Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 noiembrie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 noiembrie 2002

29. Dezbaterea Proiectului de Lege privind transparenţa decizională în administraţia publică (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 304/2002

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

În continuare, Proiectul de Lege privind transparenţa decizională în administraţia publică, prioritate legislativă.

Dau cuvântul Guvernului, domnule ministru Gaspar, cine prezintă? Poftiţi. Şi prezentaţi-vă la tribună, pentru stenogramă, domnule secretar de stat.

Domnul Dan Jurcan:

Dan Jurcan, secretar de stat în Ministerul Informaţiilor Publice.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de lege privind transparenţa decizională în administraţia publică este un proiect extrem de important din punct de vedere al Guvernului pentru ceea ce înseamnă reforma administraţiei publice, reconsiderarea şi întărirea pe principii democratice a relaţiei dintre cetăţean, ca plătitor de taxe, şi instituţiile publice, ca gestionare ale banului public.

De ce este nevoie de o astfel de lege? Pentru că, atunci când vorbim de comunicare între instituţii publice şi cetăţeni, vorbim, pe de o parte, de informarea cetăţeanului - iar acest aspect a fost rezolvat prin Legea accesului la informaţiile de interes public, dar, în acelaşi timp, este nevoie ca informaţia să circule şi dinspre cetăţean spre instituţiile publice.

Acest aspect vrea să îl rezolve Proiectul de Lege privind transparenţa decizională în administraţia publică şi să oblige instituţiile publice, pe de o parte, să informeze din oficiu persoanele asupra proiectelor de acte normative şi a deciziilor ce urmează să fie luate, dar, pe de altă parte, să ofere cetăţenilor posibilitatea de a-şi exprima un punct de vedere cu privire la proiectele respective sau deciziile ce urmează a fi luate. Deci, cu alte cuvinte, este vorba de trei paşi: informare, consultare şi participare activă la luarea deciziilor administrative.

Legea prevede foarte clar care sunt instituţiile care se supun ei precum şi excepţiile. Pentru că am încercat să compatibilizăm, dacă doriţi, excepţiile din această lege cu cele care sunt prevăzute în Legea accesului la informaţiile de interes public.

În principiu, este vorba de obligativitatea instituţiilor de a publica un proiect de act normativ sau de reglementare cu 30 de zile înainte de începerea procesului de adoptare, de a organiza dezbateri publice, dacă acestea sunt solicitate, şi de a lua în considerare sugestiile şi observaţiile care se fac pe marginea proiectului.

De asemenea, a doua secţiune din proiectul de lege se referă la participarea cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor şi, aici, apare obligativitatea de a difuza un anunţ public despre tematica şedinţei publice şi de a permite accesul cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor.

Sigur, legea are şi un capitol de sancţiuni care prevede că atunci când dreptul cetăţeanului de a fi informat şi consultat nu se respectă, problema se rezolvă în condiţiile Legii contenciosului administrativ. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul preşedinte Olteanu.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Comisiile juridică, de disciplină şi imunităţi şi cea pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic au fost sesizate, în temeiul prevederilor art. 89 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu dezbaterea pe fond a Proiectulului de Lege privind transparenţa decizională în administraţia publică. Înainte de a lua în dezbatere acest proiect de lege, am avut în vedere şi avizul favorabil al Consiliului Legislativ, precum şi pe cel al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale.

A fost un proiect de lege extrem de dezbătut, o antrenare de amendamente foarte serioasă. Până la urmă, apreciem că raportul care a fost adoptat este, de fapt, rezultatul participării sau votului majorităţii membrilor în cele două comisii şi el răspunde, în mare parte, la ceea ce s-a dorit prin acest proiect de lege, şi anume, de a face cât mai transparentă decizia administrativă.

În consecinţă, vă rog, domnilor colegi, să susţineţi raportul comisiei exact în forma care v-a fost înaintată. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

La dezbateri generale cine doreşte să intervină, stimaţi colegi? Domnul deputat Boc.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă mulţumesc şi pentru generozitatea pe care o aveţi, de a da prilejul unor dezbateri generale, chiar dacă, fiind o prioritate legislativă, proiectul de lege ar intra sub incidenţa art. 107, fără dezbateri generale. Apreciem disponibilitatea dumneavoastră de a ne permite să ne precizăm un punct de vedere faţă de o lege extrem de importantă, care, practic, are şansele să revoluţioneze relaţia dintre administraţie şi cetăţean.

Şi nu sunt vorbe mari, sunt realităţi, şi Partidul Democrat va susţine acest proiect de lege, care are, pe de o parte, menirea să deschidă administraţia faţă de cetăţean, să-l facă pe cetăţean să simtă că este parte integrantă a unui proces de decizie cu privire la hotărâri care îl privesc, iar, pe de altă parte, să compatibilizăm legislaţia din România cu cea existentă în Uniunea Europeană sau în Statele Unite, unde este cunoscută această lege sub denumirea de "Legea sunshine", adică, "legea transparenţei", unde se porneşte de la premisa că lumina soarelui constituie cel mai bun dezinfectat şi dacă lucrurile se vor petrece la lumină - adică, la lumina soarelui - sunt foarte puţine şanse să existe acte de corupţie sau activităţi ilegale.

Iată de ce Partidul Democrat salută un asemenea proiect de lege, îl va susţine, evident că are în conţinutul proiectului unele amendamente de formă şi de fond, care, spunem noi, vor îmbunătăţi acest proiect de lege pentru a-l face practic şi a nu cădea în mâna birocraţilor, pentru a-l folosi ca o unealtă împotriva transparenţei decizionale în administraţia publică. Există în conţinutul acestui proiect de lege câteva articole care, interpretate abuziv de către instituţiile birocratice din România,pot bloca această inţiativă de deschidere a administraţiei către cetăţean. Asupra acestor articole, evident, noi vom interveni la momentul respectiv în cadrul discuţiilor pe marginea proiectului.

Deci, încă o dată, salutăm acest proiect de lege şi îl vom susţine, evident, şi cu rezerva acceptării amendamentelor pe care noi le-am formulat cu privire la acest proiect de lege. Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă mai doreşte cineva să intervină? Poftiţi, domnule Coifan.

Domnul Viorel Gheorghe Coifan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Şi Grupul Partidului Naţional Liberal salută acest proiect de lege, ca fiind un început pentru democratizarea autentică a actului administraţiei publice. Consideărm că această lege, împreună cu un pachet de statute şi de coduri de conduită care se referă atât la aleşii locali, cât şi la funcţionarii publici, vor putea să dea un semnal autentic asupra a aceea ce numim transparenţa actului decizional în administraţia publică.

