Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 septembrie 2003
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.104/2003
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 septembrie 2003 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 septembrie 2003
| ................................................ |
|
La 40 există conexate mai multe propuneri legislative pentru modificarea Codului Muncii, o rog pe doamna ministru să prezinte ansamblul acestor propuneri şi în continuare voi da cuvântul iniţiatorilor şi celor care vor dori să susţină iniţiativele. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ţin să menţionez încă o dată că toate aceste propuneri legislative au fost discutate separat, individual, luându-se în considerare absolut toate prevederile în contextul prevederilor generale ale Codului Muncii, doar raportul este de tip conexat, aşa cum ne permite regulamentul. În principal, motivele de respingere: certificatul de sănătate este o condiţie a angajării, într-adevăr; el nu poate fi înaintat după angajare, aşa cum ni se propune, aşa cum nici angajatorul care nu are încă o relaţie contractuală cu potenţialul angajat, nu îi poate achita acestuia eventualele cheltuieli pentru obţinerea certificatului. Asigurarea medicală de urgenţă nu poate fi o sarcină în seama angajatorului, aşa cum ni se propune. Pentru asigurarea acesteia, adică a asigurării medicale de urgenţă există instituţii specifice şi în ultimul rând, nu putem reţine sistemul cărţilor de muncă, aşa cum ni se propune în întregul Cod, în foarte multe articole, având alte prevederi cu care propunerea nu este corelată. |
|
Cine doreşte dintre iniţiatori să intervină? Poftiţi, domnule deputat Ionescu. (Vine la microfon doamna deputat Ionescu Mihaela.) Păi vedeţi cum sunteţi, dacă purtaţi acelaşi nume, eu i-am dat cuvântul domnului Ionescu şi aţi pornit dumneavoastră înaintea lui. Vă rog frumos, poftiţi! |
|
Este normal să se facă confuzie dacă legile acestea ar fi fost discutate separat, la pct.5 unde sunt eu iniţiatoare, aş fi ştiut că este vorba despre mine. Vorbindu-se despre un pachet de legi, toţi Ioneştii din sală se pot considera autori. Deci, eu protestez asupra faptului că aceste legi sunt foarte importante şi meritau să fie discutate fiecare la rândul său, legea la care sunt un număr de colege din Partidul PRM iniţiatoare este propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea art.296 din Codul Muncii 68-2000. Această propunere legislativă avea ca scop modificarea şi completarea acestui articol în sensul ca dovada de vechime în muncă să poată fi făcută şi cu cartea de muncă. Acest text ne-a fost respins de către comisie sub pretextul că nu se mai cheamă acuma vechime în muncă şi se cheamă stagiu de cotizare, iarăşi o mare greşeală, pentru că oamenii au o vechime în muncă, iar angajatorul poate plăti sau nu stagiul de cotizare. Dacă angajatorul nu-şi plăteşte dările la stat, prestatorul nu ştie, deci, dacă el avea o carte de muncă, avea dovada că a lucrat. Ni s-a spus că acum vor fi aceste registre. Experienţa din ţările din jur, din Polonia şi Ungaria, unde s-au introdus registrele generale au dus la haos şi ei vor să revină la cărţile de muncă. Cum credeţi dumneavoastră că un cetăţean care poate să aibă în 30 de ani 30 de locuri de muncă, atunci când ajunge la vârsta pensiei poate să meargă la 30 de locuri care s-au desfiinţat. Să zicem că cei de la Bancorex, de la Banca Religiilor au carte de muncă, dar cei care vor da faliment de acum înainte sau ale căror întreprinderi se vor desfiinţa, cum vor putea să aibă dovadă dacă nu au această probă? În soluţiile date de către Guvern, ei se pot adresa justiţiei cu înscrisuri sau alte probe. Păi, înscrisuri mai bune decât o carte de muncă nu văd. Deci, susţin ca să se menţină această lege a noastră şi cer să se voteze pentru respingerea respingerii. Mulţumesc. |
|
Domnul deputat Ionescu. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Nu o să mă adresez ad litteram, pentru că este greu să intrăm în amănunte. Tot o chestiune de procedură. Vă rog să mă iertaţi, dar 11 şi cu 7 fac 18 iniţiative legislative pe care dumneavoastră le respingeţi în doi timpi. Iară vin cu rugămintea să nu încălcăm modul normal, normalitatea desfăşurării lucrărilor în Parlamentul şi să intrăm să discutăm pe fiecare ad litteram, pentru că nu se poate, aici este o muncă depusă de nişte oameni şi această nedumerire a mea să ştiţi că s-a transmis şi colegilor dumneavoastră şi cred că oricărui om care vrea să ştie ce iniţiative legislative s-au făcut în acest sens. Pentru că, stimate domnule preşedinte şi stimaţi colegi, dumneavoastră ne-aţi spus că, într-adevăr, Codul Muncii a fost discutat şi răsdiscutat, este foarte corect. A fost discutat, dar s-a tras o linie. A rezultat din toate aceste discuţii că acest Cod al Muncii care ni s-a prezentat şi asumat de către Guvern este infailibil? Ba din contră, au existat şi există în continuare discuţii. Atunci dacă aceste discuţii există la nivelul sindicatelor, stimate domnule preşedinte, la nivelul unor corporaţii, la nivelul patronilor, de ce ne impuneţi dumneavoastră să trecem 18 iniţiative legislative în doi timpi? Vă rog să mă iertaţi, nedumerirea mea este în continuare şi vă rog să ne trataţi ca adevăraţi colegi şi să supuneţi discuţiei de procedură fiecare iniţiativă legislativă, pentru că aşa găsesc că este normal în Parlamentul României. Dacă aici nu discutăm, unde să discutăm, domnule preşedinte? Vă mulţumesc. |
|
Domnul Costache Mircea (din bancă): În parcul Izvor. |
|
Cine mai doreşte să intervină? Bun. O să supunem votului final propunerea Comisiei de muncă luni. |


