Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 decembrie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.167/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 decembrie 2007

28. Dezbaterea Propunerii legislative privind instituirea Premiului Naţional "Mehmet Niyazi", pentru creaţiile literare în limba tătară (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 684/2007

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Pct.23, Propunerea legislativă privind instituirea Premiului Naţional "Mehmet Niyazi", pentru creaţiile literare în limba tătară.

Legea are caracter ordinar.

Proiect respins de Senat.

Raport de adoptare din partea Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.

Suntem Cameră decizională.

Rog iniţiatorul să prezinte proiectul, domnul deputat Aledin.

Video in format Flash/IOS

Domnul Amet Aledin:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Tătarii din România a produs de-a lungul anilor opere literare publicate şi în limba maternă.

Din păcate, însă, mulţi reprezentanţi ai etniei nu au fost şi nu sunt foarte cunoscuţi, cu toate că au dat dovadă şi dau dovadă de o creativitate deosebită. Cetăţenii români devotaţi României, aceşti scriitori s-au remarcat prin opere literare deosebite.

Mehmet Niyazi, poet, publicist, născut la Medgidia, înmormântat la Medgidia, a fost în primul rând un scriitor al spaţiului românesc, reprezentant de frunte al etniei tătare, care s-a remarcat prin devotament şi prin dragostea purtată locurilor natale.

Numele lui merită să fie cunoscut, ca şi opera literară. Instituirea unui premiu care să-i poarte numele, ar constitui un gest de mare nobleţe.

Firesc că şi la nivelul Uniunii noastre aş fi avut toată libertatea să inventez un astfel de premiu. Năzuinţa mea este, însă, să construiesc o instituţie, iar acest premiu înseamnă o instituţie.

Stimaţi colegi, vă rog să susţineţi acest demers.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Raportul comisiei, domnul deputat Emilian Frâncu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea unui premiu pentru cultivarea şi promovarea valorilor literaturii, artei şi culturii tătare în România.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Ea a fost dezbătută în şedinţa comisiei din ziua de 12 noiembrie, la care au prezenţi 16 deputaţi, din totalul de 19 membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitatea voturilor celor prezenţi în sală.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune adoptarea propunerii legislative privind instituirea premiului "Mehmet Niyazi" pentru creaţiile literare în limba tătară, cu amendamentele anexate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Demeter Andras Istvan (secretar de stat, Ministerul Culturii şi Cultelor):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Guvernul nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative în forma prezentată, dar suntem de acord şi vă supunem atenţiei pentru adoptare, cu amendamentele formulate de către Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult.

Intervenţii la dezbateri generale?

Domnul deputat Moisoiu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Permiteţi-mi să exprim un punct de vedere al Partidului România Mare, şi anume faptul că Partidul România Mare nu este un partid xenofob, este un partid care înţelege să susţină toate etniile şi toţi cetăţenii români care trăiesc în această ţară.

Noi considerăm că tătarii sunt şi ei vecinii noştri, prietenii noştri, concetăţenii noştri, contribuabilii noştri, cum vreţi să o luaţi, şi prietenii noştri şi, ca atare, au dreptul şi este cazul să existe un premiu naţional pentru creaţii în limba tătară.

E bine, că aceasta se suprapune peste un nativ al spaţiului Medgidia, locul chiar unde se întâlneşte cea mai mare concentraţie, zic eu, de tătari din România şi, ca atare, vă propun şi dumneavoastră să votăm favorabil această iniţiativă parlamentară.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnule deputat Străchinaru, aveţi cuvântul, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petre Străchinaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Această propunere legislativă este deosebit de benefică pentru prezervarea identităţii culturale a minorităţilor naţionale din ţara noastră.

În cadrul Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, prin amendamentele care au fost propuse, s-a extins aria de aplicare şi de instituire a acestui premiu la nivelul întregii comunităţi naţionale.

Consecvent principiilor sale privitoare la respectul datorat valorilor culturale ale întregii naţiuni, inclusiv faţă de cele ale minorităţilor naţionale, Grupul parlamentar al Partidului Democrat va vota această propunere legislativă şi v-o recomandă tuturor.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Emilian Frâncu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Vreau să fac doar două precizări: sursele de finanţare ale premiului sunt asigurate din bugetul propriu al Uniunii democrate a tătarilor turco-musulmani din România; iar noi, la comisie, am eliminat practic elementele care puteau să genereze suspiciuni asupra unor termeni ambigui.

Partidul Naţional Liberal este de acord să susţină acest proiect legislativ şi acest lucru se traduce prin politica sa tradiţională de sprijinire a culturii, artei şi a realizărilor minorităţilor care trăiesc în România.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Arpad Marton.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Soarta acestei legi arată ce se poate întâmpla dacă într-o comisie se trece dincolo de lupta politică şi este vizat doar elementul pur legislativ benefic pentru întreaga ţară. Slavă Domnului, Comisia de cultură este o astfel de comisie, în care găsim întotdeauna acest echilibru şi reuşim să scoatem astfel de rapoarte, în unanimitate.

Cred, totodată, că este un exemplu cum trebuie să fie tratată problema minorităţilor naţionale. Este o soluţie benefică şi este un exemplu ca să găsim şi o formă în care să avem şi o lege a statutului minorităţilor naţionale, prin consens, sau cel puţin apropierea punctelor de vedere, prin care să poată să beneficieze toate minorităţile naţionale din ţara aceasta, chiar şi poporul român majoritar în ţară.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă nu mai există alte intervenţii la dezbateri generale, trecem la dezbaterile pe articole.

Lucrăm pe anexa cu amendamente admise a comisiei, nu există amendamente respinse.

De la pct.1 la pct.5, obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptate.

Pct.6 şi 7.

Adoptate.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Proiectul rămâne la vot final.