Însă, câteva articole au fost amendate. Amendamentele, din păcate, au fost respinse, le vom susţine în plen. Mă alătur colegului Boc în a spune că, dacă aceste articole nu sunt clar formulate, ar putea să constituie amorse pentru acte de abuz în exercitarea procesului decizional. Prin urmare, la momentul respectiv, vom susţine aceste amendamente.

Închei prin a spune că, în fine, o lege care doreşte să facă lumină în administraţia publică o vom discuta astăzi, acum şi aici. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, doamna Lazăr, din partea Partidului Social Democrat.

Doamna Maria Lazăr:

Proiectul de lege care urmează să fie dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor are, într-adevăr, o mare însemnătate, aşa cum arătau şi colegii care au vorbit înainte, de la celelalte partide, el vine să continue, alături de alte legi, procesul de reformă în administraţia publică. Este un lucru pozitiv şi eu m-am înscris ca să iau cuvântul şi să arăt că cele două comisii reunite: de administraţie publică şi Comisia pentru imunităţi şi juridică, au dezbătut cu foarte multă seriozitate proiectul acestei legi.

Au fost într-adevăr multe amendamente, cred că fiecare amendament a fost respins sau a fost acceptat în funcţie de importanţa şi de modul de adaptare a legislaţiei în administraţia publică, atât faţă de cerinţele perioadei pe care noi o străbatem, cât şi de necesitatea alinierii acestei legislaţii la cerinţele celei europene.

Grupul PSD din comisia noastră a depus mult interes şi a adoptat majoritatea amendamentelor care au venit din partea atât a colegilor din grupul nostru parlamentar cât şi din celelalte grupuri şi am fost de acord ca această lege să fie dezbătută în plen. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Grupului parlamentar PRM, domnul secretar Leonăchescu.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Transparenţa înseamnă, în principiu, o continuă racordare la realitate. Nu avem cum să fim împotriva unui asemenea principiu de viaţă, de conducere şi de proiecţie în viitor. A adopta un alt stil de muncă, înseamnă a accepta modele de cabinet, rezultatul unor gândiri lacunare şi reducţioniste.

Suntem în totalitate pentru comunicare continuă cu cei care ne-au ales, cei care ne-au pus să luăm decizii şi aceste decizii trebuie comunicate în permanenţă acestora. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Aş dori să vă fac o propunere, apropo de faptul că se subţiază rândurile. Astăzi e program în plen până la ora 13, pauză până la ora 14 şi, din nou, plen, între orele 14 şi 16. Mâine plen, plus vot final. V-aş ruga să fiţi de acord, de grija de a nu vă mai găsi la ora 14 aici, să mergem cu şedinţa în continuare până atunci şi să nu mai facem pauză. Deci, să încheiem şedinţa la ora 14.

De acord?

Voci din sală:

Da.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc foarte mult. Dar v-aş ruga să vă mai adunaţi colegii de pe culoare, anunţându-i că nu mai lucrăm după-amiază.

La titlul legii, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Nu sunt.

Adoptat în unanimitate.

La art. 1 alin. 1, urmăriţi amendamentul nr. 1.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni.

Admis amendamentul nr. 1, se modifică alin. 1 de la art. 1.

La art. 1 alin. 2 comisia nu a avut amendamente, dacă aveţi dumneavostră? Nu.

Votat în formularea iniţiatorului.

Art. 2.

Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut.

Aţi avut amendament respins la acest articol? Aveţi cuvântul.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

La art. 2, în cadrul amendamentelor respinse, primul amendament vi-l supun atenţiei dumneavoastră.

Potrivit art. 2, sunt menţionate principiile care stau la baza legii, iar la pct. 1, după lit. a), b), c), se spune: "Şedinţele autorităţilor şi instituţiilor publice care fac obiectul prezentei legi sunt publice în condiţiile legii".

Care este problema pe care am sesizat-o noi? Care sunt condiţiile legii prin care se precizează condiţiile în care şedinţele autorităţilor publice sunt deschise publicului? Este Legea administraţiei publice locale, unde se menţionează faptul că, în principiu, şedinţele sunt publice, dar cu votul majorităţii consilierilor se poate decide ca ele să nu aibă un caracter public.

Temerea noastră este că, dacă păstrăm această formulă, nu îi vom putea împiedica pe consilierii locali, judeţeni sau pe celelalte autorităţi care intră sub incidenţa legii (dar mă refer în principal la autorităţile deliberative din cadrul consiliului local şi judeţean), să treacă peste prevederile acestei legi şi să decidă cu majoritate absolută a consilierilor şedinţe nepublice. Şi amendamentul pe care l-am formulat a fost în sensul că: "Şedinţele autorităţilor şi instituţiilor publice care fac obiectul prezentei legi sunt publice în condiţiile prezentei legi".

Deci, formula amendamentului, repet, este următoarea: "Şedinţele autorităţilor şi instituţiilor publice care fac obiectul acestei legi sunt publice în condiţiile prezentei legi". Dorim prin aceasta să subliniem că nu se va putea, în nici o şedinţă a consiliului local sau judeţean, să se ia acea decizie, cu votul a jumătate plus unu, în vederea eliminării caracterului public al şedinţelor consiliului local.

Pentru că noi avem în această lege, de exemplu la art.5, o menţiune în care se spune: "Nu sunt supuse prevederilor prezentei legi procesul de elaborare a actelor normative şi şedinţele în care sunt prezentate şi dezbătute informaţii privind..." Deci avem regulile care spun că nu se aplică prezenta lege.

Astfel, solicitarea noastră este de a fi mult mai precişi şi mult mai clari, repet, pentru ca în practică să nu fie blocată aplicarea acestei legi.

Este şi un amendament constructiv şi, dacă veţi aprecia că el este binevenit, îl supun votului dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea iniţiatorului. Poftiţi.

Domnul Dan Jurcan:

În principiu, precizarea domnului deputat Emil Boc ar trebui să clarifice lucrurile, însă, în realitate, noi apreciem că nu putem face trimitere doar la Legea administraţiei publice locale; putem să facem trimitere la fel de bine şi la Legea nr.544 privind accesul la informaţiile de interes public.

Din acest motiv, ne menţinem poziţia iniţială.

Domnul Valer Dorneanu:

În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Boc.

Cine este pentru? 6 voturi pentru.

Împotrivă? Marea majoritate este împotrivă.

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră art.2 în formularea existentă.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nici un vot împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

S-a adoptat art.2 în formularea existentă.

La art.3, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.2. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.2, care presupune doar reformularea textului introductiv. Nu sunt. Amendamentul de la pct.2 a fost adoptat, şi se modifică preambulul art.3, restul textelor urmând să aibă alcătuirea din proiect.

La art.4, urmăriţi amendamentul de la pct.3, care prezintă doar o reformulare a textului introductiv. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Amendamentul de la pct.3 a fost admis, şi se reformulează partea introductivă a art.4, în formula din amendament.

