Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 septembrie 2001
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 septembrie 2001 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 septembrie 2001
![]() |
27. | Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 68/1997 privind procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe. | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 420/2001 |
|||||
|
Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu: Continuăm cu proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.68/1997 privind procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe. Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Poftiţi. |
|
Doamna Maria Manolescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ordonanţa Guvernului vizează soluţionarea unor probleme tehnice şi de fond privind procedura de reglementare, de declarare reglementată a datoriilor. Urmăreşte, pe de o parte, crearea bazei legale pentru efectuarea cheltuielilor cu transmiterea la domiciliul contribuabililor a formularelor de declarare a impozitelor şi taxelor, precum şi crearea posibilităţii de transmitere prin poştă a declaraţiilor depuse de contribuabili pe cheltuiala suportată de Ministerul Finanţelor Publice. Totodată, urmăreşte crearea posibilităţilor de stabilire de către Ministerul Finanţelor Publice a altor termene de depunere a declaraţiilor şi stabilirea obligaţiei organului fiscal de a transmite înştiinţarea prin care se notifică contribuabililor depăşirea termenului de depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe în cadrul procedurii de impunere din oficiu. De asemenea, reglementează şi alte probleme de detaliu privind procedura declarării impozitelor şi taxelor. influenţa financiară estimată asupra bugetului de stat ce rezultă din aplicarea prevederilor ordonanţei este de circa 15 miliarde de lei la nivelul anului 2002. Faţă de cele de mai sus, propunem adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei 11. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. Din partea comisiei sesizate în fond, domnul deputat Aurel Gubandru. |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În urma examinării proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 68/97 privind procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe în şedinţa din 5 septembrie 2001, comisia a hotărât cu majoritate de voturi ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor în forma prezentată. |
|
Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare vrea cineva să participe la dezbateri? Nu doreşte nimeni. Titlul ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.I al ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.II al ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Ordonanţa în integralitate. Sunt obiecţii? Nu. Adoptată. Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Articolul unic al ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Proiectul de lege în integralitatea lui. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi contra? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Adoptat în unanimitate cu cvorumul cerut de regulament. |


