|
30. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională. În cadrul dezbaterilor, plenul a respins toate articolele, precum şi titlul propunerii legislative. Voi supune votului dumneavoastră propunerea de adoptare. Vă rog să votaţi. Aşa scrie în Regulament, aşa am făcut şi data trecută, domnule deputat, ce să fac? (Conform afişajului, se înregistrează 190 deputaţi prezenţi, 30 voturi pentru, 147 împotrivă, 6 abţineri, 7 voturi neexprimate.) Propunerea de adoptare nu a fost însuşită de plenul Parlamentului, ca atare, propunerea legislativă a fost respinsă.
|