Pentru preambulul art.5, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.4. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.4. Nu. Art.5, partea introductivă, se votează în condiţiile amendamentului de la pct.4.

La art.5 lit.a) există amendamentul de la pct.5.

Înţeleg că domnul Boc are obiecţiuni la amendamentul de la pct.5.

Poftiţi.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Voi fi foarte scurt.

La art.5 lit.a) sunt menţionate prevederile care nu intră sub incidenţa prezentei legi. Art.5 spune: "Nu sunt supuse prevederilor prezentei legi procesul de elaborare a actelor normative şi şedinţele în care sunt prezentate şi dezbătute informaţii privind: a) apărarea naţională, siguranţa naţională şi ordinea publică, interesele economice şi politice ale ţării, precum şi deliberările autorităţilor, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate potrivit legii."

Care este amendamentul pe care l-am formulat? Formula "interesele economice şi politice ale ţării" reprezintă o formulă extrem de largă şi extrem de vagă în acelaşi timp. Practic, sub cupola acestei sintagme - "interesele economice şi politice ale ţării", oricând consilierii locali, judeţeni, precum şi alte autorităţi publice care intră sub incidenţa legii, şi observaţi că sunt organele administraţiei publice aflate în subordinea Guvernului, deci serviciile descentralizate sau autorităţile administrative autonome, vor putea invoca prevederile acestei legi de la art.5 lit.a).

Deci această formulă - "interesele economice şi politice ale ţării" - trebuie să fie eliminată, pentru că ea va da pretext de interpretări abuzive şi, practic, va bloca aplicarea legii, spunându-se că, în cadrul autorităţii respective - fie că este vorba de Curtea de Conturi, fie că este vorba de consiliul local, judeţean sau de altă autoritate administrativă, deci toate - se discută interesele economice şi politice ale ţării în sens larg. Şi, atunci, de ce să lăsăm la îndemâna birocraţilor această unealtă legislativă, pentru a bloca practic aplicarea acestei legi?

Şi formula pe care v-am propus-o a fost de a elimina doar sintagma "interesele economice şi politice ale ţării" din conţinutul lit.a), pentru a avea mai multă concreteţe şi aplicabilitate legea pe care o discutăm astăzi.

Altfel, repet, vom avea, aşa cum am anunţat la început, blocaje birocratice în aplicarea ei.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Marton.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnul Boc are dreptate şi în sensul că ar trebui să fie eliminate aceste două cuvinte, şi în sensul că, într-adevăr, o astfel de formulare este prea vagă. Dar adevărata susţinere a acestei idei este că, din păcate, această formulare se regăseşte în Legea informaţiilor clasificate. Deci cea mai justă susţinere este tautologia, pentru că se repetă o parte a elementelor care se consideră a fi informaţii clasificate la care se referă legea acestor informaţii.

Ca atare, într-adevăr, nu se justifică din punct de vedere legislativ să se enunţe înaintea întregului un element al întregului. Deci, aceste două cuvinte fac parte din întregul informaţiilor clasificate. Ca atare, nu se justifică enunţarea separată a acestora.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, stimaţi colegi.

Din partea iniţiatorului. Poftiţi, domnule secretar de stat.

Domnul Dan Jurcan:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnul deputat Boc nu are dreptate pentru că, dacă citim articolul până la capăt, vedem că, de fapt, este o condiţionare: "...apărarea naţională, siguranţa naţională şi ordinea publică, interesele economice şi politice ale ţării, precum şi deliberările autorităţilor, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate potrivit legii." Prin acest articol nu am încercat altceva decât să corelăm excepţiile de aici cu excepţiile din Legea privind accesul la informaţiile de interes public, excepţii care de altfel sunt prevăzute în toate reglementările internaţionale care prevăd accesul la informaţii de interes public, chiar şi în sunshine-ul din Statele Unite. Cu alte cuvinte, oricum acele informaţii care fac parte din categoria informaţiilor clasificate nu se supun dezbaterii publice; accesul oricum nu există.

Poate fi eliminată această sintagmă, dar problema rămâne aceeaşi. Indiferent că este eliminată sau rămâne, accesul la acele categorii de informaţii practic nu este posibil.

Noi am încercat să specificăm acest lucru în această lege pentru a face mult mai clare procedurile privind accesul la informaţii şi obligativitatea instituţiilor de a difuza public anumite proiecte de lege sau de acte normative.

Deci, nu suntem de acord cu amendamentul.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule Boc.

Domnul Emil Boc:

Eu am înţeles raţionamentul iniţiatorului. Am avut şi o discuţie în comisie. Problema rămâne la nivel local - cum vor şti anumite autorităţi locale, de exemplu consiliul local din comuna X, că asemenea lucruri care se discută intră sau nu sub incidenţa Legii privind protecţia informaţiilor clasificate. Vor fi foarte greu de găsit şi de decelat aceste informaţii şi, sub masca acestei sintagme, vor fi interpretări de genul: "A, aceasta este o informaţie clasificată şi nu o discutăm."

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Boc, dar necunoaşterea legii nu poate fi invocată nici de un om simplu; cu atât mai mult de un primar.

Domnul Emil Boc:

Nemo censetum ignorare lege. Să pornim de la realitatea existentă, şi nu de la realitatea virtuală, teoretică pe care o invocaţi, domnule preşedinte, cu bună-credinţă şi pe bună dreptate. Dar, repet, este doar un efort constructiv, şi mă supun voinţei dumneavoastră, evident.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Boc. Aţi auzit şi argumentele domniei sale şi ale iniţiatorului.

Cine este pentru? 13 voturi pentru.

Împotrivă? 37 de voturi împotrivă.

Amendamentul a fost respins.

În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră amendamentul de la pct.5 cu privire la lit.a), amendament propus de comisie.

Cine este pentru? 47 de voturi pentru.

Împotrivă? Nici un vot.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 47 de voturi pentru, s-a adoptat amendamentul de la pct.5 cu privire la art.5 lit.a).

Art.5 lit.b).

Domnul deputat Arpad Marton.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Se pare că este o scăpare a comisiei sau o formulare neatentă. Această literă - lit.b), în propunerea comisiei, cel puţin sună invers faţă de sensul legii.

Vă rog să fiţi atenţi la faptul că art.5 vorbeşte că "Prevederile prezentei legi nu se aplică", deci despre acele situaţii când nu se aplică prevederile prezentei legi. Lit.b) din iniţiativă spune: "...activităţile comerciale sau financiare, dacă publicarea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale", deci numai în ipostaza în care publicarea acestor informaţii aduce atingere concurenţei loiale.

