Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 aprilie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.66/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 aprilie 2006

29. Dezbaterea Propunerii legislative privind amplasarea unor monumente ale Poetului Naţional Mihai Eminescu (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 104/2006

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

32. Propunerea legislativă privind amplasarea unor monumente ale Poetului Naţional Mihai Eminescu.

Legea are caracter ordinar. A fost respinsă de Senat. Raport comun - Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic - de respingere.

Iniţiatorul, dacă doreşte să ia cuvântul? Iniţiatorii nu doresc să ia cuvântul.

Din partea Guvernului, intervenţii? Nu sunt.

Rog comisiile să-şi exprime punctul de vedere.

Vă rog frumos, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petre Străchinaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este un raport comun al Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă şi al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

Guvernul nu a susţinut adoptarea acestei propuneri legislative.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a prezentat un aviz negativ, în data de 15 martie a.c.

Propunerea legislativă a fost dezbătută în procedură obişnuită în şedinţele din 21 şi 22 martie a.c., de către Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, şi în datele de 4 şi 12 aprilie a.c., de Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă.

Potrivit prevederilor art.73 din Constituţie, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

În conformitate cu prevederile art.54 şi ale art.55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, la lucrările Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă au participat domnul secretar de stat Ioan Onisei, din partea Ministerului Culturii şi Cultelor, şi domnul senator Gheorghe Funar, din partea iniţiatorilor.

Raportul Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost adoptat cu 10 voturi pentru, un vot împotrivă şi 8 abţineri.

Membrii Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă au hotărât respingerea propunerii legislative; în urma votului: două voturi pentru, 11 voturi împotrivă şi două abţineri.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 20 februarie 2006.

Această propunere legislativă este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor şi comisiile au propus respingerea ei.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Fiind propunere de respingere, rămâne la vot final.