Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 decembrie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.167/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 decembrie 2007

27. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 694/2007

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La pct.22, Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu.

Legea are caracter ordinar.

Proiect adoptat de Senat.

Raport de adoptare din partea Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

Suntem Cameră decizională.

Rog iniţiatorul să prezinte proiectul, domnul secretar de stat Carol Kovacs.

Video in format Flash/IOS

Domnul Kovacs Carol Emil:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.105/2006, în sensul adaptării unor norme, ca urmare a măsurilor de reorganizare care au avut loc în cadrul administraţiei publice locale.

Ca atare, Ministerul Mediului, în numele Guvernului, vă propune spre adoptare acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat Duşa, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Duşa:

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată asupra proiectului de lege şi, în urma avizelor favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru industrii şi servicii, a propus plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Suntem Cameră decizională.

În consecinţă, vă propunem aprobarea proiectului de lege, aşa cum a fost întocmit raportul de către comisie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc mult, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt intervenţii la dezbateri generale.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Proiectul rămâne la vot final.