La lit.b), în forma propusă de comisie se spune: "Valorile, termenele de realizare şi datele tehnico-economice ale activităţilor comerciale sau financiare care pot aduce atingere principiului concurenţei loiale". Deci, dacă cineva, prin aceste elemente, tocmai încalcă concurenţa loială, atunci trebuie să îl muşamalizez, să nu îl fac public. Acesta este sensul în formularea dată, deci tocmai invers.

Punctul meu de vedere este că esenţa lit.b) este tocmai în partea eliminată - acestor elemente nu se aplică această lege dacă prin publicarea acestora se aduce atingere principiului, şi nu dacă prin valorile, termenele şi realizarea datelor tehnice, activităţilor comerciale sau financiare se poate aduce atingere concurenţei loiale.

Deci secretizarea se impune pentru că aducerea la cunoştinţă este un act de concurenţă neloială, şi nu pentru că actul în sine este un fapt de concurenţă neloială şi nu îl aduc la cunoştinţa publicului.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Poftiţi. Domnul preşedinte Oltean.

Domnul Ioan Oltean:

Regret că probabil intru în conflict cu antevorbitorul şi cu postvorbitorul, dar la art.5 lit.b) nu există un amendament respins depus de către colegul nostru.

Domnul Árpád-Francisc Márton (din sală):

Măcar să fiţi atenţi la ceea ce am spus.

Domnul Ioan Oltean:

În consecinţă, apreciez că intervenţia este neregulamentară. În al doilea rând, domnia sa a făcut aici o disertaţie legată de conţinutul textului, şi nicidecum un amendament.

De aceea, eu cred că este necesar să supuneţi spre adoptare amendamentele care sunt în raport, aşa cum au fost formulate.

Domnul Árpád-Francisc Márton (din sală):

Domnule preşedinte...

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Marton, eu înţeleg că dumneavoastră aţi vorbit împotriva amendamentului comisiei. Vă mulţumesc.

Având în vedere că sunt obiecţiuni, vom supune amendamentul la vot.

Domnul deputat Boc.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

A fost o discuţie destul de aprinsă pe marginea acestui amendament în comisie. Cei din comisie au apreciat formula pe care a propus-o iniţiatorul ca fiind foarte largă, evazivă - "activităţi comerciale sau financiare". Practic, orice chestiune legată de contracte, de concesionări, de alte afaceri care se fac la nivel local şi prin consiliul local ţin de activităţi economice sau financiare şi, atunci, practic, prin această lege, n-ai putea pătrunde în mecanismul de decizie cu privire la alocarea de contracte şi alte activităţi de acest gen ce se desfăşoară la nivelul autorităţilor locale. Şi, pentru a sparge clica la nivelul local, în sensul ca cetăţenul să poată avea totuşi acces la deliberările pe bani publici, pentru că acele contracte se fac pe bani publici, la propunerea colegului nostru Cristea, am redactat un amendament restrictiv, şi anume: nu orice dezbatere să fie nepublică cu privire la activităţile financiare sau comerciale de la nivel local, ci doar acelea care vizează valorile, termenele de realizare şi datele tehnico-economice ale activităţilor comerciale care pot aduce atingere principiului concurenţei, adică prin care spui, din oferta cu plic închis de exemplu a mai multor societăţi comerciale, care este conţinutul ofertei. Acele lucruri nu ai voie să le dezvălui, pentru că este ofertă să spunem cu plic închis, dar procesul de deliberare asupra ofertelor trebuie să fie transparent.

Aceasta a fost gândirea noastră în comisie: să dăm posibilitatea oamenilor să participe la procesul decizional, pe baza argumentelor formulate, şi să nu dezvăluim acele elemente care pot pune în pericol concurenţa loială. De aceea, susţinerea ar fi pentru amendamentul comisiei, aşa cum a fost formulat.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Marton.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Eu am combătut modul de formulare a acestui text şi am enunţat că s-ar putea să fie o greşeală de redactare a raportului. Ascultând susţinerea de mai înainte, este acceptabilă această reformulare, cu o singură condiţie: să nu dispară această parte - "dacă publicarea acestora poate aduce atingere", pentru că, fără această formulare, textul nu are sens, şi vă rog să fiţi atenţi la ceea ce spun.

Deci, fără această formulare, textul nu are nici un sens.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul secretar de stat.

Domnul Dan Jurcan:

Precizarea făcută de domnul deputat de la UDMR nu face altceva decât să clarifice textul. Din acest motiv, noi susţinem modificarea, de fapt completarea amendamentului propus de comisie cu sintagma "dacă publicarea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale".

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la lit.b) cu această completare: "...dacă publicarea acestora poate aduce atingere..."

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La lit.c) de la art.5 nu sunt amendamente. Votată în unanimitate.

Titlul cap.III şi al secţiunii I. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Art.6 alin.1. Urmăriţi amendamentul de la pct.7. Dacă aveţi obiecţiuni. Amendamentul a fost admis, şi se modifică alin.1 al art.6.

Art.6 alin.2. Nu sunt amendamente. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în formularea iniţiatorului.

Art.6 alin.3. Urmăriţi amendamentul de la pct.8.

Domnul Dinu Gheorghe.

Domnul Gheorghe Dinu:

Eu am cerut la comisiile reunite - cea juridică şi cea pentru administraţie publică - eliminarea alin.3 pentru două motive. Unul ar fi legat de faptul că se regăsesc la alin.2 prevederile acestui alin.3, iar, pe de altă parte, este vorba de anunţul acesta de elaborare a unor proiecte de acte normative, şi mă gândesc la primării, la consiliile locale, chiar judeţene. Cum ar putea face să îi anunţe pe toţi oamenii de afaceri şi să le transmită să ia act de cunoaşterea acestui act normativ pe care vor să îl elaboreze la nivel local? Ar înseamna ca în primărie şi respectiv în consiliul judeţean să existe un aparat birocratic foarte important care să urmărească toţi oamenii de afaceri pe domenii de activitate. Noi avem suficient de multe prevederi legale în Legea nr.215, dar şi în Ordonanţa nr.35 din 2002, prin care se asigură această transparenţă. Nenorocirea este că noi nu aplicăm această transparenţă decizională şi, iată, organismele internaţionale ne înfierează pe această temă - faptul că legi avem, şi suficient de bune, dar, din păcate, nu le respectăm.

Deci ceream eliminarea alin.3 pentru nepragmatismul lui. Nu se poate pune în practică acest alineat pentru că am da naştere unei birocraţii exagerate la consiliile locale şi am da şi posibilitatea ca un consiliu local, o primărie, un consiliu judeţean să fie atrase într-un act juridic în instanţă pentru că, de exemplu, "Pe mine nu m-aţi informat că scoateţi la licitaţie nu ştiu ce - plantarea unui stâlp, undeva, şi sunt om de afaceri în industria construcţiilor!".

