Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 mai 2001
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 mai 2001 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 mai 2001
![]() |
29. | Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2001, privind acordarea, în anul 2001, a unui sprijin direct de un milion lei producătorilor agricoli pentru fiecare hectar de teren cultivat, cu finanţare de la bugetul de stat. | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 242/2001 |
|||||
| ................................................ |
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2001 privind acordarea în anul 2001 a unui sprijin direct de un milion de lei producătorilor agricoli pentru fiecare hectar de teren cultivat cu finanţare de la bugetul de stat. Comisia pentru agricultură o rog să propună timpii de dezbatere. Ne aflăm în procedură de urgenţă. |
|
Domnule preşedinte, 15 pe ansamblu şi un minut pe articol.Vă mulţumesc. |
|
Dacă sunteţi de acord cu această propunere de alocare a timpilor? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? În unanimitate, s-a aprobat. Dacă doreşte cineva să intervină înainte de a începe dezbaterea pe articole? Nu. Vom dezbate proiectul de lege, urmărind în paralel raportul comisiei şi proiectul de lege şi ordonanţa de urgenţă. Asupra titlului proiectului de lege, vă rog să observaţi amendamentul nr.1 din raportul comisiei. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr.1. Nu. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. În consecinţă, titlul legii va avea cuprinsul prevăzut la pct.1. La art.unic, vă rog să urmăriţi amendamentul nr.2 al comisiei. Dacă aveţi observaţii? Nu. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Trecem, în continuare, la titlul ordonanţei de urgenţă, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră. Votat în unanimitate. La art.1 alin.1 comisia n-a avut amendamente, dacă dumneavoastră aveţi? Nu. Votat în unanimitate. La art.1 alin.2 vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.3 din raportul comisiei. Dacă aveţi observaţii? Nu. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La art.3 alin.1 lit.a) vă rog să urmăriţi pct.5 din raport, respectiv amendamentul nr.5. Dacă aveţi observaţii la acest amendament? Poftiţi, domnule. Art.2? Poftiţi, dar v-aş ruga să fiţi atent că am trecut de art.2. |
|
Da. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La art.2 alin.c) Grupul parlamentar al PNL are un amendament, ca să se extindă aria de acordare a acestor facilităţi şi pentru producătorii agricoli din zona montană şi, mai precis, pentru păşuni şi fâneţe întreţinute, supraînsămânţate şi fertilizate. Pentru că se face o discriminare între producătorii agricoli din zona de deal şi câmpie şi producătorii agricoli din zona montană. Vă mulţumesc. |
|
Comisia, rog să-şi spună punctul de vedere. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia îşi menţine punctul de vedere, nu este de acord cu amendamentul respectiv. Pentru anul acesta este o activitate, într-adevăr, deosebit de complexă pentru ţară, pajiştile înseamnă peste 3 milioane de ha, aproape 4 milioane, pentru anul următor trebuie să ne pregătim, într-adevăr, şi să tratăm în mod serios această problemă în cadrul exploataţiilor agricole. Vă mulţumesc. Deci, nu suntem de acord cu acest amendament. |
|
Din partea iniţiatorului? Ministerul Agriculturii, cine îl reprezintă? Vă rog să vă pronunţaţi cu privire la amendamentul respins de către comisie şi susţinut de către domnul deputat. |
|
Domnul Gheorghe Sin: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Noi ne menţinem la formularea iniţială a articolului respectiv, astfel că susţinem propunerea Comisiei de agricultură. |
|
Aţi reţinut explicaţia şi a domnului ministru? Potrivit regulamentului voi supune, în primul rând, textul propus de către comisie. Cine este pentru actuala formulare a art.2 lit.c)? Vă mulţumesc. Voturi împotriva textului actual al art.2 lit.c)? 9 voturi împotrivă. Abţineri? Cu 9 voturi împotrivă şi o abţinere, art.2 lit.c) a fost votat în formularea iniţiatorului. Domnul deputat Raduly, dumneavoastră ce amendament aveaţi respins? Cu privire la ce articol? |
|
La art.1 alin.2. |
|
