Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 februarie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.4/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 februarie 2005

29. Dezbaterea Propunerii legislative pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 7 din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietatea acestora sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 (adoptată propunerea de respingere).
 
consulta fisa PL nr. 744/2004

 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Urmează Propunerea legislativă pentru modificarea art.7 alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instalate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.

Iniţiatorul? Nu este prezent.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, domnul Andon.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sergiu Andon:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Camera Deputaţilor este Cameră decizională în această materie, Senatul a respins propunerea legislativă în şedinţa din 6 decembrie 2004.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Avem o problemă, domnule deputat, vă rog să veniţi la pupitru că se pare că este o dificultate în ordinea de zi. Cea aprobată iniţial a fost modificată şi la acest punct se pare că este alt proiect de lege.

Video in format Flash/IOS

A fost o modificare în ordinea de zi, aprobată de Comitetul ordinii de zi şi pe locul 26 nu mai este propunerea la care se referă domnul preşedinte, ci este propunerea, revin, Propunerea legislativă pentru modificarea art.7 alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, comisia sesizată în fond fiind Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sergiu Andon:

Cred că de aceea nu mergeau nici microfoanele, au simţit că preşedintele...

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Îmi cer scuze că nu a ajuns ordinea de zi, aşa cum trebuie, şi la dumneavoastră. Vă mulţumesc.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială este în sală? Acum câteva minute îi aveam...

E în regulă, am rezolvat problema, era o greşeală a secretariatului, îmi cer scuze faţă de toată lumea.

Mă întorc la propunerea legislativă a comisiei domnului Andon. Am rezolvat cu secretariatul, au înlocuit, văd că este foarte apropiat, titlul legii, şi anume: Propunerea legislativă pentru prorogarea termenului prevăzut la art.7 din Legea nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietatea acestora sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de pace dintre România şi Puterile aliate şi asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul, îmi cer scuze, în numele secretariatului, pentru eroarea făcută.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc. Nu e cazul, dar v-aş ruga să-mi spuneţi numărul proiectului, ca să nu mă încurc şi eu.

Este proiectul nr.600...? Numărul proiectului de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

744.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În legătură cu competenţa asupra acestui proiect de lege, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a respins proiectul în şedinţa din 6 decembrie 2004. Sper că sunt pe lege acum? Da.

Guvernul a susţinut adoptarea propunerii legislative, cu observaţia că legea trebuie promulgată şi publicată până la data expirării termenului care de fapt a expirat, 14 noiembrie 2004.

Comisia juridică, analizând propunerea, a apreciat că ea nu poate fi acceptată din următoarele considerente: prin propunere, iniţiatorul urmăreşte prorogarea termenului prevăzut de art.7 din Legea nr.290/2003 până la data de 1 martie 2005, dar având în vedere că, între timp, Guvernul a emis Ordonanţa de urgenţă nr.87/2004, care avea ca obiect tot prorogarea termenului, de data asta, până la 14 mai 2005, propunerea legislativă a rămas fără obiect.

Al doilea argument este acela că datorită acestei ajungeri din urmă a interesului de prorogare a intrării în viitoare, prin întârzierea procesului legislativ, ajungem în situaţia prevăzută sau, mai bine zis, interzisă de art.15 din Legea nr.24/2004, care instituie normele de tehnică legislativă şi, în această situaţie, se impune mai mult ca o soluţie de tehnică legislativă respingerea proiectului pentru a putea fi scăzut din portofoliul de proiecte aflate în dezbatere.

Conchizând, avizul Comisiei juridice este de respingere a proiectului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc.

Dacă la dezbateri generale sunt colegi care doresc să ia cuvântul. Nu.

Am să supun votului dumneavoastră propunerea comisiei de respingere a propunerii legislative.

Cine este pentru respingere? Mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, propunerea legislativă a fost respinsă.