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Boc. Poftiţi.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Vreau numai să simplificăm şi să menţionez faptul că, cu tot respectul pentru propunerea domnului deputat Dinu, pe care îl respect, aici nu pot fi de acord cu domnia sa, pentru că în fapt unul din scopurile acestei legi a fost şi acela de a informa inclusiv mediul de afaceri, deci pe reprezentanţii mediului de afaceri cu privire la proiectele de acte normative care se supun deliberării şi dezbaterii de către diferite autorităţi, pe de o parte pentru ca ei să nu fie puşi în situaţia de a lua cunoştinţă post factum despre ceea ce dorim să facem noi, reprezentanţii şi aleşii lor, ci să fie şi consultaţi înainte de elaborarea actelor normative. Iar expresia formulată aici - "pentru aviz consultativ" - cred că răspunde tocmai acestor exigenţe: de a fi consultaţi, rămânându-le la latitudine dreptul lor de a-şi exprima sau nu un punct de vedere. Dar, repet, este important să dăm posibilitatea aceasta legală ca ei să aibă cunoştinţă înainte de aplicarea unor acte care îi vizează în mod direct.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Aveţi argumentele pentru care comisia a respins acest amendament. Totuşi, înainte trebuie să supun votului dumneavoastră chiar acest amendament, pentru că propune eliminarea textului.

Cine este de acord cu amendamentul domnului deputat Dinu Gheorghe de eliminare a art.6 alin.3? 8 voturi.

Împotrivă? Este evident că marea majoritate votează împotriva eliminării.

Supun votului dumneavoastră alin.3 în formularea din amendamentul de la pct.8.

Cine este pentru amendamentul de la alin.3 propus de către comisie? 40 de voturi pentru.

Împotrivă? 8 voturi.

Abţineri? O abţinere.

Cu 40 de voturi pentru, 8 contra şi o abţinere, s-a adoptat amendamentul de la pct.8, şi alin.3 al art.6 s-a modificat în mod corespunzător.

Alin.4 al art.6. Urmăriţi amendamentul de la pct.9. A fost admis amendamentul de la pct.9, şi se modifică alin.4.

Alin.5. Urmăriţi amendamentul de la pct.10. Nu sunt obiecţiuni. A fost admis amendamentul de la pct.10, şi se modifică alin.5 în mod corespunzător.

La alin.6, 7 şi 8 comisia nu are amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votate în formularea iniţiatorului.

Alin.9 al art.6. Urmăriţi amendamentul de la pct.11. Nu sunt obiecţiuni. A fost admis amendamentul, şi se modifică alin.9 în mod corespunzător.

Domnul deputat Boc, aveţi amendament la art.6, după alin.9? Poftiţi.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

La alin.9 se spune: "În cazul reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedură de urgenţă prevăzută de reglementările în vigoare". Deci aici avem un alineat care practic ne scoate din prevederile acestei legi, şi textul respectiv spune că nu se aplică tot ceea ce am discutat până acum cu privire la transparenţă, dezbateri şi aşa mai departe.

Noi am apreciat că această formulă este prea vagă, având experienţa de la ordonanţele de urgenţă. Potrivit art.114 din Constituţie, în cazuri excepţionale se pot emite ordonanţe de urgenţă. La fel, autorităţile locale sau celelalte autorităţi care, potrivit legii, trebuie să se supună prevederilor ei, vor abuza de art.9 şi vor spune: datorită circumstanţelor excepţionale, nu mai supunem dezbaterii publice proiectul de act normativ respectiv.

Amendamentul pe care l-am formulat venea tocmai în acest sens: ca, după alin.9, să introducem un alineat nou, alin.10, în care să se spună: "Pentru fiecare act normativ adoptat conform alin.9, adică în procedură de urgenţă, autoritatea administraţiei publice în cauză este obligată să realizeze şi să publice prezentarea detaliată a motivelor întemeiate care s-au aflat la baza aplicării procedurii menţionate". Deci măcar să îi obligăm să motiveze de ce au adoptat actul normativ în procedură de urgenţă, care este situaţia excepţională. De ce acest lucru: eventual pentru a avea temei pentru a-i ataca în instanţă pe Legea contenciosului administrativ datorită faptului că au încălcat prevederile legii.

Dacă ei nici măcar nu sunt obligaţi să îşi motivele adoptarea actelor normative, va fi foarte greu în instanţă să îi poţi ataca pe Legea contenciosului administrativ.

Pe scurt, amendamentul nostru cere să explice situaţia excepţională care a stat la baza eliminării procedurii de transparenţă prevăzută de lege.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna deputat Mona Muscă.

Doamna Monica Octavia Musca:

De foarte puţine ori sunt împotriva domnului Emil Boc.

De data aceasta, eu cred că va trebui să eliminăm categoric această posibilitate pentru că, dacă ea rămâne, toată legea este absolut în zadar.

În lege nu se spun criteriile sau situaţiile excepţionale, ca să ne putem raporta la ele. Drept urmare, până la urmă, orice se poate motiva ca fiind excepţional.

Dacă pentru Guvern sunt asemenea necesităţi, pentru un consiliu local, pentru un consiliu judeţean nu se justifică o asemenea măsură. Drept urmare, propun eliminarea din proiectul de lege a situaţiilor excepţionale - când este vorba de altceva în afară de Guvern.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Distinsă colegă, îmi pare rău că nu pot să supun votului propunerea dumneavoastră. Înainte de a veni dumneavoastră în sală, noi tocmai am votat acest text şi, tocmai consecinţa votării acestui text, domnul Boc a venit cu un amendament prin care vrea să îl amelioreze în concepţia domniei sale.

Doriţi să inteveniţi cu privire la propunera domnului Boc? Vă rog.

Domnul Dan Jurcan:

Propunerea domnului deputat Boc este superfluă întrucât la art.12 alin.1, unde se prevede obligativitatea autorităţilor publice de a întocmi un raport anual privind transparenţa decizională, la lit.c) se spune foarte clar: "Numărul şedinţelor publice închise şi motivaţia restricţionării accesului". Deci, practic, această motivaţie invocată de domnul deputat Boc apare în raportul anual.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule Boc.

Domnul Emil Boc:

Cu toată admiraţia pentru colegul meu cu care am colaborat foarte bine, domnia sa nefiind jurist, cred că i-a scăpat o nuanţă.

