|
Doamna Minodora Cliveti: Mulţumesc, domnule preşedinte. Iniţiativa face parte practic dintr-un şir mai lung de iniţiative care doresc modificarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă. Comisia juridică a analizat cele câteva propuneri pe care le-am făcut şi a rămas ca textul în fiinţă al acestei iniţiative legislative să se refere la obligativitatea de stabilire a unui termen de elaborare a normelor de aplicare a legilor. Se ştie foarte bine că în nenumărate situaţii o lege, practic, nu poate să se aplice cum trebuie, datorită absenţei într-un termen util a elaborării normelor de aplicare. Aşa încât stabilim un termen, de regulă, 30 de zile, când aceste norme să fie aplicate. Şi-i mulţumesc cu acest prilej şi colegului Máté, de la Comisia juridică, care a susţinut şi formulat acest amendament.
|
|
Domnul Sergiu Andon: Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia şi-a mai prezentat o dată raportul favorabil în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din 17 aprilie 2007, când s-a ridicat chestiunea unei mai bune redactări a articolului care priveşte obligaţia intrării în vigoare într-un termen cât de cât determinat a normelor de aplicare, atunci când este cazul. Pentru acest motiv a fost retrimis la comisie. Comisia a rediscutat textul, cu amendamentul care se impunea, în cvorum legal, 16 deputaţi din 27. Şi textul rezultat face parte din anexa la raportul nostru cu amendamente admise. Aşadar, prin raport reiterăm propunerea noastră de adoptare, de data aceasta, cum spuneam, cu amendamentul admis, de fapt, mai multe, două amendamente admise, unul fiind de eliminare. Legea face parte din categoria legilor ordinare. Cu aceasta, raportul meu se încheie şi vă cer îngăduinţa să mă înscrieţi şi la dezbateri generale, dacă nu sunt alte înscrieri, rămân în preajma microfonului.
|
|
Doamna Katalin Barbara Kibedi (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Distinsă Cameră, Având în vedere că la Comisia juridică, prin amendamentul adoptat, s-a rezolvat o corectă corelare între data intrării în vigoare a actului normativ de bază şi normele de aplicare şi, în acest sens, şi corespunde expunerii de motive, punctul de vedere al Guvernului, de data aceasta, este în sensul de a se adopta această iniţiativă legislativă. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Sergiu Andon: Mulţumesc, domnule preşedinte. Susţinem propunerea de modificare, este necesară. Nu acest aspect vreau să-l discut, repet, este necesară, e o idee bună. Mi-a atras însă atenţia ceva din cuvântul iniţiatoarei, şi anume, spunea dânsa că modificarea face parte dintr-o suită de modificări ale Legii privind tehnica legislativă. Este juristă, aş fi vrut să fie cu mine ieri, la un simpozion organizat de Uniunea Juriştilor pe tema modificării Constituţiei, în care au luat cuvântul somităţi ale dreptului românesc, printre altele, şi preşedintele Curţii Constituţionale Ioan Vida, şi aş fi vrut să intre alături de mine sub masă de ruşine pentru referirile care s-au făcut, şi pe care noi le ştim, cu toţii, iar eu le-am mai rostit de la această tribună şi o să le rostesc de câte ori va fi cazul, să intre sub masă de ruşine pentru instabilitatea legislativă din România, care a atins proporţiile isteriei legislative. Nu este posibil, una, două, să reglementăm aceeaşi lege! Există, în momentul de faţă, la una din comisii, 7 propuneri legislative de modificare a aceluiaşi act normativ! E un dezmăţ legislativ căruia niciun practician şi nicio structură de aplicare a legilor din România nu îi mai fac faţă, cu toată informatica de care dispunem! Mi-am propus ca, de câte ori am ocazia, să fac acest apel, până vom ajunge la forme mai organizate de îmbunătăţire a activităţii legislative, pentru a-i asigura această cerinţă de bază, stabilitate. Dar, până atunci, mi-am propus să folosesc fiecare posibilitate de a face apel de la această tribună către parcimonie, către chibzuinţă, să terminăm cu acest stahanovism. Şi, mai ales, când avem idei bune, cum au fost cele ale iniţiatoarei, legate de o lege, să le facem pe toate odată şi nu să le fărâmiţăm, ca să înscriem pe răboj mai multe realizări. Nu-i corect faţă de subiecţii chemaţi să le aplice, nu-i corect faţă de stat, în ultimă instanţă, nu e corect faţă de populaţie. Mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă există alte intervenţii? Nu sunt alte intervenţii. Trecem la dezbaterile pe articole. Nu există amendamente respinse, doar amendamente admise. De la pct. 1 la pct. 5, obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate. Am finalizat dezbaterile pe articole. Proiectul rămâne la vot final.
|