

Domnul Dan Banciu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Suntem de acord cu această notă a doamnei Smaranda Dobrescu, dat fiind că, în momentul de faţă, salarizarea ANL-ului se realizează din veniturile din dobânzi la creditele ipotecare acordate şi din veniturile din plasament în titluri de stat şi depozite bancare. Este clar că discutăm de sume extrabugetare, deci nu îşi mai găseşte locul sintagma respectivă în textul alineatului respectiv. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

la art.5 aţi auzit amendamentul pe care doamna Smaranda Dobrescu l-a propus, respectiv eliminarea din finalul textului a sintagmei "prin Legea bugetului de stat". Ne aflăm la art.5.

Cine este pentru reformularea art.5, reformulare prin eliminarea ultimei sintagme. Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La art.6 şi 7 nu au fost obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Mulţumesc. Unde aveţi?

Domnul Dan Banciu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi, v-aş ruga să fiţi de acord să corectăm o eroare materială, dat fiindcă în ordonanţa de urgenţă, aşa cum a fost publicată în Monitorul Oficial nr.312 din 1999, la art.7, la "tranşele de vechime în muncă", la 3 tranşe se spune de la 3 la 5 ani, la 10 ani, la 15 ani, la ultimele se spune: la 20 de ani, adică este ciudat..., este o eroare materială.

Domnul Valer Dorneanu:

Este o eroare materială. Sunteţi de acord să corectăm această deficienţă de redactare? Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate de voturi s-a eliminat particula "de".

La art.8, vă rog să urmăriţi amendamentul 4. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 4? Doamna Smaranda Dobrescu.

Doamna Smaranda Dobrescu:

Trebuie să recunosc că amendamentul adoptat de comisie este acela de a reduce actualul spor lunar de care se bucură salariaţii ANL, spor de confidenţialitate, să-l reducă de la 25% până la 10%, propunere care comisia şi-a însuşit-o, prin amendamentul domnului deputat Crişan.

Totuşi, dat fiind situaţia actuală, faptul că noi vom veni să micşorăm veniturile angajaţilor ANL într-un an şi de acum încolo să sperăm că tot aşa vor fi viitorii ani, plini de activitate, în care se văd pentru prima oară rezultatele pozitive ale activităţii ANL, mi se pare un gest punitiv complet nemeritat, drept care mi-am permis să vă propun un amendament prin care să putem păstra, în anumite cazuri, acest coeficient de confidenţialitate, iar amendamentul meu sună în felul următor: "Salariaţii agenţiei pot primi un spor lunar de confidenţialitate de până la 25% din salariul de bază. Funcţiile care beneficiază de acest spor şi cuantumul sporului se stabilesc de către Consiliul de administraţie". Deci, faţă de textul legii care dădea necondiţionat la toată lumea, am considerat că este bine să fie o decizie a Consiliului de administraţie, funcţie de performanţele fiecăruia în anumite perioade de timp. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc. Din partea iniţiatorului.

Domnul Dan Banciu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi, suntem de acord cu amendamentul doamnei deputat Smaranda Dobrescu şi aş vrea să nuanţez că toată agenţia are 118 angajaţi, inclusiv teritoriul, din care 85 cu studii superioare, iar noţiunea de a introduce 25% spor de confidenţialitate numai acolo unde este cazul, ni se pare o chestie absolut normală, fiindcă nu absolut toată lumea din agenţie lucrează cu date care pot fi considerate confidenţiale.

Deci, vă rog să admiteţi amendamentul doamnei deputat. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi, sunteţi deci, de acord cu amendarea art.8, potrivit actualului amendament, nu cel din text?

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La art.9 şi 10 nu au fost obiecţiuni, dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi.

Votate în unanimitate.

Art.11, amendamentul 5 vă rog să-l urmăriţi. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

La art.12, amendamentul 6. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 6? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Art.13, 14, 15 – dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votate în unanimitate.

La anexe dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votate în unanimitate.

Vă rog să constataţi că am parcurs proiectul de lege şi ordonanţa de urgenţă. Este vorba de un proiect de lege cu caracter ordinar, fiind suficiente voturile majorităţii simple.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Votat în unanimitate. Vă mulţumesc. (Domnul preşedinte Valer Dorneanu părăseşte prezidiul şi preia conducerea şedinţei domnul vicepreşedinte Ovidiu-Cameliu Petrescu).