Domnule ministru, aici aţi invocat însă raportul anual. Ăla când se prezintă, după ce a trecut anul calendaristic, da, până în martie anul viitor, se prezintă raportul cu privire la acele decizii care nu au, cum spuneţi dumneavoastră, care au fost restricţionate. Păi, din punctul de vedere al legii, al cetăţeanului, este superfluu să mai treci acolo, dacă nu-i dai posibilitatea să atace în instanţă în termenul prevăzut de Legea contenciosului administrativ, de 30 de zile. Degeaba veniţi dumneavoastră şi spuneţi că în raportul anual care se dă publicităţii, după expirarea anului, vom menţiona acele motive. Superfluu, nu are nici o eficienţă juridică, doar pentru statistici, pentru rapoarte prezentate la seminarii sau colocvii interne şi internaţionale, dar pentru cetăţean nu are nici un fel de relevanţă practică, pentru că el are termenul ăla de 30 de zile scadent din Legea contenciosului administrativ, pentru a se adresa instanţei de judecată. Or, el, dacă nu cunoaşte, în cele 30 de zile, motivaţia situaţiei excepţionale, nu putem face nimic. Deci de aceea cred că este nevoie să obligăm aceste autorităţi care intră sub incidenţa legii să-şi motiveze situaţia excepţională. Nu este greu, măcar introducem o cenzură indirectă sau punem o piedică în calea abuzului lor de a emite şi de a face inaplicabile prevederile prezentei legi.

Doamna Mona Muscă a spus foarte corect, aici, că s-ar putea ca această prevedere să blocheze aplicarea legii. Nu sunt de acord în totalitate cu domnia sa că nu ar trebui să avem o procedură specială, pentru că poate, într-adevăr, intervin situaţii excepţionale, de urgenţă. La Parlament avem procedurile de angajare a răspunderii, în 3 zile se rezolvă legea. La nivelul autoriătţilor locale, nu avem asemenea proceduri de urgenţă şi de aceea e nevoie să avem un text, numai că el trebuie să fie foarte bine delimitat, tocmai ca el să nu facă inaplicabilă întreaga lege. Şi, cunoscând practica din administraţia locală, indiferent de culoare politică, dacă nu vom restricţiona, fiţi convinşi că această lege va fi doar o simplă barieră de hârtie în calea închiderii administraţiei publice faţă de cetăţean. De aceea supun amendamentul acesta, repet, care nu vine decât să dea consistenţă acestei legi.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Boc. Aţi auzit toate argumentele şi pro şi contra.

Cine este pentru?

Doamna Monica Octavia Muscă:

Votaţi-l, că e bun!

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnă deputat, aţi avut cuvântul la tribună, vi l-am dat...

13 voturi pentru.

Împotrivă? 40 de voturi împotrivă.

Amendamentul s-a respins.

Titlul secţiunii a doua.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Adoptat în unanimitate.

La articolul 7, pentru alineatul 1, vă rog să urmăriţi amendamentul 12.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 12? Nu aveţi. Admis amendamentul 12, articolul 7, alineatul 1 se modifică în mod corespunzător.

Articolul 7, alineatele 2, 3, 4, comisia nu a mai avut amendamente. Nici dumneavoastră nu aveţi obiecţiuni. Votate în formularea iniţiatorului.

Articolul 8. Urmăriţi amendamentul 13. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul 13.

Dumneavoastră la ce amendament vreţi să vă referiţi?

Domnul Gheorghe Dinu (din sală):

La amendamentul 14, articolul 8.

Domnul Valer Dorneanu:

Amendamentul 14 respins, poate.

Aveţi cuvântul.

Domnul Gheorghe Dinu:

Aşa cum spune şi raportul, împreună cu domnul deputat Coifan Viorel de la PNL, am susţinut acest amendament, şi anume: "Persoana care prezidează şedinţa publică a solicitat punctul de vedere al invitaţilor cu privire la problemele aflate pe ordinea de zi". Şi noi am propus eliminarea acestui articol, întrucât îl face de nefolosit. O şedinţă a consiliului local, de exemplu, are pe ordinea de zi cam 60 de proiecte de hotărâri. Dacă vor fi acolo numai 10 invitaţi...

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat, vă rog să vă referiţi la amendamentul comisiei, nu la textul iniţial. Amendamentul comisiei nu are sintagma "va solicita punctul de vedere al invitaţilor".

Domnul Gheorghe Dinu:

Domnule preşedinte, eu citesc textul iniţial şi ce am propus noi.

Domnul Valer Dorneanu:

Dumneavoastră aţi propus eliminarea textului iniţial, iar comisia l-a amendat, eliminând sintagma aia care vă deranjează pe dumneavoastră.

Domnul Gheorghe Dinu:

Iar noi am susţinut eliminarea articolului 8, ca să dispară totalmente din textul legii...

Domnul Valer Dorneanu:

Îmi pare rău, dar, dacă noi am votat amendamentul comisiei care a reformulat textul iniţial, practic, obiecţiunea dumneavoastră a rămas fără obiect.

Domnul Gheorghe Dinu:

Da, dar, atunci, cum facem cu amendamentul nostru respins? Nu mai avem dreptul să-l susţinem.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog să-l susţineţi în raport de amendamentul comisiei, de textul articolului 8, aşa cum l-a propus comisia. Deci vreţi să eliminaţi amendamentul comisiei, care... ?

Domnul Gheorghe Dinu:

Nu...

Domnul Valer Dorneanu:

Nu mă ascultaţi pe mine, uitaţi-vă la text. Pe dumneavoastră vă nemulţumeşte sintagma "va solicita punctul de vedere al invitaţilor". această sintagmă a fost respinsă, scoasă din text de către comisie.

Domnul Gheorghe Dinu:

Şi, atunci, practic, articolul 8 rămâne fără punctul de vedere al invitaţilor, nu? Şi, atunci, suntem de acord, nici o problemă.

Domnul Valer Dorneanu:

Sigur că da.

Bine, mulţumesc foarte mult.

Stimaţi colegi,

Supun votului dumneavoastră propunerea, amendamentul domnului Dinu Gheorghe, de eliminare a textului articolului 8. Aveţi amendamentul dânsului la pag.25 a raportului de mediere, la amendamente respinse.

Domnul Gheorghe Dinu:

Din păcate, nu am putut să expun motivele pentru care am propus eliminarea.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog.

Domnul Gheorghe Dinu:

Spuneam de faptul că, pe ordinea de zi a unui consiliu local, sunt 60 de puncte. Vor fi, acolo, 10, 15, 20 de invitaţi, pentru că, iată, nu aţi fost de acord cu eliminarea acelui articol privind anunţarea tuturor oamenilor de afaceri, nu ştiu cum, mă rog, e o chestiune care să vedem cum se va putea pune în practică, dar revin, acum, şi vor fi 10 - 12 invitaţi acolo. Dacă înaintea şedinţei de consiliu local dăm cuvântul invitaţilor să-şi spună punctul de vedere vizavi de ordinea de zi, înseamnă că nu mai ţinem şedinţa, pentru că se lungeşte la 2 - 3 ceasuri punctul lor de vedere. Şi nu se mai poate face pragmatică şedinţa, nu se va mai putea desfăşura. De aceea am propus eliminarea, pentru că este o chestiune superfluă, e prea mult exces de zel în problema aceasta.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna Mona Muscă.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Stimaţi colegi,

Asta este raţiunea acestui proiect de lege. Culmea este că noi, de la liberali, de la PD, susţinem proiectul de lege şi îl apărăm mai mult decât majoritatea parlamentară.

