|
Domnul Costel Neculai Dunava: Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat proiectul de lege. Membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de lege cu amendamente admise, care sunt redate în anexa ce face parte integrată din prezentul raport comun. Eventualele erori materiale vor fi îndreptate de către Departamentul Legislativ - Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări. În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Propun timp de dezbatere - 3 minute. Mulţumesc.
|