Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 februarie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 februarie 2001

29. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.299/2000 privind unele măsuri pentru accelerarea procesului de privatizare a societăţilor comerciale din domeniul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei.
 
consulta fisa PL nr. 694/2000

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 299/2000 privind unele măsuri pentru accelerarea procesului de privatizare a societăţilor comerciale din domeniul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei, de la pct.61. Suntem în prezenţa unui proiect aflat în procedură de urgenţă, Comisia pentru politică economică este rugată să propună timpii de dezbatere.

Domnul Gheorghe Marin:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia s-a pronunţat pentru aprobarea acestui proiect de lege. Întrucât există două amendamente respinse, propunem timp de dezbatere 10 minute şi 2 minute pentru fiecare intervenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Cine este pentru această propunere? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege potrivit textului propus, reamintindu-vă ceea ce v-a spus şi reprezentantul comisiei, amendamentele formulate au fost respinse, deci, asupra titlului proiectului de lege dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate.

Asupra articolului unic care cuprinde dispoziţia de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.299/2000, dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate.

Asupra titlului ordonanţei de urgenţă dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate.

Asupra art.1 şi 2 dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate.

În consecinţa celor de mai sus, este supunerea votului final pentru acest proiect de lege cu caracter ordinar, pentru care este suficient votul majorităţii simple din cei prezenţi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? 1 vot împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 1 vot împotrivă proiectul de lege a fost votat.