Domnii mei, ăsta este spiritul, asta este raţiunea acestei legi, tocmai pentru a putea avea o participare din partea celor interesaţi de proiectele respective. Este ideea de guvernare participativă. Nu se poate să emiţi tot felul de proiecte şi să nu colaborezi cu cei care sunt interesaţi şi vizaţi de aceste proiecte de lege.

Drept urmare, ăsta este rostul legii. Dacă scoatem consultarea de aici, să-i chemi numai acolo, ca să fie în cunoştinţă de cauză, nu-i nevoie, pot afla şi după. Asta este raţiunea legii. O omorâm dacă scoatem şi asta. Şi aşa, cu articolul votat înainte, s-a ştirbit legea. Dacă mai facem şi acest lucru, o omorâm complet.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, la vot!

Vă rog eu frumos, s-a înţeles, am senzaţia că există şi o mică eroare din partea colegului nostru, care crede că stabilesc invitaţii ordinea de zi. Textul este că li se dă posibilitatea să vorbească în legătură cu ordinea de zi. Altminteri de ce să fie chemaţi acolo, ca să aplaude discuţiile din consiliu?

Vă mai menţineţi amendamentul?

Domnul Gheorghe Dinu:

Oricum, eu am, totuşi, o mică experienţă de consilier local. Nu ştiu doamna...

Domnul Valer Dorneanu:

Vă susţineţi amendamentul?

Domnul Gheorghe Dinu:

Îl susţin, dar, încă o dată, trebuie, totuşi, să lămurim o chestie. Faptul că este invitat acolo, în ceva în care, probabil, îl priveşte, cum nu are drept de vot? Oricum, consilierii sunt cei care reprezintă interesele pe mozaicul politic al electoratului de acolo. Îl reprezintă cineva, nu trebuie neapărat să vină sau, de fiecare dată, când vreau să supun sau pun un proiect de hotărâre, nu trebuie să consult toată populaţia, pentru că nu pot, nu pot.

Domnul Valer Dorneanu:

Am înţeles, domnule coleg. Am înţeles şi de ce susţineţi amendamentul, pentru că vreţi ca, în calitate de consilier, să decideţi singur, fără să mai întrebaţi pe alţii.

Domnul Gheorghe Dinu:

Chiar dacă îl consult pe cel pe care l-am invitat acolo, oricum nu are putere de decizie, tot consilierii decid. Eventual îşi pune, şi el, în faţa camerelor de luat de vederi un punct de vedere, dar, mai departe, l-am adunat acolo sau l-am chemat acolo, tot ca să nu aibă nici un punct de vedere.

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare a textului.

Cine este pentru? 7 voturi pentru.

Împotrivă? Da, este evident, marea majoritate este împotriva eliminării textului. Textul a rămas în formularea comisiei, la amendamentul 13.

La articolul 9, nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Articolul 10 - urmăriţi amendamentul 14. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul 14, se modifică articolul 10, în mod corespunzător.

Articolul 11, alineatul 1...

La ce articol aveţi?

Domnul Emil Boc:

La articolul 10. Am renunţat la 3 amendamente până acum.

Domnul Valer Dorneanu:

Tocmai l-am votat mai înainte. Acum revenim?

Poftiţi, poftiţi.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, vă rog să apreciaţi că am renunţat la 3 amendamente, până acum, de a le mai susţine. Am convenit să punctăm doar asupra celor care pot…

Domnul Valer Dorneanu:

La atâtea renunţaţi, încât nu o să mai apucăm să votăm legea pe care dumneavoastră aţi lăudat-o, aşa, în ansamblu.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, o să avem timpul, dar numai asupra acelor puncte nevralgice ne-am oprit.

Care era problema: minuta dezbaterilor din cadrul unei şedinţe publice, inclusiv, după caz, rezultatul voturilor exprimate, va fi afişată la sediul fiecărei autorităţi. Noi am solicitat, pe linia aceasta a transparenţei, ca cetăţeanul să ştie ce îi face alesul în consiliul local, cum votează, ca să-l poată ajuta. Să se treacă, în minută, faptul că votul fiecărui membru va fi consemnat. Să ştiu exact dacă acel consilier pe care-l am în consiliul local mă reprezintă, cum a votat. Aşa, pe ansamblu, e foarte greu să-l judec, dar, dacă va fi vorba de o concesiune sau despre încheierea unui contract, aş vrea să ştiu cum a votat consilierul meu. De aceea ar fi bine ca, în acea minută care rezumă, se face o sinteză a şedinţei, să se consemneze, aşa cum se consemnează şi în Statele Unite, rezultatul votului fiecărui membru, pentru a şti, în cunoştinţă de cauză, cum s-a comportat alesul pe care l-am desemnat, ca la viitoarele alegeri să am o altă poziţie. Deci amendamentul este "inclusiv votul fiecărui membru".

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna deputat Mona Muscă.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Absolut în toată lumea votul este transparent, numai la noi, în general, încercăm, în fel şi chip, să facem ca votul să nu fie transparent. Un vot transparent însă ajută la responsabilizarea celor care-şi fac treaba acolo. E foarte uşor ca, la umbra votului ascuns, să faci orice fel de mişcări. Deci, dacă vrem să responsabilizăm pe cei care îi alege electoratul în acele funcţii sau pe cei care sunt numiţi în acele funcţii, atunci, obligatoriu, votul trebuie să fie transparent. Vrem responsabilizarea lor sau vrem să-i ajutăm să facă tot felul de jocuri, de care niciodată nu o să fim conştienţi. E vorba de electorat. Ţinem cu electoratul, să ştie exact ce fac aleşii lor acolo sau vrem să-i lăsăm să facă jocurile cum vor ei? E şi interesul celor care-i trimit acolo, e şi interesul celor pe care ei îi reprezintă, ca electorat.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Comisia m-a învrednicit să vă propun următorul text. Deci: "Se publică votul fiecărui membru, cu excepţia cazurilor când s-a hotărât vot secret", pentru că nu merge altfel.

Cu această reformulare, vă propun amendamentul domnului Boc, la articolul 10.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, s-a adoptat amendamentul reformulat al domnului Boc.

La articolul 11, alineatul 1, amendamentul 15.

Poftiţi.

