Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 aprilie 2003
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.38/2003
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 aprilie 2003 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 aprilie 2003
![]() |
28. | Dezbaterea Propunerii legislative privind reînfiinţarea satului Hemieni, comuna Pârjol, jud. Bacău (amânarea votului final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 498/2002 |
|||||
| ................................................ |
|
Propunerea legislativă privind reînfiinţarea satului Hemieni, comuna Pârjol, judeţul Bacău. Iniţiatorul. Poftiţi, domnule deputat. |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Prin Legea nr.2/1968 privind organizarea administrativă a României, a fost desfiinţat abuziv satul Hemieni, comuna Pârjol, judeţul Bacău, ca urmare a unificării cu satul Tărâţa din aceeaşi comună. Satul în cauză formează un trup separat faţă de satul Tărâţa, la care a fost lipit artificial. După anul 1990, prin Planul urbanistic general (PUG) al comunei Pârjol, satul s-a extins de-a lungul drumului judeţean 156 Pârjol - Ardeoani, suprafaţa construită fiind cuprinsă în PUG. Condiţiile geomorfologice şi economico-sociale nu permit unificarea normală a satului Hemieni cu satul Tărâţa. În prezent, satul Hemieni este locuit de 181 de locuitori, grupaţi în 63 de gospodării. Există însă solicitări de dezvoltare a zonei de locuit pentru încă 17000 mp din partea şomerilor care revin în satul lor de baştină. Capii familiilor acestui sat s-au adresat Primăriei comunei Pârjol pentru reînfiinţarea satului, iar primarul unităţii administrativ-teritoriale a solicitat ajutorul Consiliului judeţean Bacău şi a parlamentarilor din judeţul Bacău. Acest proiect de lege nu contravine actelor normative în vigoare. Având în vedere că satul a fost desfiinţat abuziv, cetăţenii, în unanimitate, solicită reînfiinţarea satului, existenţa sa fiind atestată încă din timpul domniei Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, de la 1470, iar prin perspectiva dezvoltării sale nu se modifică limitele teritoriale ale satului Tărâţa sau ale comunei Pârjol. De aceea, propun plenului adoptarea Proiectului de Lege în forma prezentată, venind astfel în sprijinul cetăţenilor şi autorităţilor locale, reparând în acelaşi timp o nedreptate făcută acestor săteni în anul 1968. Pot să vă spun că satul are şcoală, biserică, este racordat la reţeaua Alcatel şi, de asemenea, are conductă de apă şi aşa mai departe. Vă mulţumesc. |
|
Domnul vicepreşedinte Bara, din partea Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. |
|
Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a analizat această iniţiativă şi propune plenului aprobarea ei, având în vedere că îndeplineşte condiţiile prevăzute de către Secţiunea a IV-a privind localităţile. Vă mulţumesc. |
|
Stimaţi colegi, Trecem la dezbaterea proiectului de lege. La titlul proiectului de lege dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în formula amendamentului. Vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.1. Deci, titlul proiectului de lege va avea alcătuirea rezultată din amendamentul de la pct.1. Pentru art.1, urmăriţi amendamentul de la pct.2. Nu aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.2. Se modifică în mod corespunzător art.1. La art.2, urmăriţi amendamentul de la pct.3. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Este admis amendamentul de la pct.3 şi se modifică în mod corespunzător art.2. Am parcurs acest scurt proiect de lege. |