Bun. Deci pentru că am făcut deja o breşă în regulament şi ne-am întors o dată la art.2 lit.c), vă propun să ascultăm şi amendamentul domnului Raduly care se referă la art.1 alin.2. |
|
Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru înţelegere şi amabilitate. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Un amendament pe care l-am depus împreună cu colegii deputaţi: Kovacs Zoltan şi Kelemen Attila, legat de alin.2 al art.1. Rugăm comisia ca să completeze beneficiarii acestui milion de lei pe ha cu bisericile, parohii, schituri, mănăstiri etc. În opinia noastră, astăzi, în România, sunt mai multe categorii de proprietari, persoane fizice, persoane juridice, societăţi comerciale etc. instituţii de învăţământ, unităţi de cercetare, dar o categorie tradiţională este, fără doar şi poate, biserica prin unităţile ei, prin parohii, schituri, mănăstiri etc. Noi credem că deopotrivă unităţile de cult, bisericile din România au drept la acelaşi sprijin ca orice alt producător agricol. Drept urmare, domnule preşedinte, vă rugăm să inserăm următoarea frază, după "instituţii de învăţământ şi cercetare din agricultură ", "precum şi parohiile, schiturile şi mănăstirile, consiliile şi organele reprezentative ale unităţilor de cult, recunoscute de lege, care cultivă şi exploatează terenuri." Vă mulţumesc. |
|
Comisia pentru agricultură, rog să-şi spună cuvântul şi apoi ministerul. |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sigur că apreciem aplecarea domnului Raduly spre zona aceasta parohială, spre schituri şi mănăstiri, numai că, cu tot respectul pe care îl avem faţă de dumneavoastră şi faţă de subiectul pe care dumneavoastră l-aţi tratat, am vrea să vă spunem că în accepţiunea şi în definiţia producătorului agricol, a celui care aduce marfa pe piaţă, teza pe care dumneavoastră o susţineţi, vine să întărească, de fapt, un autoconsum. Noi suntem de acord ca să sprijinim şi pe cei ce autoconsumă, dar suntem mult mai interesaţi şi trebuie să sprijinim pe producătorii agricoli care aduc pe piaţă marfă. În această idee, aş vrea, doamnelor şi domnilor, să respingeţi amendametnul pe care l-a făcut colegul nostru, distinsul domnul Raduly şi să menţineţi şi să votaţi raportul pe care l-a prezentat comisia. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Gheorghe Sin: Domnule preşedinte, Noi ne menţinem la formularea iniţială a articolului respectiv şi susţinem opinia Comisiei de agricultură. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Noi am mai votat o dată art.1 alin.2, potrivit amendamentului de la pct.3, dar am reluat, din respect faţă de domnul deputat care nu a fost în sală când am discutat, sunt însă obligat să supun, potrivit regulamentului, tot amendamentul comisiei întâi şi, dacă acesta pică, atunci ar urma să votăm amendamentul care a fost prescris. Deci, cine este pentru amendamentul formulat de către comisie la pct.3 din raport, pag.2, cu privire la art.1 alin.2. Vă rog să vă exprimaţi votul. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? 9 voturi împotrivă. Abţineri? Cu 9 voturi împotrivă şi o abţinere s-a adoptat amendamentul comisiei, amendamentul nr.3 de la pag.2 cu privire la art.1 alin.2. Vă rog să reluăm, în continuare, dezbaterea unde am rămas, respectiv la art.3 insist să urmăriţi cu atenţie cronologia articolelor, pentru a nu mai reveni la vot şi să încălcăm regulamentul. La art.3, avem amendamentul nr.5 al comisiei. Spuneţi amendamentul dumneavoastră care a fost respins. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Amendamentul pe care l-am introdus în cadrul comisiei şi a fost respins de comisie, de fapt, a fost discutat şi cu ocazia bugetului de stat, se referă la modalitatea de returnare a sumei ce este inclusă în motorina pentru taxa de drum, motivaţia comisiei şi motivaţia în timpul dezbaterilor de la bugetul de stat a fost că modificarea Legii nr.118 nu a fost terminată. Vreau să vă informez că această Lege nr.118 cu modificarea ei a fost trecută de Senat, a fost şi promulgată, deci practic este în funcţiune. Amendamentul, pe care l-am propus eu, vrea să rezolve această problemă, respectiv textul este următorul: "În situaţia achiziţionării motorinei la un preţ ce include şi taxa de drum, producătorii agricoli prevăzuţi la art.1 vor beneficia suplimentar, faţă de un milion de lei alocat, de o sumă echivalentă cu contravaloarea