Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.38/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2015

28. Supunerea la votul final:  
  28.7 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/2014 pentru completarea art.176 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 240/2014). (adoptat)
 
consulta fisa PL nr. 240/2014

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 7, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/2014 pentru completarea art.176 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal. Lege ordinară, în procedură de urgenţă. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propune adoptarea proiectului de lege.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS

201 pentru, 92 abţineri, 6 voturi împotrivă. Proiectul de lege a fost adoptat.

Domnule deputat, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Clement Negruţ:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

O să încerc să fiu foarte scurt în explicarea votului. Ne-am abţinut, deputaţii independenţi, membri ai Partidului Mişcarea Populară, de la a vota acest proiect legislativ şi vreau să vă amintim următorul lucru.

În 2014, tot de la această tribună, spuneam că măsura, mărirea accizelor este una nefastă pentru români şi pentru economie. Guvernul Ponta s-a făcut că nu aude, dar se pare că data de 1 aprilie a fost una nefastă şi, iată, vedem, nici după un an de zile cum vine acelaşi guvern şi ne spune că trebuie să reducem accizele.

Vreau să vă citez, dragi colegi, din expunerea de motive doar câteva rânduri. "Prin intrarea în vigoare de la 1 aprilie 2014 a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013, cu modificările ulterioare, ar putea creşte preţul motorinei la pompă, fapt ce ar genera creşterea preţurilor de transport şi implicit creşterea preţurilor pentru alte produse şi servicii." Un copy-paste la ceea ce spuneam noi atunci. Dar, nu este o noutate pentru noi.

Deputaţii neafiliaţi, membri ai Partidului Mişcarea Populară, cer Guvernului Ponta să renunţe şi să revină la valoarea accizelor din 2014. S-a dovedit o măsură nefastă şi care aduce prejudicii economico-sociale României.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumim, domnule deputat.

Numai sunt alte intervenţii.