Domnul Gheorghe Dinu:

La articolul 11, am considerat necesar ca să completăm textul articolului 11, alineatul 1: "Atunci când se consideră necesar, şedinţele pot fi înregistrate audio şi când posibilităţile tehnice o permit". Altcumva, se poate întâmpla ca, în comuna Dor de Munte care nu are instalaţie de înregistrare, să se ceară înregistrarea şedinţelor consiliului local. Cum o poate face? Deci aceste şedinţe se pot înregistra, dar numai când posibilităţile tehnice permit aşa ceva. Plus de asta, noi nu avem încă reglementat modul cum se arhivează o bandă audio, când se şterge, cum o şterge, cine o şterge, cum se păstrează ca să poată să fie un element, într-o anumită situaţie, juridic, să zic, de interpretat. Deci am completat articolul: "când posibilităţile tehnice o permit".

Domnul Valer Dorneanu:

Tot la articolul 11, alineatul 1?

Doamna Monica Octavia Muscă:

Da.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Aş vrea să citesc articolul, ca să vedeţi că nu e nevoie de acea completare. Ultima parte a articolului 11 spune, foarte clar: "atunci când se consideră necesar, şedinţele publice" - atenţie - "pot fi înregistrate audio". Deci este acolo: "pot fi înregistrate audio", nemaivorbind că înregistrarea audio, într-o sală mică, într-o comună unde se ţine un consiliu local, se poate face cu un reportofon care, la ora actuală, costă 500 de mii de lei şi caseta respectivă rămâne ca martor al acelei şedinţe. Deci nu este o problemă, chiar dacă ar fi obligatoriu, dar nu e cazul, e "pot".

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mai menţineţi amendamentul, domnule Dinu?

Domnul Gheorghe Dinu (din sală):

Oricum, cade la vot!

Domnul Valer Dorneanu:

Nu, nu, vă întreb, pentru că v-a dat o explicaţie sugestivă. Textul este cu "pot".

Domnul Gheorghe Dinu (din sală):

Degeaba pot, dacă nu am posibilităţi tehnice!

Domnul Valer Dorneanu:

De fapt, am supus votului amendamentul comisiei pentru articolul 11, alineatul 1 de la punctul 15.

Domnul Viorel Gheorghe Coifan:

Mai am şi eu un amendament.

Domnul Valer Dorneanu:

La articolul 11, alineatul 1? Poftiţi.

Domnul Viorel Gheorghe Coifan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cred că "călcâiul lui Achille", în acest articol, este "înregistrate audio". Există două variante: sau "pot fi înregistrate", sau, am completat eu, "pot fi înregistrate audio, video sau prin alte mijloace tehnice", pentru că, la ora actuală, avem şi videoconferinţe, şi consiliile judeţene pot fi înregistrate şi prin mijloace video. Legea trebuie să fie şi prospectivă, or, în prospectivă, asta înseamnă că putem să avem şi holograme. Acum, nu fac bancuri. Nu mai spun de mijloc de înregistrare. De aceea nu am făcut altceva, decât am completat, spunând că "audio" este restrictiv. Ori spunem "înregistrate", şi atunci sunt valabile toate mijloacele de înregistrare disponibile, sau completăm cu ceea ce, la ora actuală, este posibil, de exemplu "video".

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Există, deci, mai multe amendamente. După Regulament, este supus votului dumneavoastră, întâi, amendamentul comisiei. Îl aveţi la pagina 11, amendamentul 15.

Cine este pentru amendamentul 15 al comisiei? Vă rog să participaţi la vot, aşa cum doriţi. 37 voturi pentru.

Împotrivă? 4 voturi împotrivă.

Abţineri? 8 abţineri.

S-a adoptat amendamentul 15 cu privire la articolul 11, alineatul 1.

Articolul 11, alineatul 2 - urmăriţi amendamentul 16. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat amendamentul 16, modificat articolul 11, alineatul 2.

Articolul 12, alineatul 1 - urmăriţi amendamentul 17. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat amendamentul 17, articolul 12, alineatul 1 se modifică în mod corespunzător.

Articolul 12, alineatul 2 - urmăriţi amendamentul 18. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat amendamentul 18, se modifică alineatul 2 de la articolul 12.

Titlul capitolului III şi articolele 13, 14, 15. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate, în formularea existentă.

Articolul 15 - urmăriţi amendamentul 19. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat articolul 15.

La titlul capitolului IV şi articolul 16, alineatul 1, comisia nu a avut amendamente. La titlu, aveţi...?

Domnul Emil Boc:

La articolul 15.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Boc, haideţi, serios... Mă uit la dumneavoastră, când citesc textul, pentru că ştiu că, de acolo, poate...

Domnul Emil Boc:

Am ridicat mâna sus!

Domnul Valer Dorneanu:

Nu aţi ridicat nici o mână!

Domnul Emil Boc:

De două ori am ridicat!

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi. Nu-i corect ceea ce faceţi! Degeaba stabilim orice regulă, la început...

Domnul Emil Boc:

Este foarte corect, domnule preşedinte, şi repet: subliniez efectul constructiv pe care vrem să-l avem aici.

La articolul 15, se spune: "În cazul în care o persoană care participă la şedinţă preşedintele constată că încalcă Regulamentul, preşedintele dispune evacuarea". Deci noi am vrut să gradăm, prima sancţiune să nu fie direct evacuarea persoanei care, ştiu eu, ar perturba şedinţa, unul dintre invitaţi. Şi formula propusă a fost: "În cazul în care o persoană încalcă Regulamentul, preşedintele va dispune avertizarea şi, în ultimă instanţă, evacuarea". Tocmai pentru a nu da pretext de interpretări abuzive din partea preşedintelui. Prima oară îl avertizezi şi după aceea îl evacuezi, nu direct evacuarea, pentru că s-ar putea să exercite o modalitate abuzivă. De aceea, formula pe care o propunem e doar de atenuare. Prima dată dispui avertizarea şi după aceea evacuarea. Deci e o formulă graduală pe care v-am propus-o dumneavoastră şi se află la ultimul amendament de la punctul 20.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul ministru, din partea iniţiatorului.

Poate vorbiţi şi cu comisia.

Domnul Dan Jurcan:

Apreciem că amendamentul, în formularea propusă de domnul deputat Boc, este mai clar şi, în fond, este normal ca...

Domnul Valer Dorneanu:

Şi mai democratic!

Doamna Monica Octavia Muscă (din sală):

Da!

Domnul Dan Jurcan:

Şi mai democratic, da. Şi iniţiatorul îl susţine.

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Boc.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Mulţumesc.

Abţineri? 1 abţinere.

Articolul 15 va avea alcătuirea rezultată din votarea amendamentului domnului Boc, şi nu a comisiei.

Titlul capitolului IV. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Articolul 16, alineatul 1. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Articolul 16, alineatul 2 - urmăriţi amendamentul 20. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat amendamentul 20. Se modifică articolul 16, alineatul 2.

Articolul 17. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Vă mulţumesc.

Am parcurs această lege. O vom supun votului final mâine.