taxei de drum inclusă în preţul motorinei. Sumele alocate suplimentar vor fi transferate către Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei, şi Pădurilor de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei din fondul special al drumurilor, conform normelor de aplicare stabilite de cele două ministere." Vreau să fac precizarea că dacă nu există acest cadru legislativ, practic este imposibil de returnat banii, când apare legea în Monitorul Oficial, motorina va fi achiziţionată cu taxa de drum inclusă în ea. Nu există nici un fel de normă a Ministerului Transporturilor care să prevadă cum se returnează banii şi fiţi convinşi că aceşti bani care se iau agriculturii nu se vor mai returna decât în condiţii foarte grele. Acest amendament va permite, aşa cum a spus şi ministrul transporturilor, ca o soluţie, va permite returnarea foarte rapidă, utilizând sistemul de returnare al milionului care este deja în funcţiune. Vă mulţumesc. |
|
Din partea comisiei? |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sigur că dorinţa multor parlamentari de a fi aproape de agricultori este benefică, însă noi am vrea să spunem, din experienţa perioadei de după aplicarea Legii nr.118 din 1996, că s-au făcut o serie întreagă de deturnări, o serie întreagă de cantităţi de motorină au luat alte trasee, o serie întreagă de cantităţi de motorină au ajuns la tirurile străine şi, de aceea, prin ceea ce prevede astăzi, ceea ce prevăd normele privind aplicarea Legii nr.118/1996 este tocmai o ordonare şi o verificare atentă a consumului de motorină destinat acestor taxe de drum. De aceea, aş vrea să fiţi de acord şi să votaţi, în consecinţă, ceea ce a propus comisia şi să respingeţi acest proiect de lege, pentru că intenţia şi substanţa pe care a susţinut-o colegul nostru deja este reglementată prin normele Ministerului Transporturilor. Vă mulţumesc. |
|
Respingerea se referă la amendament, nu la proiectul de lege. Vă rog să precizaţi. |
|
Evident la amendament. Bineînţeles. |
|
Bun. Din partea iniţiatorului. |
|
Domnul Gheorghe Sin: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Noi ne menţinem la formularea iniţială, respectiv şi opinia exprimată aici de Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|
Stimaţi colegi, Vă rog să constataţi că a trecut de vreo 3 minute timpul afectat dezbaterilor generale, încât nu mai putem să facem nici un fel de dezbateri şi trecem... Cum drept la replică? |
|
Domnul Mircea Nicu Toader (din sală): Adică am dreptul la replică.... |
|
Nu, s-au terminat dezbaterile de 3 minute, s-au epuizat... |
|
Nu-i nici o normă, dacă vreţi neapărat să ajungă un milion la ţărani, e bine, dacă vreţi să ajungă numai jumătate, atunci... |
|
Am reţinut. Deci după regulament, trecem în continuare la votarea tuturor amendamentelor care au rămas nevotate. Nu mai putem face dezbateri. La art.3, îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? 11 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Cu 11 voturi împotrivă şi o abţinere s-a adoptat art.3. La art.4 amendamentul nr.6 al comisiei. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Votat în unanimitate. La art.5 nu sunt amendamente, deci se consideră votat în unanimitate. Art.6 urmăriţi, vă rog, pct.7 amendamentul nr.7 al comisiei. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Unanimitate. La art.8 urmăriţi, vă rog, amendamentul nr.9 de la pag.6. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La art.9 urmăriţi, vă rog, amendamentul nr.10 de la pag.6. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La art.10 alin.1 nu sunt amendamente, deci votat în unanimitate. La art.10 alin.2 urmăriţi amendamentul nr.11 de la pag.6. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.11 şi 12 nu sunt amendamente, deci votat în unanimitate. Art.13 urmăriţi, vă rog, amendamentul de la pct.12. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La art.14 nu sunt amendamente, deci se consideră votat în unanimitate. La art.15 nu sunt amendamente. Votat în unanimitate. Vă reamintesc că este vorba de o lege cu caracter ordinar, este suficient pentru a fi adoptat acest proiect votul majorităţii simple de dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? Sunt 270 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere.
|


