Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 martie 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.50/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 martie 2017

27. Supunerea la votul final:  

   

După pauză

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sala de şedinţă, pentru şedinţa de vot final.

Facem vot de control? E obligatoriu.

Vă rog să votaţi.

Nu e în regulă 125, că sunteţi mai mulţi. Deci mai repetaţi procedura cu scosul şi introdusul. (Rumoare.)

Mai facem o dată, domnule lider.

Vă rog, vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Vedeţi, domnule Nicolăescu, am avut dreptate... 258.

Vă rog, liderii, viceliderii...

Dacă doriţi...

Începem.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre pentru suplimentarea obiectivelor prevăzute de Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 5/2017 privind efectuarea unui control de către Curtea de Conturi pentru verificarea condiţiilor în care s-a realizat rectificarea bugetului de stat din lunile august şi noiembrie 2016 de către Guvernul României (PHCD 21/2017). (adoptat)

1. Proiectul de Hotărâre pentru suplimentarea obiectivelor prevăzute de Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 5/2017 privind efectuarea unui control de către Curtea de Conturi pentru verificarea condiţiilor în care s-a realizat rectificarea bugetului de stat din lunile august şi noiembrie 2016 de către Guvernul României.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

172 de voturi pentru, 83 împotrivă, 8 colegi care nu votează. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Camerei Deputaţilor la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei (PHCD 22/2017). (adoptat)

2. Proiectul de Hotărâre privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Camerei Deputaţilor la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

266 de voturi pentru, două împotrivă, două abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/2016 pentru modificarea art.2 din Legea nr.248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate (PL-x 325/2016). (adoptat)

Capitolul II. Legi ordinare. Adoptări.

3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2016 pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

274 de voturi pentru, 2 colegi care nu votează. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2017 privind prorogarea termenului de depunere a declaraţiilor fiscale şi de plată a creanţelor fiscale scadente la data de 25 ianuarie 2017 (PL-x 145/2017). (adoptat)

4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2017 privind prorogarea termenului de depunere a declaraţiilor fiscale şi de plată a creanţelor fiscale scadente la data de 25 ianuarie 2017.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Unanimitate. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2016 pentru completarea art.8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă (PL-x 417/2016). (adoptat)

5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2016 pentru completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

281 de voturi pentru, un coleg care nu votează. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.67/2016 pentru modificarea art.5<SUP>1</SUP> din Ordonanţa Guvernului nr.36/2006 privind unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei (PL-x 22/2017). (adoptat)

6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2016 pentru modificarea art. 51 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 privind unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

277 de voturi pentru, 2 colegi care nu votează. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.1 din Legea nr.490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare (PL-x 461/2016). (adoptat)

7. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

280 de voturi pentru, un vot împotrivă, o abţinere. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru abrogarea unei poziţii din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei (PL-x 522/2015). (adoptat)

8. Proiectul de Lege pentru abrogarea unei poziţii din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

284 de voturi pentru, o abţinere, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea art.109 alin.(8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 109/2015). (respinsă)

Capitolul II. Legi ordinare. Respingeri.

Punctul 9. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 109 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

281 de voturi pentru, două împotrivă, o abţinere. Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 116/2016). (respinsă)

10. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

264 de voturi pentru, 16 împotrivă, un coleg care nu votează. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate (PL-x 404/2016). (respins)

11. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

201 voturi pentru, 77 împotrivă, 3 abţineri. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 186/2016). (respins)

12. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

283 de voturi pentru, un vot împotrivă, un coleg care nu votează. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea art.19 al Legea nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României (PL-x 194/2016). (respins)

13. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 19 al Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

270 de voturi pentru, 12 voturi împotrivă, două abţineri. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 504/2015). (respinsă)

14. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

266 de voturi pentru, 14 împotrivă, o abţinere, un coleg care nu votează. Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 572/2015). (respinsă)

15. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

275 de voturi pentru, două împotrivă, un coleg care nu votează. Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 871/2015). (respinsă)

16. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

278 de voturi pentru, două împotrivă, un coleg care nu votează. Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea articolului 27 al Legii nr.241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare (Pl-x 380/2016). (respinsă)

17. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea art. 27 al Legii nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Unanimitate. Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.154/2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice (PL-x 110/2016). (respins)

18. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 154/2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

272 de voturi pentru, două împotrivă, o abţinere, un coleg care nu votează. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Guvern nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.39 din 31 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 278/2016). (respinsă)

19. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Guvern nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Comisia juridică propune respingerea, domnule Tinel.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

265 de voturi pentru, 15 împotrivă, 3 abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea articolului 60 indice 1, alineat 1, litera e din Legea 192 din 2006 (Pl-x 564/2014). (respinsă)

20. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea articolului 60 indice 1, alineat 1, litera e din Legea nr. 192 din 2006.

Comisia juridică propune respingerea. Vot.

Video in format Flash/IOS  

282 de voturi pentru, un vot împotrivă, un coleg care nu votează. Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator (Pl-x 605/2013). (respinsă)

21. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

Comisia juridică propune respingerea. Vot.

Video in format Flash/IOS  

262 de voturi pentru, 12 împotrivă, 4 abţineri, un coleg care nu votează. Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.115/2012 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator (Pl-x 288/2013). (respinsă)

22. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 115/2012 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

Comisia juridică propune respingerea.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

277 de voturi pentru, 3 abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (Pl-x 360/2016). (respinsă)

23. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Comisia juridică şi Comisia pentru cultură propun respingerea.

Vot.

Video in format Flash/IOS  

211 voturi pentru, 72 împotrivă, o abţinere, un coleg care nu votează. Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2016 pentru modificarea Legii nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei (PL-x 450/2016). (adoptat)

Capitolul III. Legi organice. Adoptări.

Punctul 24. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2016 pentru modificarea Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei.

Comisia pentru muncă propune adoptarea proiectului de lege.

Vot.

Video in format Flash/IOS  

281 voturi pentru, o abţinere, 2 colegi care nu au votat. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea art.68 alin.(7) din Legea nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (PL-x 264/2016). (respins)

Legi organice. Respingeri.

25. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 68 alin. (7) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

251 voturi pentru, 26 împotrivă, o abţinere, un coleg care nu votează. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea art.68 alin.(7) din Legea nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali PL-x 265/2016). (respins)

26. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 68 alin. (7) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali.

Comisia pentru administraţie şi Comisia juridică propun respingerea.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

251 voturi pentru, 27 împotrivă, două abţineri. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.297/2015 privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, pentru realizarea obiectivului Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav şi pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2007 privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov pentru realizarea obiectivului Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav (PL-x 373/2016). (respins)

27. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 297/2015 privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, pentru realizarea obiectivului "Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav" şi pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2007 privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov pentru realizarea obiectivului "Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav".

Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură propun respingerea.

Vot.

Video in format Flash/IOS  

271 voturi pentru, 5 împotrivă, 3 abţineri. Adoptat.

Mulţumesc, stimaţi colegi.

Biroul permanent, în 15 minute.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,23.