| |
Domnul Bogdan Olteanu: |
| |
................................................ |
|
La pct.33, rătăcit printre respingeri, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.4/1953 - codul familiei, republicată. Legea are caracter ordinar, proiect adoptat de Senat, raport de respingere din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, raport înlocuitor de adoptare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Suntem Cameră decizională. Invit iniţiatorul să susţină proiectul. Doamna deputat Cliveti, aveţi cuvântul. Vă atrag atenţia, stimaţi colegi, că e vorba de o propunere de adoptare. Deci, vom trece prin toată procedura. Doamna deputat, vă rog.
|
|
Doamna Minodora Cliveti: Domnule preşedinte, Mulţumesc, doamnelor şi domnilor colegi. Este vorba de o serie de modificări ale Codului familiei. N-aş vrea să vă reţin, mulţumesc Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi pentru faptul că s-a aplecat destul de multă vreme asupra acestui proiect. Mulţumesc, de asemenea, şi Ministerului Justiţiei, care a colaborat cu iniţiatorii în această iniţiativă. Vă invit să votaţi acest raport, aşa cum a reieşit, raportul suplimentar de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, foarte mult, doamna deputat. Raportul comisiei, vă rog, domnule deputat Iordache.
|
|
Domnul Florin Iordache: Domnule preşedinte, aşa cum aţi menţionat, Senatul, în calitate de primă Cameră, a adoptat acest proiect de lege. Pentru început, Comisia juridică, de disciplină şi, imunităţi a propus Camerei Deputaţilor un raport de respingere, apoi a fost reanalizat în cadrul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi în urma dezbaterilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune ca acest proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.4/1953 - codul familiei, cu amendamentele admise, care sunt prezentate în anexă, să fie adoptat. În raport cu obiectul şi conţinutul său, face parte din categoria legilor ordinare.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Punctul de vedere al Guvernului. Doamna secretar de stat Katalin Kibedi, vă rog.
|
|
Doamna Kibedi Katalin Barbara (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Distinsă Cameră, Având în vedere că această iniţiativă legislativă, de fapt, îşi propune să aducă acele corecturi care în Codul familiei, fie au fost texte declarate neconstituţionale din perspectiva subiecţilor care pot să introducă o acţiune în tăgada paternităţii, fie din perspectiva discriminării în ce priveşte vârsta de căsătorie, şi mai ales cele referitoare la dispensa de vârstă, care a suscitat nenumărate discuţii şi întrucât acestea au fost corectate şi în sensul în care ne-am permis să ne aducem observaţiile noastre însuşite de către iniţiatori, în forma în care a ieşit raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, punctul de vedere al Guvernului este pentru a fi adoptată în această formă. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, doamna secretar de stat. Intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Trecem la dezbaterile pe articole. Lucrăm pe anexa cu amendamente admise. Nu există amendamente respinse. Atenţie, pagina 8 a fost înlocuită prin raportul înlocuitor. Dacă de la pct.1 la pct.5, există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Dacă de la pct.6 până la pct.11 există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Am finalizat dezbaterea pe articole, proiectul rămâne la vot final. Trecem înapoi la respingeri.
|