|
26. Proiectul de Lege completarea art.31 din Ordonanţa Guvernului nr.25/2006 privind întărirea capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (PL-x 170/2012). Iniţiatorul nu mai este în Parlament. Din partea Comisiei pentru cultură, domnul vicepreşedinte Pâslaru. Domnule deputat, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: Domnule preşedinte, mulţumesc. Stimaţi colegi, Proiectul de Lege a fost adoptat de către Senat. Guvernul nu susţine adoptarea acestui proiect legislativ. Iniţiativa legislativă a fost dezbătută în şedinţa comisiei din data de 14 aprilie. A fost adoptat cu majoritatea voturilor celor prezenţi în sală, cu două abţineri. În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune respingerea proiectului de lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.25, motivaţia fiind faptul că accesul ORDA la sistemul informatic al organismelor de gestiune colectivă privind exercitarea funcţiei de citire este reglementat, iar textul iniţiativei rămâne în acest fel fără obiect. Mulţumesc mult.
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Aşa cum s-a spus aici, într-adevăr, proiectul de lege nu are o formulare foarte fericită. Ca atare, însăşi motivarea de respingere a acestei iniţiative poate fi susţinută. Dar trebuie să vorbim clar că există o problemă în domeniul drepturilor de autor. O problemă destul de importantă, pentru că OGC-urile din România cam fac ce doresc şi în primul rând reprezintă interesul lor specific şi nu al autorilor ale căror drepturi, cică, le reprezintă. Câteodată sunt pericol chiar pentru cei care le folosesc şi împotriva publicului, chiar şi a libertăţii presei. Singurul obiectiv, în mod evident, este modul cum să ia cât mai mulţi bani şi cât mai mulţi să rămână la administraţia acestor fonduri. Neexistând o autoritate competentă să le verifice, ei respingând de facto, modul cum gestionează şi repartizează aceşti bani, pentru că, cică, ei sunt privaţi şi fac ce doresc, în continuare vor fi foarte multe probleme în acest domeniu. Ca atare, este nevoie să avem o autoritate care să aibă puteri prin care să vadă ce se întâmplă la fiecare OGC în parte, să intervină atunci când bunul plac al acestor persoane este cel care de fapt legiferează, pe undeva, încălcând chiar prevederile legii date de Parlament. Ca atare, este nevoie ca această autoritate să aibă o forţă mai mare decât o are. E adevărat că acest proiect de lege nu este cel mai fericit, cum v-am mai spus. Noi de aceea ne-am abţinut şi ne vom abţine în continuare, pentru că este nevoie de întărirea acestei autorităţi. Vă mulţumesc.
|