Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 mai 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 mai 2001

28. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.175/2000 privind unele măsuri pentru derularea creditului extern care face obiectul Hotărârii Guvernului nr.961/2000 privind aprobarea contractării de către Serviciul de Informaţii Externe a unui credit extern, garantat de Ministerul Finanţelor în numele statului (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 104/2001

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

La 33 avem proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.175/2000 privind unele măsuri pentru derularea creditului extern care face obiectul Hotărârii Guvernului nr.961/2000 privind aprobarea contractării de către Serviciul de Informaţii Externe a unui credit extern garantat de Ministerul Finanţelor, procedură de urgenţă. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci este rugată să prezinte propunerea de timpi de dezbatere.

Domnul Neculai Grigoraş:

Se propune adoptarea de asemenea, în forma prezentată de Senat. Vă propunem 5 minute pe total, un minut pentru fiecare intervenţie. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege, la titlu. Dacă aveţi observaţii? Comisia nu a avut. Votat în unanimitate.

La cuprinsul articolului unic dacă aveţi observaţii? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La titlul proiectului de ordonanţă de urgenţă dacă aveţi observaţii? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Textul articolului unic, dacă aveţi observaţii? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Vom supune, în consecinţă, votului final acest proiect de lege mâine.