|
Domnul Zanfir Iorguş: Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată spre dezbatere în fond - în procedură obişnuită - cu acest proiect de lege. Senatul a adoptat proiectul de lege în forma iniţială, în şedinţa din 23 martie 2011, iar Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, la întocmirea prezentului raport, a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil al Comisiei pentru industrii şi servicii specifice. Fac precizarea că Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului nr.1.005/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 octombrie 2009 privind substanţele care diminuează stratul de ozon şi de abrogare a Ordonanţei Guvernului nr.89/1999 privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii de utilizare a hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon, aprobată, cu modificări, prin Legea nr.159/2000. Comisia a examinat proiectul de lege în data de 27 aprilie 2011. Din totalul celor 30 de membri ai comisiei au participat la dezbateri 30 de deputaţi. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Faţă de considerentele menţionate mai sus, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise cuprinse în anexa de la prezentul raport. Mulţumesc.
|