|
Punctul 4, Proiectul de Lege pentru modificarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Lege ordinară. În procedură de urgenţă. Comisia pentru muncă şi protecţie socială propune adoptarea proiectului de lege. Vă rog votaţi.
|
|
Domnul Costică Canacheu: Mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Stimate colege şi stimaţi colegi, Nu am intervenit la dezbaterile generale, pentru că colega mea, doamna deputat Pocora, a făcut-o foarte bine. Am venit pentru un scurt laudatio, adresat Parlamentului României, deputaţilor de atunci şi deputaţilor de astăzi. Puţine state şi puţine parlamente au fost atât de atente şi au rezolvat cu atâta celeritate problematica aceea dificilă a anilor de după 1945. Pentru că, la dezbateri generale, colegi din grupul minorităţilor naţionale au ţinut să evidenţieze acest lucru, m-am gândit că la explicarea votului pot să-i amintesc şi pe macedoneni, macedonenii strămutaţi din Banat pe care, iată, cât de mult ne chinuim să-i uităm. La sediul asociaţiei noastre sunt documentele de strămutare pe care scrie aşa: motivul - macedonean. Motivul deportării - macedonean. Aşa că, ca român prin educaţie, prin naştere, cultură, limbă, vă spun că această problemă a macedonenilor, a aromânilor, nici în România, nici în Bulgaria, nici în Serbia, nici în Grecia nu a fost rezolvată. Şi vreau să vă spun cu optimism şi cu încredere, şi cu iubire faţă de dumneavoastră, că ne vom câştiga drepturile, că vom avea dreptul să studiem limba maternă şi că vom avea şi episcopat, aşa cum în scrisorile de la Pacea de la Bucureşti se angajaseră statele care împărţeau atunci Macedonia. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Ovidiu Victor Ganţ: Stimate domnule preşedinte, Stimate colege, stimaţi colegi, Doresc să salut şi să vă mulţumesc în numele Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale pentru unanimitatea manifestată astăzi la vot. E un moment rar, dar e un moment deosebit de plăcut şi de bun. Credem că acest gest reparatoriu onorează Parlamentul României, credem că s-a întâmplat un lucru foarte bun şi cred că şi iniţiatorul, Guvernul României, merită mulţumirile noastre. Ce vreau să spun în finalul intervenţiei mele este că n-am înţeles gestul de mai înainte când se vorbea de alte state din Europa şi se arăta către noi. Către grupul nostru parlamentar se poate arăta vorbindu-se despre o singură ţară, despre România. Vă mulţumesc frumos. (Aplauze.)
|
|
Domnul Slavomir Gvozdenovici: Când ne vom întoarce la Timişoara, la fel cum mulţi colegi se vor întoarce şi în alte părţi unde este cazul legat de această problemă, vom putea să le spunem acelor oameni care au trecut prin mari necazuri şi mai mari încercări că atât am putut să facem, în primul rând omeneşte, şi nu politicieneşte. Este, cum a spus şi colegul Ganţ, un gest reparatoriu care arată încă o dată, afirmă, de fapt, că ţara noastră într-adevăr este o ţară democratică, o ţară care ştie să recunoască şi greşelile din trecut, să le repare, în acelaşi timp fiind şi un model în multe privinţe. Şi pentru acest gest reparatoriu eu doresc să vă mulţumesc în numele tuturor celor care au avut de suferit. În rândul lor foarte mulţi, procentual mult mai mulţi decât credem noi au fost din rândul anumitor minorităţi, printre care şi cea sârbă. Şi doresc să subliniez ultima frază. Să spun, peste 1100 de închişi, deţinuţi politici, şi aproape 4 mii de deportaţi în Bărăgan este mai mult de 10% din populaţia de atunci a comunităţii sârbe din ţara noastră. Şi de aici, mulţumindu-vă dumneavoastră, vreau încă o dată, oficial, de la acest microfon să mulţumesc tuturor celor care ne-au dat în toată această perioadă o lecţie de viaţă şi de istorie, să le mulţumesc că au avut acea tărie omenească, în primul rând, să ierte şi să vă rog să nu uităm, ca să nu ni se repete niciodată, nimănui. Vă mulţumesc tuturor.
|