Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 octombrie 2011
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.125/2011
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 octombrie 2011 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 octombrie 2011
![]() |
27. | Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (Pl-x 479/2011). (retrimisă comisiei) | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 479/2011 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Nu. Atunci îl invit pe domnul deputat Victor Socaciu să prezinte raportul. |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată în fond cu această propunere legislativă, spre avizare fiind transmisă Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, care a avizat favorabil iniţiativa legislativă, precum şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi care a transmis un aviz însă negativ. Membrii Comisiei pentru cultură au analizat propunerea legislativă, ţinând cont de avizul negativ al Consiliului Legislativ, precum şi punctul de vedere al Guvernului transmis care nu susţine adoptarea acesteia. Iniţiativa legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 22 iunie 2011, în calitate de primă Cameră sesizată. În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune respingerea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale. Vă rog, doamna Aura Vasile. |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Cu toate că acest proiect de lege este al domnului deputat Mihail Boldea, care atunci când a scris acest proiect era membru al Partidului Democrat Liberal, noi, Grupul PSD, vom susţine acest proiect de lege pentru că ceea ce Domnia Sa spune în expunerea de motive şi ceea ce propune ca modificare a legii este în concordanţă cu ceea ce se întâmplă astăzi şi trebuie oprit. Domnia Sa spune că în zece ani de aplicare a prevederilor Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public au apărut numeroase semnale din partea societăţii româneşti şi a unor persoane fizice cu privire la scurgerea de informaţii confidenţiale existente în momentul aplicării prevederilor invocate în legea de mai sus. Dânsul spune că, în teorie, accesul la informaţiile cuprinse în dosarele aflate pe rol în instanţele de judecată este limitat, consultarea acestora fiind permisă, în acest stadiu, numai avocatului sau părţilor şi numai pe baza unei identificări prealabile, a unei preocupări valabile în acest sens, ar trebui să fie practica. Dumneavoastră ştiţi că înainte de a şti inculpatul sau cel care, să spunem, este sesizat sau ar trebui să fie sesizat, este cunoscut de presă şi de toţi ceilalţi. De aceea, doamna preşedinte, cred eu că comisia de fond s-a grăbit respingând acest proiect de lege şi grupul meu parlamentar propune retrimiterea la comisie pentru a fi analizate încă o dată art.12 şi art.21 din acest proiect de Lege nr.544/2001. Cele două articole la care se solicită modificarea, nu fac decât să facă aplicabilă Legea nr.544, în condiţiile în care informaţiile de interes public să fie informaţii de interes public, iar cele care sunt în situaţia unor dosare, să fie la îndemâna avocaţilor, pentru că aşa cum trăim astăzi, întâi te arată cu degetul şi pe urmă trebuie tu să-ţi demonstrezi vinovăţia sau nevinovăţia. Asta în condiţiile în care în orice stat normal persoanei care este acuzată trebuie să i se demonstreze, nu persoana acuzată să se dezvinovăţească. Deci, propun retrimiterea la comisie, doamnă preşedinte, şi solicităm ca reprezentanţii noştri în comisia de fond să se aplece cu mai multă responsabilitate pe articolele 12 şi 21. Poate că ele nu sunt bine formulate, dar cu priceperea tuturor membrilor comisiei, poate că rezultă ceea ce dorim noi şi sunt convinsă că doriţi şi dumneavoastră. |
|
|
Vă mulţumesc. Am să supun la vot propunerea făcută de doamna Aura Vasile, iată, cu susţinerea domnului Mircea Toader. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
|
Domnule Toader, mai exact susţinerea votaţi?! 56 de voturi pentru, 2 împotrivă şi o abţinere. Doamna deputat Aura Vasile, termenul? |
|
Doamna Aurelia Vasile (din bancă): Două săptămâni. |
|
|
|
Două săptămâni. Sigur, sigur. De la ora 18,00 va avea loc primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului. Aş vrea să vă informez că mâine, conform programului adoptat de Biroul permanent, este liber, iar miercuri ne revedem cu şedinţa în plen, programul zilei de marţi obişnuite, adică plen la ora 10,00 şi vot final la ora 12,30. Vă mulţumesc şi vă doresc o seară bună. |


